HORIA
SIMA
ERA
LIBERTATII
STATUL
NATIONAL LEGIONAR
VOLUMUL
II
CUPRINS
I.
DESHUMAREA CAPITANULUI
1. S-a
pravalit piatra
2.
Mormântul de la Jilava
3.
Lucrarile de deshumare
4.
Marturia lui Posteuca
5. La
Biserica Sf. Ilie Gorgani
6.
Decorarea-martirilor
7.
Pregatiri pentru reînhumare
8. De la
Biserica la Mausoleul de la „Casa Verde”
II.
PROCESUL LUI CORNELIU ZELEA CODREANU
1.
Revizuirea procesului Capitanului
2.
Scrisoarea Capitanului trimisa Profesorului Nicolae Iorga
3. Cum
s-a înscenat procesul de ultragiu
4.
Procesul cel mare si lovitura de Stat
5.
Arestarea Capitanului
6. Un
rechizitoriu sui-generis
7. O
monstruozitate juridica
8. Un
complet de judecata
9.
Atmosfera de teroare
10.
Martorii în lagar
11.
Decimarea apararii
12.
Misterioasele dosare disparute. Nulitatea
Tribunalului
13.
Procedura rapida
14.
Capetele de acuzatie
15.
Osândit din ordin
16.
Anularea sentintei de condamnare a Capitanului si reabilitarea memoriei
lui
17.
Revizuirea procesului politic a 19 legionari
18.
„Un graunte de noroi”
III.
PEDEPSIREA ASASINILOR
1. Dar
Dumnezeu vede si va rasplati
2. Cum
s-au facut arestarile
3.
Antonescu vroia sa-i salveze pe asasini
4.
Procesul... AD KALENDAS GRAECAS
5: Un
trimis al lui Canaris
6.
Detonatorul
7.
Surprins de evenimente
8. O
noapte la Presedintie
9.
Alarma de la Prefectura de Politie
10. Un
consiliu de ministri memorabil
11.
Comunicatul
12.
Antonescu cere sefia Legiunii
13.
Convocarea Forului Legionar
14.
Interventia germana
15.
Sechestrarea lui Madgearu si Iorga
16. Pe
Valea Prahovei
17.
Ce-am gasit la Ploiesti
18. La
Câmpina
19.
Întoarcerea la Bucuresti
20. O
atmosfera calma
21. Fata
în fata cu faptuitorii
22.
Masurile luate
23.
Conventia finala cu Antonescu
24.
Da-mi-l pe Boieru!
25.
Soarta lui Iorga
26. O
complicitate germana
27. Si
daca n-ar fi fost Jilava?
28.
Sfârsitul domniei carliste
IV.
RESTABILIREA ECHILIBRULUI
1.
Schimbare de atitudine
2. Marea
manifestatie de la Alba Iulia
3.
Parada trapelor germane
4. Am
avut noroc
5. Semne
de bunavointa
6. Mihai
Antonescu intra în cuib
V. FAZA
PROVOCARILOR
1.
Fatala decizie a Berlinului
2.
Misiunea lui Killinger
3.
Debarcarea Ministrului de Interne
4.
„Berbecul de Codreanu”
5.
„Eu nu voi fi un Kerenski al României”
6.
Scoaterea jandarmeriei de sub autoritatea Ministrului de
Interne
7.
„Trageti în ei...””
8.
Marea provocare
9.
Antonescu strânge documente
10.
O confruntare dramatica
11.
Decorat de Rege
12.
Numirea lui Eugen Cristescu
13.
Ispravile lui Stânga
14.
Descinderea de la loja masonica
15. Cum
a fost torpilata audienta mea la Hess
VI.
LOVITURA DE STAT A GENERALULUI ANTONESCU
1.
Originile loviturii de Stat
2. O
formidabila coalitie
3.
Opacitatea germana
4.
Întoarcerea de la Obersalzberg
5. Mari
adunari legionare în toata tara
6.
Asasinarea Maiorului Döring
7.
Destituirea Generalului Petrovicescu
8.
Manifestatia studentimii
9”. A
doua faza a loviturii de Stat. Înlocuirea Prefectilor si chestorilor
legionari
10.
Planul si realitatea
11. Cine
a ocupat institutiile publice? Agresorul si victimele
12.
Atitudinea armatei
13.
Contraatacul
14.
Înfrângerea lui Antonescu
15.
Apeluri disperate la Berlin
16.
Ultimatumul lui Hitler
17. Un
act de ocupatie
18.
Masacru pe strazile Capitalei
19.
Interventia Regelui
20. O
calamitate istorica
Nota
introductiva
Volumul
al II-lea din Era Libertatii este dominat de doua evenimente capitale:
deshumarea Capitanului si conspiratia puterilor înfrânte la 6 septembrie pentru
a-si lua revansa contra Legiunii.
Sfortarile
inamicilor din umbra s-au concentrat asupra Generalului Antonescu, cultivându-i
orgoliul lui bolnavicios. Printr-o tesatura maiastra de intrigi l-au înstrainat
treptat de Miscare, determinându-l în final la o actiune de forta contra
noastra. Fiind prea slab pe plan intern în raport cu Miscarea, Generalul
Antonescu n-ar fi reusit niciodata sa ne îndeparteze de la putere, daca n-ar fi
primit ajutor de unde ne asteptam cel mai putin: de la Germania
national-socialista. Aceia pe care i-am salutat cu bucurie, deschizându-le calea
în România, ne-au dat lovitura de gratie, distrugând acest început de renastere
nationala si facându-si lor cel mai mare rau.
N-a fost
o deshumare. Ci o adevarata Înviere, Înviere în sens spiritual. Acel pe care-l
credeau îngropat, s-a ridicat din mormânt si i-a azvârlit pe ei, pe ucigasii
lui, în nimicnicie.
Guvernarea
legionara poate fi judecata sub mai multe aspecte. În volumul anterior am
înfatisat uriasul efort facut de Miscare pentru refacerea natiunii mutilate si
umilite de catre regimul carlist. Se inaugurase un proces de însanatosire care,
daca ar fi continuat câtiva ani, ar fi dus la rezultate spectaculare în toate
domeniile. Dar semnificatiile acestei guvernari este mult mai adânca. Dincolo de
elanul ei creator, de impunatoarele ei realizari, el întrupeaza un moment care
depaseste în însemnatate toata opera noastra din aceasta perioada: actul
deshumarii Capitanului.
Daca
n-ar ramâne nimic decât acest fapt, rasturnarea pietrei de la Jilava, si
guvernarea noastra ar fi justificata pe planul mare al istoriei si dincolo de
istorie, în eternitate. Asa cum fariseii si carturarii l-au dat mortii pe
Hristos, în speranta ca odata pierit din aceasta lume nu va mai ramâne nimic din
minunile Lui, aceeasi socoteala si-au facut si fariseii de la Palat: strangulat
si târât în mormânt Capitanul, praf si pulbere se va alege de Miscarea lui. Dar
iata ca diabolicul lor plan s-a spulberat la 6 septembrie, când o natiune
întreaga si-a sfarâmat catusele si a iesit triumfatoare la
lumina.
Dar cine
a biruit de fapt a fost Capitanul! Desi azvârlit în fundul unei gropi peste care
s-a turnat o mare placa de beton, el continua sa traiasca în inimile
legionarilor, sa le inspire actiunile, sa-i întareasca în credinta si sa-i
îndemne la lupta. Dar nu numai legionarii, ci întreaga suflare româneasca traia
într-o încordare continua, asteptând minunea Învierii. Si celui mai umil fiu al
neamului i se parea imposibil sa fie rapus Capitanul, asa cum anuntase
comunicatul oficial. S-au faurit legende care întareau credinta multimilor ca se
gaseste în viata undeva si va aparea câr de curând în fruntea ostilor
biruitoare.
N-a
revenit Capitanul, asa cum doreau toti, cu chipesa lui înfatisare, dar nici n-a
zabovit la Jilava. S-a ridicat din mormânt si a strabatut capitala, plâns de
toata tara. A fost o înviere. Nu învierea trupeasca, pe care n-a cunoscut-o
decât un singur om, Fiul lui Dumnezeu, ca o garantie a învierii noastre a
tuturora, ci Învierea Adevarului contra puterilor întunericului. Crima era prea
mare ca sa ramâna un episod oarecare al istoriei noastre. S-a prabusit
catapeteasma minciunii si sute de mii de oameni l-au salutat, purtat pe scut de
catre legionarii lui.
Posteuca,
în stilul lui patetic, exprima aceeasi idee: „Cine ar fi cutezat sa spuna în
1938-1939, si chiar în 1940, ca va învia Capitanul? Cine l-ar fi crezut sanatos
la minte pe acela care ar fi afirmat atunci ca Corneliu Codreanu va da la o
parte, într-o buna zi, lespedea de doua vagoane de ciment si ca va mai marsalui
odata biruitor prin mijlocul neamului, regasit si cutremurat de asa maretie,
prin fata dusmanilor, a calailor înnebuniti de groaza si aruncati la pamânt,
calcând peste propria sa moarte? Cine ar fi crezut, cine ar fi putut afirma? Si
totusi minunea s-a împlinit. Capitanul
si martirii lui au înviat. Au înviat! Scriu
acest cuvânt cu toata îndrazneala. Caci ridicarea lor din morminte n-are nimic
pamântean. Face parte din voia lui Dumnezeu si din vesnicia celeilalte învieri,
întâmplata acum aproape 2000 de ani. A fost adevarat:
Înviere”.
Vorbind
de guvernarea legionara, Mile Lefter îmi spunea odata în exilul din Germania, ca
n-a fost altceva decât un moment de ruptura în tragica istorie, un intermezzo, o
cortina ca s-a ridicat si iar a coborât, pentru a descoperi o singura
întâmplare: deshumarea Capitanului. Odata acest act împlinit, se pare ca nu mai
avea nici un rost sa ramânem la guvern, ci trebuia sa parasim scena istoriei
pentru a intra din nou în lumea noastra proprie, în existenta noastra obisnuita,
ca si primii crestini: în prigoana.
Caracterizarea
lui Lefter mi se pare justa. Într-adevar, dupa îndeplinirea datoriei fata de
Capitan, dupa asezarea trupului lui între Mota si Marin la Casa
Verde, se
strânge cercul tradarii în jurul nostru, ducând la deznodamântul din Ianuarie
1941. Capitanul biruise înca o data, nu asa cum ar fi dorit natia, creând „o
tara ca soarele sfânt de pe cer”, ci zadarnicind planurile dusmanilor, care ar
fi vrut nu numai sa moara, dar sa se stinga si amintirea lui în anonimatul
istoriei. Toate au iesit la lumina, si înfricosatorul lui sfârsit, iar ceata
care a urzit marea nelegiuire si a executat-o, si-a primit cuvenita pedeapsa.
Capitanul,
Nicadorii si
Decemvirii, dupa
ce au fost strangulati în noaptea de 29-30 Noiembrie 1938 în padurea Tâncabesti,
de catre jandarmii asezati în spatele lor cu frânghiile în mâna, au fost adusi
la Jilava în aceleasi brekuri în care s-a savârsit crima, si trupurile lor fara
viata au fost azvârlite într-o groapa dinainte pregatita.
Dupa cum
anunta comunicatul oficial al guvernului, Corneliu Codreanu si ceilalti
legionari ar fi încercat „sa fuga de sub escorta” si, dupa somatiile de rigoare,
jandarmii ar fi tras în ei, omorându-i pâna la unul. Pentru a fi în concordanta
cu comunicatul, simulând încercarea lor de fuga, înainte de a-i arunca în
groapa, jandarmii au tras salve de gloante în trupurile lor înca neracite. Dar
în graba cu care au lucrat, ca sa nu-i prinda zorile cu mortii lânga ei, au
uitat corpul delict, streangurile de la gâturile celor
sugrumati.
Groapa a
fost sapata într-o vâlcea acoperita cu o padurice de salcâmi, în partea de
sud-vest a Fortului, la o distanta de cca. 200 de metri de statia de cale ferata
Jilava.
Dar la
câteva zile dupa savârsirea crimei, echipa de asasini revine la Jilava cu noi
ordine. Au desfacut groapa si au turnat peste trupurile aflate în fundul ei o
mare cantitate de acid sulfuric, adus în bidoane. care a fost motivul acestei
macabre operatii, realizata tot noaptea, la lumina felinarelor? Fara îndoiala ca
Armand Calinescu se gândea la reclamatiile ulterioare ale familiilor care ar fi
putut cere sa li se predea trupurile celor " fugiti de sub escorta", pentru a fi
înmormântati crestineste. Pentru aceasta eventualitate îndepartata, dar totusi
chinuitoare, trebuia sa dispara orice urma a crimei, nemairamânând din trupurile
martirilor decât resturi de oase calcinate , amestecate cu tarâna. Vitriolul
turnat în cantitati considerabile peste ei trebuia sa grabeasca disparitia lor
fizica, pentru a nu se afla cum au fost executati(cu streangul de gât), dar sa
nu fie nici cel putin posibila deshumarea si identificare lor, nemaiexistând în
fundul gropii nimic, nici din falnicul trup al Capitanului si nici al
camarazilor lui.
Cu
aceasta masura, nelinistea lor nu s-a terminat. Dar daca într-o noapte, un grup
de legionari ar patrunde în incinta Fortului si ar ridica trupurile,
ascunzându-le în alta parte si provocând o grava tulburare în tara? Caci
Capitanul chiar mort, în posesia legionarilor, ar deveni un mit exploziv,
capabil sa provoace rasturnare regimului. Mormântul trebuia fortificat, pentru
ca nimeni sa nu poata patrunde la locul unde zac osemintele lor. Au
adus zidari, au turnat la nivelul suprafetei o placa de beton ce cântarea 30.000
de kg si era groasa de 30-35 cm. Cele
trei vagoane de ciment varsate deasupra garantau inviolabilitatea
mormântului.
Mormântul
avea o lungime de 13 metri si 3 metri latime. Deasupra lui era o movila de
pamânt destul de mare, în forma de trapez, înalta de aproape 1,50 metri. În
vârful movilei era înfipta crucea cu numele martirilor. Sub movila, invizibila
dinafara, se afla uriasa lespede de beton. Sub lespede se mai gasea un strat de
caramida si apoi începea groapa propriu-zisa, care acea o adâncime de 1,50
metri. În fundul ei zaceau martirii neamului.
Singura
concesie ce au facut-o calaii sentimentului public, îngrozit de atâta cruzime, a
fost ca au lasat sa se puna o cruce la mormânt cu numele celor
ucisi.
Sefii de
regiuni si judete au fost convocati la Casa Studenteasca, Duminica, 24
Noiembrie, pentru a pregati reînhumarea sfintelor oseminte ale Capitanului.
Luând parte la aceasta sedinta, împreuna cu secretarul general al Miscarii, am
stabilit urmatorul program, care a fost transmis imediat prin radio si
presa.
„Din
ordinul Comandantului, saptamâna care vine, începând de Luni, 25 Noiembrie, va
fi închinata în întregime memoriei, eroismului si jertfei nemuritoare a
întemeietorului Miscarii Legionare.
În toate
zilele din aceasta saptamâna, legionarii vor înalta rugaciuni la toate
bisericile din tara pentru odihna sufletului Capitanului, cel mai mare erou si
martir al neamului nostru.
Miercuri
seara, în 27 Noiembrie, sfintele oseminte ale Capitanului, Nicadorilor si
Decemvirilor vor fi depuse la Biserica Sf. Ilie Gorgani, unde preotii vor rosti
ziua si noaptea rugaciuni, iar comandantii legionari si toate gradele legionare
vor face de veghe la capatâiul celor adormiti în Domnul.
Toate
drapelele studentimii si ale marilor unitati legionare vor fi aduse la Biserica
Sf. Ilie Gorgani, pentru a fi închinate Capitanului.
Reînhumarea
va avea loc Sâmbata, 30 Noiembrie, la Casa Verde.
Unitatile
tuturor organizatiilor din provincie, cu drapele lor, vor fi prezente în
capitala, în dimineata zilei de sâmbata.
În
aceasta zi, a celei mai mari jertfe din istoria neamului nostru, legionarii de
pe întreg cuprinsul tarii vor tine post negru si vor trai într-o adânca
reculegere”.
În
conformitate cu dispozitiile luate în sedinta aceasta, organizatia capitalei a
luat masurile necesare cum sa se procedeze la lucrarile de deshumare.
Marti 26
Noiembrie, la orele 10 dimineata, patrund în fort echipele de lucru si se
concentreaza în fata mormântului. La colturile lui strajuieste o garda de
legionari în camasi verzi. Tinând seama de faptul ca trebuia ridicata uriasa
placa de beton, s-a deplasat la Jilava si un grup de ingineri, acelasi grup care
a lucrat si la blocul Carlton, prabusit din cauza cutremurului. Echipa îl avea
în frunte pe inginerul Stefan Draganescu, ajutat de inginerul Florescu, de
Pantazescu si Trofin. La început, tehnicienii au facut planul ca lespedea sa fie
sparta cu aparate speciale si apoi bucatile din ea sa fie înlaturate de pe
mormânt. S-a renuntat mai târziu la metoda sfarâmarii, dupa ce comandantii
legionari prezenti au staruit ca placa sa fie scoasa întreaga, fiind o piesa
istorica, ce trebuie pastrata asa cum este. S-a avut în vedere si eventualitatea
ca, în cursul operatiei de spargere, sa nu fie atinse si trupurile din groapa,
nestiindu-se exact la ce adâncime se aflau. S-a renuntat la distrugerea placii
si dintr-un sentiment de pietate: sa se respecte linistea celor ce-si dormeau
somnul de veci sub lespede.
Echipa
de ingineri a elaborat un alt plan, care prevedea ridicarea întreaga a placii si
asezarea alaturi de mormânt. Aceasta lucrare era mult mai anevoioasa, cerea
unelte speciale si o forta motrica. Pe
de alta parte ar fi durat mai mult decât simpla ei
spargere.
La
Jilava s-a deplasat si Comisia Speciala de Ancheta, în frunte cu presedintele
comisiei, consilierul Eugen Banescu, împreuna cu membrii ei: Apostolide, Vintila
Cristescu si Gerota. Comisia
era însotita de medicul legist Valentin Sava si de comandantul închisorii
Jilava, colonelul Opris.
Consilierul
Eugen Banescu vroia ca în cursul acelei zile, la ora 4 dupa masa, sa procedeze
la identificarea osemintelor. Dar hotarându-se ca lespedea sa fie ridicata
întreaga, lucrarile s-au prelungit pâna a doua zi dimineata si atunci
consilierul, pierzându-si rabdarea, a spus celor dimprejurul lui, dar suficient
de tare ca sa auda si altii: „Sa se termine odata cu comedia
asta”.
Înainte
de a se ajunge la lespede, trebuia data la o parte uriasa movila de pamânt de
deasupra ei, înalta de 1,50 metri. O echipa e legionari din Tara Motilor începe
lucrul. „Bulgarii de pamânt se rostogolesc cu iuteala fulgerului, scrie
reporterul de la Buna Vestire. Cu mâinile înclestate pe târnacop, alti pe
cazemate si lopeti, legionarii muncesc de zor si n-au pic de odihna pâna nu vad
placa de beton. Dupa 4 ore de lucru le iau locul studentii de la Politehnica si
apoi grupul legionar „Dealul Negru”. Abia spre seara a putu fi îndepartata
imensa cantitate de pamânt aflata deasupra placii. Fiind la sfârsitul lui
Noiembrie si noaptea venind timpuriu, s-au instalat reflectoare puternice, care
au permis continuarea lucrarilor fara întrerupere în tot cursul
noptii”.
Odata
lespedea de beton dezvelita, a început operatia de ridicare a ei. Au fost sapate
galerii sub placa si prin ele introduse sine de cale ferata, proptite în afara
în doua grinzi de fier, asezate de-o parte si de alta a mormântului. Cum oamenii
nu puteau ridica aceasta uriasa greutate de 30.000 de kg, s-a folosit forta
motoarelor. Sub actiunea masinilor, placa s-a desprins de stratul de caramizi si
a început sa se înalte încet. Abia la orele doua noaptea, dupa mari sfortari,
placa a fost ridicata si asezata alaturi de mormânt.
Odata
acest obstacol eliminat, Miercuri, 27 Noiembrie, la orele 6 dimineata, încep
sapaturile pentru a se ajunge la osemintele din fundul gropii. În vederea
deshumarii, sunt prezente toate gradele legionare din Capitala, în frunte cu
comandantii Bunei Vestiri, Ilie Gârneata, Corneliu
Georgescu, Radu
Mironovici si Mile
Lefter. Mai
sunt de fata la actul deshumarii doamna Elena Codreanu, sotia Capitanului, în
mare doliu; domnul profesor Codreanu cu doamna Codreanu, sotia lui; familia
Doru
Belimace si
aproape toate familiile martirilor care zac în aceasta
groapa.
Abia la
ora zece dimineata stratul de pamânt, adânc de un metru si jumatate, a fost scos
si au aparut primele corpuri. În acel moment, parintele Boldeanu a facut cea
dintâi slujba de pomenire a sufletelor celor adormiti de doi ani sub lespedea de
piatra.
Primele
relicve au aparut mai înainte, odata cu saparea galeriilor sub lespede. Din
mormanul de pamânt au fost scoase trei oscioare calcinate, bucati de lant si o
bucata de tabla, ce pare a fi rupta de la bidoanele de tinichea, în care a fost
adus vitriolul varsat peste trupurile martirilor. Relicvele sunt adunate
gramajoara si asezate deasupra mormântului, aprinzându-se lumânari în jurul lor.
Primele obiecte întâlnite de legionari în groapa au fost geamantanul Capitanului
si o carticica de rugaciuni, tot a Capitanului. Se pare ca ucigasii au uitat
aceste lucruri si le-au aruncat în groapa mai târziu, dupa ce începusera sa
azvârle pamânt peste trupuri. În continuare, îl citam pe reporterul de la
Buna Vestire, care a facut o dare de seama amanuntita a actului
deshumarii.
Apar
osemintele
„Sapându-se
mai departe si curatindu-se tarâna cu mare grija, s-a dat apoi peste primul rând
de oseminte. Corpurile martirilor erau asezate cu fata în jos, unul lânga altul,
unele chiar suprapuse. Din cauza imensei cantitati de acid sulfuric turnat în
groapa, corpurile martirilor sunt aproape negre, însa toate bine
conservate.
Faptul
ca nu s-au descompus, identificarea facându-se pe alocuri cu usurinta, se
datoreaza placii de beton, care n-a permis patrunderea apei si a aerului în
groapa.
Îmbracamintea
si încaltamintea în special a fost gasita în buna stare.
Toti
martirii poarta haine vargate, uniforma detinutilor, iar în picioare ghete sau
bocanci.
Primele
oseminte scoase sunt identificate ca fiind ale decemvirului Ion Caratanase,
gasindu-se în buzunarul bluzei vargate o guma de sters, un briceag, un
port-tigaret si o cutie de chibrituri.
Sub
bluza vargata familia a recunoscut flanela ce i-o trimisesera la
închisoare.
Vin apoi
la rând ramasitele pamântesti ale lui Stefan Georgescu, care sunt recunoscute
dupa portmoneu si îmbracaminte.
În
preajma lui s-a gasit un geamantan de piele care continea articole de toaleta, o
Biblie si o iconita îmbracata în argint.
Stefan
Curca este recunoscut dupa trasaturile si conformatia fetei, precum si dupa
verigheta de aur gasita la deget.
Ion
Trandafir este recunoscut imediat de familie dupa cojocul ce-l purta în
permanenta, precum si dupa lenjerie si îmbracaminte.
Gavrila
Bogdan, ale carui oseminte au fost scoase imediat dupa cele ale lui Ion
Trandafir, este identificat abia la urma dupa fularul de la gât, dupa dantura,
lenjeria de corp si tabachera de lemn în care se mai gaseau câteva
tigari.
De la
marginea gropii sunt scoase apoi alte oseminte, ce par de asemenea a fi greu de
identificat. Pâna la urma ele sunt recunoscute ca fiind ale decemvirului Ion
Atanasiu, dupa o hârtiuta pe care este scrisa o
rugaciune”.
Apar
osemintele Capitanului
„Din
mijlocul gropii, dintre decemviri, sunt scoase alte oseminte care sunt
recunoscute imediat. Sunt ale Capitanului, având la gât cele trei cruciulite, un
saculet mic de pamânt, o iconita-medalion si verigheta.
Ochii
tuturor se umplu de lacrimi. Ramasitele sunt luate cu mare grija, asezate
într-un cearsaf si puse apoi pe platforma de ciment ce se gaseste asezata în
partea de nord a mormântului.
Doamna
Elena Codreanu, sotia Capitanului si parintii Capitanului, cu ochii scaldati în
lacrimi, aseaza flori multe, multe…”
Ceilalti
martiri
„De
lânga Capitan este desprins apoi corpul lui Iosif Bozântan, recunoscut dupa
dantura si îmbracaminte.
Al
noualea este scos Ion Grigore State. Si acesta este recunoscut de sotie cu multa
usurinta, dupa verigheta si îmbracaminte.
Vlad
Radu, scos din marginea de nord a mormântului, este identificat dupa medalionul
de la gât, carticica de rugaciuni din buzunarul bluzei vargate si tabachera, în
care se gaseau intacte doua tigari. Mai greu este identificat Ion Pele, deoarece
nu se afla nimeni din familia lui. Este recunoscut totusi dupa conformatia
fetei, bricheta si tabachera”.
Nicadorii
„Ultimii
scosi sunt nicadorii. Asezati unul lânga altul, într-un colt al
gropii.
Primul
este scos Nicky Constantinescu, recunoscut imediat de fratele sau. Nicky avea la
gât o bucata de frânghie.
Caranica
Ion poarta
la gât o cruciulita, iar Doru Belimace este recunoscut imediat de parintii sai
dupa îmbracaminte.
Platforma
de ciment în greutate de peste 30.000 de kg., asezata de asasini deasupra
mormântului din cine stie ce calcule, de data aceasta serveste drept platforma
pentru identificarea osemintelor.
Corpurile
martirilor sunt asezate pe platforma în ordinea gasirii lor în groapa, învelite
în giulgiuri albe. Platforma îti face impresia unui admirabil strat de flori,
albul imaculat la pânzei împletindu-se cu varietatea
florilor.
Plâng
parintii, fratii, surorile, plâng rudele, plâng camasile verzi, toata lumea
plânge.
În
noaptea care se lasa pe nesimtite se aprind proiectoarele, facând tot mai
stralucitoare si mai impunatoare trista ceremonie a deshumarii. Rând pe rând
osemintele sunt ridicate de legionari si asezate cu multa grija în cele
patrusprezece sicrie”.
Au fost
multi legionari la Jilava si multi martori ai actului deshumarii, dar nici unul
nu ne-a lasat o depozitie mai cutremuratoare decât Vasile
Posteuca.
Reportajele
din gazete au redat cu exactitate desfasurarea lucrarilor de dezgropare, dar
„reportajul” lui Posteuca, scris cu patru ani mai târziu, pe când se afla în
lagarul de la Buchenwald, întrece toate darile de seama din ziarele timpului,
prin adânca întelegere a acestui moment unic din istoria neamului nostru. El nu
noteaza numai ce s-a întâmplat atunci, ce zguduitoare traire este sa stai fata
în fata cu acela care a fost îndrumatorul unei generatii, acum redus la
nimicnicia lutului si cu streangul de gât, ci proiecteaza în fiecare particula a
timpului scurs în aceasta veghe cumplita, transcendenta istorica si spirituala a
întâlnirii cu Capitanul, în starea în care se afla dupa groaznicul sacrilegiu
savârsit prin uciderea lui, care va apasa greu asupra neamului
nostru.
Posteuca
a scos în evidenta, dincolo de durerea familiilor si a legionarilor prezenti,
sfarâmarea unui vis de marire nationala. Toate valorile umane si spirituale au
fost ultragiate în noaptea de 29-30 Noiembrie si trebuia sa se ajunga la
tragicul deznodamânt ce ne-a costat mai întâi sfarâmarea tarii si apoi
subjugarea ei. A fost ucis omul care putea sa crute tarii trista soarta de
astazi. Dam acum cuvântul lui Vasile Posteuca, urmarindu-i emotiile, gândurile,
reflexiile, când s-a înaltat din groapa Capitanul:
„Îmi
staruie si acum în minte, în suflet si în sânge, zilele si noptile acelea ale
deshumarii de la Jilava. As vrea sa ma adun pentru a descrie tot fiorul
dumnezeiesc simtit atunci, si nu stiu cum sa încep. Ma pierd într-o stare de
evlavie care-mi frânge sufletul si a arunc în genunchi, pentru a ma închina si a
ma ruga lui Dumnezeu.
E
o noapte de toamna. Rece. Bate din când în când câte o suvita de vânt taios,
fosnind straniu în frunza uscata a salcâmilor. Lucram
de zor. Peste zi lespedea uriasa a fost data la o parte cu ajutorul tancurilor
si a macaralelor. Hârlete, târnacoape si lopeti hârsâie în pamântul jilav si
înnegrit de acidul sulfuric, ca si cum ar atinge în oase. În lumina stranie a
reflectoarelor, fetele celor care lucreaza se rasfrâng palide, ca si lutul de pe
lopeti, iar paduricea Jilavei pare o armata de duhuri cu bratele tremurate de
rugaciune spre cer. Lânga un mal mai înalt, la picioarele crucii date la o
parte, ard sute de lumânari de ceara, aruncând umbre si lumini pe fetele
icoanelor înnegrite de vreme. O noapte ireala. Suntem undeva pe-o margine de
cer, în legenda si vesnicie. Oprit pentru o clipa din lucru, ma coplesesc mii de
întrebari: oare e aievea ce vad? Nu cumva e un vis? Îmi vine sa ma reped la
camarazii de alaturi, cu fruntile numai picuri de sudoare, sa-i pipai si sa-i
întreb: voi sunteti cu adevarat, mai? Traiti?
E posibil sau am înnebunit eu? Îl dezgropam pe Capitan? Nu-mi vine sa cred. Ma
uit mirat, atent si cutremurat împrejur si fiecare clipa care se scurge rupe din
mine, împingându-ma din ce în ce mai mult în mit si ireal. Îmi duc mâna la
fruntea ce o simt rece, si lânga vatra de jar ce-mi incendiaza trupul, mintea si
sufletul, si ma întreb: e oare posibil? Acum un
an se laudau dusmanii în satanica lor ura fara margini: l-am trântit sub piatra
grea. De-acum sa pofteasca sa se mai ridice. Sa pofteasca a mai vorbi de
biruinta si înviere!
Toate
fantasmele dimprejur sunt numai întrebari, numai chinuri. Si totusi e adevarat.
Sapam la deshumarea Capitanului, a Nicadorilor si Decemvirilor. Sapam chinuiti
mereu mai adânc, într-o tacere de sfârsit de lume. Zidurile negre de noapte care
marginesc lumina reflectoarelor, fac parte din paduricea de al Jilava, o insula
fara legatura cu lumea. Suntem undeva departe, dincolo de tara, de zilele de
care abia ne-am desprins si dincolo de lume. Fara aderenta în materie, fara
calendar. Când am început? Când
vom sfârsi? Nu stim.
Sapam tacuti cu lopetile, cu causele palmelor, înnegrite si însângerate. Mai pe
deal, sfinx al durerii românesti de totdeauna, sta tatal Capitanului, mos Zelea.
În sumanul lui bucovinean, înalt cât un stejar secular din Codrul Cosminului,
creste în lumina jucausa a reflectoarelor si mai înalt. Pâna la cer. Ce va fi
zicând sufletul acestui om, în aceste clipe, când asteapta sa-si scoata din
pamântul nesatul, feciorul? Mintea ma doare ca sub cutite. Nu
pot sa-mi raspund nimic. Stiu ca în sufletul batrânului apostol si tata staruie
amara întrebare, care ne sfârteca si noua inima: dar daca mormântul e gol? Daca
i-au ars la crematoriu sau i-au aruncat în alta parte si aici au facut mormântul
numai pentru a minti ochii lumii? Durerea ma framânta în ghearele ei salbatice,
cum ai framânta în mâna aspra un bulgare de lut. Mi-e rece, mi-e cald.
As vrea
sa dorm. Dar
nu pot. Sap mai departe. Ma simt ca de piatra. S-a
adunat tot universul în mine. Îmi
vine sa plâng cu hohote, aud gemete în mine, care ma îngrozesc. E posibil?
A murit
Capitanul? Îl dezgropam pe Capitan? Îmi vine sa strig peste toata lumea: unde
sunteti voi, dusmani? Unde va e puterea cu care va laudati mai ieri? Unde va
sunt slugile, unde va sunt santinelele care pâna mai ieri pazeau mormântul
acesta, la usile tuturor închisorilor, lânga retelele lagarelor? Unde
sunteti? Unde va e dreptatea? Unde e
ordinea în numele careia ati omorât? Mi-e
mintea o noapte valpurgica. Trec
zece ani într-un minut. Ma vad pornit, copil înca, în 1932, la lupta. În vad pe
Capitan. Îi vad apostolii cutreierând tara pentru a semana duhul nou al
mântuirii românesti, ma vad în primele începuturi cazând, cântând, înfruntând
lumea. Casa Verde, 1933, prigoana Duca. Apoi
anii de glorie: '35, '36, '37. Victoria formidabila din Decembrie 1937.
Toate
taberele de munca: Raraul, Carmen Silva, altele si altele. Apoi
vifornita din 1938. „Capitanul nu poate fi omorât”! Râdeam de dusmanii care
spuneau ca-l vor omorî. Si iata ca l-au omorât. Dar nu l-au putu înfrânge.
Nu
i-au putut fura învierea. Acum
stau aici si sap pentru a-l dezgropa pe Capitan.
Sapam
mereu. Sudoarea de pe frunti pica fierbinte în tarâna. Intram în adânc si nu dam
de nimic. Suntem aproape al doi metri. Deznadejdea ca nu vom gasi nimic ne
anchilozeaza bratele. Si
noaptea nu se mai sfârseste. O noapte
fara sfârsit… Caut
sa ma dezbar de vis. Sa ma agat de realitate. Iau tarâna-n palme si o duc la
frunte. Sunt cu adevarat? Da! Sunt cu adevarat. E adevarat. Sunt adevarate
toate. Între lumânari, cu fata la icoane, cu genunchii-n tarâna rece si uda, se
roaga doamna Lilica, sotia Capitanului. În valul
de doliu, pare o umbra a mormântului pe care-l scormonim…
Traiesc
si acum clipele acelea si ma înfior. Si
vorbesc de unul singur cum vorbeam si atunci. De ce
l-ati omorât, mai? De ce? De ce ati însângerat întreaga istorie a neamului
românesc? Ce v-a facut acest om? N-ati stiut ca prin el vorbeste însasi istoria
româneasca? Cu ce veti putea plati crima aceasta, care întuneca lumea, care-L
întuneca la fata pe însusi Dumnezeu?
Da… În
noaptea aceea, la jilava, s-a împlinit voia lui Dumnezeu. Învierea lui Corneliu
Codreanu si pedepsirea fulgeratoare a calailor lui. Cei ce cadeau în noaptea
aceea sub gloante, în cazematele de alaturea ale Jilavei, nu cadeau de vrerea
pamânteasca, rezultat al unei uri sau însetosari de razbunare, ci sub biciul
implacabil al destinului, al voiei lui Dumnezeu, pentru a restaura ordinea si
respectul dreptatii în lume.
Ma
gândesc astazi, dupa patru ani, la toate acestea si vad cele întâmplate acolo,
total desprins de evenimente si de oameni. Cei ce loveau în cazematele jilavei,
erau numai instrumente ale unei porunci care venea din mormântul Capitanului.
Nimic mai mult. Era o porunca mare, uriasa, pe care oamenii n-o puteau
înconjura, careia nu i se puteau refuza. Era glasul Capitanului: „Doresc sa fiu
razbunat… deoarece sunt convins ca în felul acesta veti face un mare bine
neamului românesc”.
Si în
timp ce noi râcâim lutul cu degetele, alte brate mânate de destin ridicau
pietrele de pe sufletul Capitanului. Îi izbeau cu moarte pe calai. Si dimineata
a venit greu. Dar a venit. Alba si linistita, cum sunt diminetile Sfintelor
Pasti, când pe tot pamântul se striga: Hristos a înviat! Capitanul! Dar pentru a
învia era nevoie ca Iuda sa nu mai existe. Si Iuda era acum multiplicat.
Nu
era numai unul. Dar si
crucea si mormântul jertfelor erau multiplicate. Nu
era numai unul. Erau
sute. De aceea si iuda trebuia sa ispaseasca multiplicat. Si a ispasit. A platit
înainte de a se da lespedea la o parte si de a se ridica fiul neamului.
Au fost
si mai sunt înca oameni (si vor mai fi) care sa ne acuze ca i-am împuscat pe
calaii Capitanului, fara a-i judeca. Dar oare deschiderea mormântului de la
Jilava n-a fost un proces? N-a fost cea mai teribila sentinta, care va ramâne în
toata istoria româneasca? Biruinta legionarismului în cadrul nationalismului
european nu era cea mai formidabila sentinta? Mai era nevoie de formalitati? Si
totusi, noi n-am ocolit aceste formalitati. Cei ce ne-au acuzat, ne mai acuza.
Noi am fi vrut ca cei de la Jilava sa fie judecati. Dar daca judecata formala a
putut fi evitata, cea mai implacabila, care e mai tare decât vicleniile
oamenilor, n-a putut fi. Pe cei de la Jilava i-a judecat istoria si tot ea i-a
pedepsit prin mâna legionara, la porunca mormântului care se deschidea în
noaptea aceea, pentru a aduce a doua zi, neamului întreg, ridicat cu fruntea
spre cer, vestea învierii”.
Deshumarea
si identificarea osemintelor a tinut toata ziua de Miercuri 27 Noiembrie, pâna
noaptea târziu. Dupa recunoasterea trupurilor si învaluirea lor în giulgiuri,
legionarii le-au ridicat cu grija si le-au asezat în sicrie. În momentul când
corpul Capitanului vine la rând, ultimul, sa fie depus în sicriu, comandantul
legionar Sandu Valeriu da comanda „Pentru onor”.
„Nimeni
nun mai sufla, doar un fosnet determinat de executarea salutului legionar si
linistea de mormânt se asterne iarasi în decorul mistic al paduricii. Un moment
de înalta reculegere si preotii încep slujba prohodului…”
La
citirea Sfintei Evanghelii, toti cei de fata au cazut în genunchi, iar dupa
„vesnica pomenire”, corul legionar intoneaza Imnul Legionarilor Cazuti.
Sicriele
sunt închise. Ridicate
pe umeri de legionari, sunt purtate spre autocarele ce asteapta în apropiere.
Înainte de a fi asezate în masini, sicriele sunt înfasurate în drapele tricolore
si drapele verzi ale Legiunii. Sunt
mai multe autocare. În prima
masina este asezat sicriul Capitanului; în masina a doua, sicriele Nicadorilor,
iar în alte masini, ale Decemvirilor.
Cortegiul
de masini porneste din fata mormântului la ora 9 seara. Pâna la iesirea din fort
s-au facut mai multe opriri, preotii rostind rugaciuni. Dupa iesirea de la
Jilava, în drum spre biserica, s-au facut câteva popasuri, la locuri care evocau
viata legionara petrecuta de martiri: la Biserica „Progresul”, la casa lui Doru
Belimace, la sediul din strada Gutenberg.
Procesiunea
ajunge la Biserica Sf. Ilie Gorgani, al orele 10,45 noaptea. Sicriele sunt
coborâte din masini si, purtate de legionari, sunt asezate de catafalc, în fata
altarului. În centru si pe un podium mai înalt, al Capitanului, apoi ale
Nicadorilor si la urma ale Decemvirilor. S-a oficiat de îndata un serviciu
religios de catre un sobor de preoti, în frunte cu parintele Udristeanu. Dupa
slujba, a început din aceeasi clipa veghea la capatâiul Capitanului de catre
gradele legionare, în pozitie de drepti. S-a întocmit un program cu echipele ce
vor face de garda, schimbându-se din ora în ora, fara întrerupere, pâna Sâmbata
dimineata.
Biserica
este îmbracata în verde. Toate
drapele studentimii si ale marilor unitati au fost aduse la biserica, pentru a
fi închinate Capitanului. Legionarele din capitala au adus brate de flori pe
care le-au presarat pe sicrie. Se fac slujbe fara întrerupere, iar corurile
legionare, care se schimbau si ele, dau raspunsurile. Cum numerosi preoti au
cerut sa ia parte la slujbele de pomenire, în timpul cât osemintele Capitanului
se aflau în biserica, s-a decis ca slujbele sa se faca în sobor. Preotul Ilie
Imbrescu a fost însarcinat cu organizarea serviciilor funebre la Biserica Sf.
Ilie Gorgani si cu rânduiala în ziua înmormântarii. Pentru a domni ordinea
perfecta în toate momentele reînhumarii Capitanului, a dat un comunicat în care
a stabilit cum se vor încadra preotii în cursul ceremoniilor religioase.
Pentru
cucernicii preoti
„În
legatura cu marile solemnitati ale înhumarii sfintelor oseminte ale Capitanului,
Nicadorilor si Decemvirilor, comunicam:
Tabloul
pentru fiecare zi (24 de ore), cu rânduirea preotilor la veghere în Biserica Sf.
Ilie Gorgani, va fi afisat, în timp util, la sediul legionar din str. Gutenberg
nr. 3.
În toata
tara, cucernicii preoti sunt rugati sa faca slujba pentru morti, în ziua
înmormântarii, la orele 11, iar pâna atunci, în fiecare zi slujbe de priveghere
pomenind urmatoarele nume:
În
zilele de Joi, Vineri si Sâmbata, rugam sa se bata clopotele în toata tara, de
trei ori pe zi, pentru cei morti. Sâmbata se vor bate mai mult la
amiaza.
Preotul
legionar Ion Lungianu va supraveghea stricta si deplina executare a
dispozitiilor privitoare la participarea preotilor în
capitala.
Traiasca
Legiunea si Capitanul!
Preot
Ilie I.
Imbrescu”
În
dimineata zilei de Joi, 28 Noiembrie, a început pelerinajul la Biserica Sf. Ilie
Gorgani pentru populatia capitalei si pentru cei sositi din provincie. Cei
dintâi care sosesc la biserica sunt fruntasii Legiunii, membrii guvernului si
autoritatile civile si militare. Biserica
este arhiplina. O
afluenta de lume cum nu s-a mai vazut vreodata. Camasi verzi, batrâni, femei si
copii, au umplut strazile învecinate si asteapta în tacere sa le vina rândul.
Când ajung la treptele bisericii, se însira unul câte unul, intra în biserica,
aprind lumânari s se prosterneaza în fata Capitanului, rostind o rugaciune.
Nu
mai mult de un minut si trec mai departe, facând loc altora. Acest
val de oameni continua fara întrerupere zi si noapte.
Vineri,
29 Noiembrie, pelerinajul a atins punctul culminant. Toata tara vrea sa-si
înfrateasca gândul si inimile cu cei ce-au lasat marturie ziarul Buna
Vestire. Biserica Sf. Ilie Gorgani a luat aspectul unui furnicar. Strazile
din jurul bisericii înca din cursul diminetii au fost blocate de imensitatea
celor veniti sa-si ia crestinescul bun ramas de la acei care si-au jertfit viata
întru sfintele idealuri ale neamului românesc.
„Cu tot
frigul si burnita cazuta, au asteptat unii câte 3-4 ore pâna au reusit sa se
încadreze în monom, spre a avea posibilitatea sa se prosterneze în fata celor 14
sicrie.
Ordinea
mentinuta în mod impecabil, în permanenta, de cordoane de legionari si
legionare, a asigurat o normala desfasurare a
pelerinajului.
Asta
noapte, la orele 12, începând de la Monitorul Oficial si pâna al biserica,
circulatia a fost complet întrerupta, publicul, în care abundau camasile verzi,
asteptând sa le vina rândul sa intre în biserica”.
Eu nu
fusesem de fata la lucrarile de deshumare de la Jilava. Am socotit ca nu e locul
meu aici, deoarece asista Comisia de Ancheta, în frunte cu consilierul Eugen
Banescu, presedintele ei. Comisia trebuia sa dispuna de toata libertatea pentru
a-si pune concluziile ei, fara nici un amestec din partea guvernului. În al
doilea rând, Miscarea era reprezentata de Comandantii Bunei Vestiri, Ilie
Gârneata, Radu
Mironovici si Mile
Lefter, mult mai indicati decât mine se prezideze actul deshumarii, fiind
camarazii Capitanului din primele ceasuri ale întemeierii Legiunii. În sfârsit,
avea întâietate familia Capitanului, în frunte cu profesorul Codreanu si doamna
Elena Codreanu, sotia Capitanului.
Aveam de
gând sa merg totusi la Jilava a doua zi, Miercuri, dupa încheierea lucrarilor de
deshumare, pentru a vedea mormântul în care au zacut trupurile martirilor si
sicriele lor, înainte de a fi închise si duse la biserica. N-am putut sa merg
nici atunci deoarece am fost absorbit de evenimentele ce-au urmat. În noaptea
premergatoare, au fost împuscati asasinii închisi la Jilava, iar Miercuri, toata
ziua, am fost legat de Consiliul de Ministri, care a început de dimineata si a
tinut pâna seara târziu. Dupa sfârsitul lui, în goana am plecat spre Ploiesti,
în speranta ca voi da de urmele lui Iorga si Madgearu si îi voi putea salva.
Noaptea de Miercuri spre Joi, 27/28 Noiembrie, am petrecut-o pe Valea Prahovei.
M-am întors în capitala abia Joi pe la amiaza si atunci a trebuit sa ma ocup în
graba de fixarea ordinii de participare si a itinerarului ce trebuia sa-l
strabata cortegiul funebru de la Biserica Sf. Ilie Gorgani pâna la Casa
Verde.
În dupa
masa zilei de Joi, 28 Noiembrie, vine la Presedintie Fanica Anastasescu si-mi
propune sa decorez post-mortem martirii neamului. Am
dat din cap îndoielnic. Nu-mi cadea bine propunerea lui. Eu eram
prea mic ca sa-l decorez pe Capitan si chiar pe Nicadori si Decemviri. Apoi,
Nicadorii si Decemvirii, dupa câte stiam eu, fusesera decorati de Capitan cu
Crucea Alba. Cum sa adaug acum o decoratie de aceeasi valoare? Fanica
Anastasescu nu s-a dat batut si mi-a raspuns:
– Actul
decorarii are acum o alta semnificatie, fiind savârsit în alte împrejurari.
Dumneavoastra sunteti seful Legiunii si vicepresedintele Consiliului de
Ministri. E o recunoastere a martiriului si a gloriei lor din partea Statului
National Legionar, pentru a carui împlinire s-au sacrificat ei.
– Bine,
sub acest aspect, actul ar avea o justificare, dar pe Capitan în nici un caz nu
pot sa-l decorez eu. Trebuie sa însarcinam un senator al Legiunii sau un
comandant al Bunei Vestiri.
Ne-am
fixat atunci asupra profesorului Ion
Gavanescul, primul
senator al Legiunii. Atât prin vârsta, cât si prin vechimea lui, era cel mai
indicat sa prinda decoratia pe pieptul Capitanului.
– Dar eu
nu am Crucea Alba, si nu stiu cine sa aiba numarul necesar, caci si decoratiile
au fost confiscate de politie si distruse.
– Am eu
o colectie întreaga, mi-a spus Fanica Anastasescu. N-au fost gasite în cursul
prigoanei.
Vineri
dimineata, 29 Noiembrie, la orele 8,40, însotit de profesorul Gavanescul si de
Fanica Anastasescu, am intrat în Biserica Sf. Ilie Gorgani, care fusese mai
înainte închisa publicului. Dupa un scurt moment de reculegere, sicriele au fost
deschise si pe lintoliul care învaluia trupurile lor, am pus decoratiile. La
urma, profesorul Gavanescul a prins decoratia pe pieptul Capitanului. A fost
ultima data când sicriele au fost descoperite.
O tacere
mormântala. Toata lumea lacrima împietrita. Ne închinam cu evlavie în fata
sicrielor si parasim biserica. Pelerinajul si slujbele religioase si-au reluat
cursul.
În
noaptea de Vineri spre Sâmbata am facut si eu de garda la capatâiul Capitanului,
cu o echipa de schimb.
Pregatirile
pentru reînhumare au început cu o saptamâna înainte. Duminica, 24 Noiembrie,
sefii de regiuni si judete au fost convocati la Casa Studenteasca din Bucuresti,
pentru a fi consultati asupra ceremoniei funebre si pentru a primi ultimele
dispozitii. La sfârsitul acestei sedinte, tinuta sub conducerea mea, s-a dat un
comunicat din partea secretariatului general al Miscarii, pe care l-am transcris
în capitolul 3, „Lucrarile de deshumare”.
Acest
comunicat a suferit o modificare mai târziu, în sensul ca ziua de post negru a
fost stramutata pentru Vineri, 29 Noiembrie, în loc de Sâmbata 30 Noiembrie, cum
era fixata la început. Aceasta s-a petrecut în urma unei observatii ca
profesorului Codreanu si a unor preoti legionari.
Sefii de
regiuni si de judete, dupa întoarcerea lor acasa, au luat masuri necesare ca sa
se îndeplineasca dispozitiile date prin comunicat.
Paralel,
comandantul Fratiilor de Cruce a dat ordin ca tinerii din aceasta organizatie sa
se pregateasca sa ia parte la ceremonia reînhumarii.
Directia
Generala a Teatrelor, Operelor si Spectacolelor a publicat un comunicat, prin
care aducea la cunostinta ca în ziua de 30 Noiembrie 1940 – ziua reînhumarii
sfintelor oseminte ale Capitanului – toate spectacolele de orice fel, din
întreaga tara, sunt suspendate”.
De
asemenea, Ministerul de Educatie Nationala a anuntat ca sunt suspendate în
aceasta zi cursurile la toate scolile din tara, de orice grad.
Abia
întors de pe Valea Prahovei, Joi, la amiaza, a trebuit sa întocmesc în graba
programul funeraliilor Capitanului, ordinea de participare a oficialitatilor si
a unitatilor legionare. Dupa ce m-am consultat cu mai multe capetenii legionare,
am ajuns la urmatorul dispozitiv, pe care-l reproduc dupa ziarele
timpului:
Cum va
decurge ceremonia reînhumarii
Traseul
Bulevardul
Elisabeta, Bulevardul Bratianu, Piata Victoriei, Bulevardul Basarab, Calea
Grivitei, Casa Verde.
Dispozitiv
Deschid
cortegiul Fratiile de Cruce, formând o troita vie.
Crucile
purtate de comandantii plini si ajutoare.
Colivele.
Praporii.
Coroanele
si corurile.
Preotii.
Capitanul
purtat de 24 de comandanti: comandantii Bunei Vestiri si comandantii
legionari.
Ceilalti
martiri, purtati de 156 de legionari, grade si functii.
Familiile.
Reprezentantul
M.S. Regelui.
Conducatorul
statului si comandantul Miscarii Legionare.
Ministrii
straini. Guvernul român.
Corpul
diplomatic si delegatiile straine venite în formatie.
Cavalerii
Ordinului Mihai Viteazul si generalii.
Trupa
militara.
Cetatuile.
C.S.L.
C.M.L.
Razletii.
Regiunile
de la 1-10.
O
chestiune care n-a putu fi solutionata satisfacator a fost aceea a transportului
sicrielor de la Biserica Sf. Ilie Gorgani la Casa Verde. Orientându-ne dupa
înmormântarea lui Mota si Marin, ar fi trebuit sa folosim si noi carul
învesmântat în cetina de brad si tras de legionari. Dar din cauza timpului scurt
si a tulburarilor din acea vreme, n-am putu face aceste pregatiri. De alta
parte, nea-m gândit ca nu cadreaza cu maiestatea momentului sa recurgem la
carele funebre, obisnuite la înmormântari, si nici la autocarele cu care au fost
aduse sicriele de la Jilava. Asa se face ca am ales atunci ca trupurile
martirilor sa fie purtate pe umeri de legionari pe toata lungimea traseului.
Defilarea celor cazuti, pe strazile capitalei, a avut un efect zguduitor asupra
publicului, dar organizarea schimburilor a fost defectuoasa. Adeseori a trebuit
sa ies eu din cortegiu pentru a trimite echipe de legionari care sa ia locul
acelora care dadeau vadite semne de oboseala.
Ziua de
30 Noiembrie 1940, ca si aceea a înmormântarii eroilor Mota si Marin va ramâne
în istoria României ca o manifestare religioasa si nationala de proportii
necunoscute pâna atunci. A fost un act de adeziune al întregului popor la
sacrificiul Capitanului, al Nicadorilor si Decemvirilor. A fost mai mult decât
un doliu colectiv: o revarsare transcendentala de sentimente si credinte spre
acei care si-au varsat sângele pentru mântuirea neamului. Participarea
multimilor a fost uriasa. Lacrimi, emotii si suferinte la toti oamenii care,
însirati de-a lungul strazilor, salutau cortegiu murmurând rugaciuni.
Din
cauza evenimentelor de atunci, am redus participarea legionarilor din provincie
la delegatii, pentru a nu rani susceptibilitatea lui Antonescu. Anturajul lui,
în frunte cu doamna Goga, îi insuflase si cu acest prilej teama ca noi vrem sa
profitam de venirea la Bucuresti a mase de legionari, pentru a-l rasturna.
Aceasta masura restrictiva nu a alterat cu nimic masiva afluenta de populatie la
funeralii. Lipsurile din provincie au fost compensate de capitala. În afara de
evrei, n-a lipsit nici o casa de român si crestin care sa nu fi iesit în
întâmpinarea martirilor, pe ultimul lor drum. Trebuie socotit la cel putin o
jumatate de milion de oameni pe cetatenii care s-au adunat de-a lungul strazilor
parcurse la cortegiu, pentru a aduce ultimul lor omagiu de recunostinta si
reculegere acelora care s-au ridicat biruitori prin moarte.
Nu putem
reda mai bine starea de spirit a populatiei din capitala, a familiilor celor
cazuti si a multimilor legionare decât reproducând impresiile reporterului care
a consemnat pentru ziarul Buna Vestire desfasurarea actului de
reînhumare:
La
Biserica Sf. Ilie Gorgani, fortareata crestinismului
legionar
„Biserica
Sf. Ilie Gorgani, lacasul unde se închina pe vremuri Capitanul, de unde au
plecat si eroii Mota si Marin, iar deunazi venerabilul luptator, parintele Ion
Mota, adaposteste de trei zile si trei nopti sfintele oseminte ale Capitanului
si ale celorlalti treisprezece martiri, trecuti întru Domnul pentru dreapta
credinta legionara.
În acest
rastimp, pe dinaintea celor paisprezece sicrie, a defilat toata tara româneasca,
ca un ultim omagiu adus unor vieti de zbucium si de
sacrificiu.
Momentele
premergatoare parcurgerii drumului spre vesnicie sunt de o cutremurare
nemaiîntâlnita.
Încerci
sa-ti retii durerea, dar lacrimile curg peste orice zagazuri si se preling
abundent. Esti cuprins de acea durere în fata careia nu gasesti nici un fel de
mângâiere, traiesti momentele acelea când vrei cu tot dinadinsul sa iei locul
alaturi de sufletele lor, sa parcurgi vamile nevazute ale vazduhului, spre acel
minunat coltisor de rai, în locuri luminate, în locuri nevinovate, unde se vor
aseza sufletele nevinovate ale martirilor pe care-i jelim astazi. La capatâiul
Capitanului, scufundata în adânca smerenie, plânge, plânge, doamna Elena
Codreanu, tovarasa lui de viata.
Aureolata
de fumul de smirna si tamâie emanat din amfore, ai viziunea unei martire, ce
si-a luat sarcina de a înfrunta drumul spinos al vietii. De unde o mai fi având
lacrimi?
Mai
departe, strajuind în capul celorlalte sicrie, abia conturându-se în multimea de
flori, vezi rasarind familiile îndurerate ale celor ce-au avut parte de o moarte
atât de grozava.
Comandantii
legionari, garda de onoare, dau sumbrului decor o nota de o si mai pronuntata
durere.
Patrunsi
de maretia clipei, înaintea sicrielor martirilor, înainte de Sfânta Slujba a
Prohodului, un grup de ostasi germani privesc îndelung cele paisprezece trupuri
neînsufletite”.
Marea
Slujba a Prohodului
Un
impunator sobor de preoti, în frunte cu Mitropolitul Gurie al Basarabiei,
asistat de P. S. S. Venaimin Pocitan, prim Vicar al Patriarhiei, a savârsit
slujba religioasa. Din sobor mai faceau parte P. S. S. Valeriu Moglan, Vicarul
Mitropoliei Moldovei, preotii Andrei Mihailescu-Gorgani, Georgescu-Edineti,
duhovnicul studentimii, Arh. Atanasie Popescu, Dionisie Udristeanu, Liviu Stan,
Stefan Palaghita, Protoereul Firmilian
Marin, Ilie
Imbrescu, G. Butnaru, C. Diaconescu, Antipa Florescu, Orghidan, Tuta, Brighidan,
Matei si Babus.
Biserica,
ce de dimineata adapostea numai familiile legionarilor cazuti, începând de la
opt si jumatate, se populeaza încet cu oficialitati si conducatori
legionari.
În
partea dreapta a bisericii iau loc, alaturi de reprezentantul M. S. Regelui,
colonelul Erwin Kraus, dl. general Antonescu, seful statului, Horia Sima,
comandantul Miscarii Legionare, îmbracati în camasa verde. În acelasi timp,
Comandantii Bunei Vestiri, Ilie Gârneata, Corneliu Georgescu, Radu Mironovici,
Mile Lefter si inginerul Blanaru. Alaturi de ei, primul senator al Legiunii,
profesorul Ion Gavanescul.
Tot în
partea dreapta, în al doilea rând, se aseaza membrii guvernului: Traian
Braileanu,
Ministrul Educatiei Nationale; Nicolae Mares, Ministrul Agriculturii; George
Cretianu, Ministrul Finantelor; Vasile Iasinschi, Ministrul Muncii, Sanatatii si
Ocrotirilor Sociale; Ion
Protopopescu,
Ministrul Comunicatiilor; general Constantin Petrovicescu, Ministrul Afacerilor
Interne; Nicolae Dragomir, Ministrul Cordonarii Economice; Mihail Antonescu,
Ministrul Justitiei.
În
spatele ministrilor, iau loc subsecretarii de stat si alti înalti demnitari:
Alexandru
Constant,
Subsecretar de Stat la Ministerul Presei si Propagandei; Constantin Papanace,
Subsecretar de Stat la Finante; Vladimir Dumitrescu, Secretarul General la
Ministerul Cultelor si Artelor; prof. P. P.
Panaitescu,
Rectorul Universitatii din Bucuresti; Eugen
Chirnoaga,
Rectorul politehnicii din Bucuresti; prof. arhitect Iotsu, Retorul Scolii de
Arhitectura; Radu
Gyr,
Directorul Ministerial; I. G. Vântu, Primarul General al Capitalei; colonel
Elefterescu, adjutant al conducatorului statului.
În
acelasi grup se afla comandantii legionari Andrei C. Ionescu, Sandu Valeriu,
Coriolan Matei, Grigore Macrin, Ion Turcanu, Al. Ventonic, avocat Aurel
Ibraileanu, D. Ifrim, Petre Bolintineanu, Dimitrie Popa, Iosif Dumitru, Stefan
Predescu, Dumitru Chica si altii.
Armata
este reprezentata de domnii general Pantazi, Subsecretar de Stat la Apararea
Nationala; general Ioanitiu, Seful Marelui Stat Major; amiral Rosca, Amiral
Coslinschi, general Dobre, general Petrescu, general Vasiliu, general Ramiro
Enescu, general Negrescu, comandor Jienescu.
Din
magistratura s-a remarcat prezenta domnilor D. G. Lupu, Presedintele Înaltei
Curti de Casatie si Justitie; D. Botez, Prim-Presedinte al Curtii Superioare
Administrative; Bratescu, Presedintele Curtii de Conturi; N. Ioanovici,
consilier; I. Petrescu, Prim-Presedinte al Curtii de Apel; Emil Vântu,
Prim-Presedinte al Tribunalului Ilfov; Benedict Stoenescu, procuror general; I.
Gheorghiade, Prim-Procuror al Tribunalului Ilfov.
Din
partea Cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul au participat un grup de generali de
rezerva; Samsonovici, Bengulescu, D. Bucur, Magulescu si un grup de colonei, în
frunte cu Popescu-Corbu si Bolintineanu.
Reichul
german a fost prezentat printr-o numeroasa delegatie, în frunte cu trimisii
guvernului german, Baldur von Schirach si Von Bohle. Alaturi de ei, ministrul
Germaniei la Bucuresti, Wilhelm Fabricius si generalii Speidel si Nansen, sefii
misiunii militare germane din România; generalul Von Scheich, trimisul
extraordinar al Armatei Marelui Reich; Neubacher, fostul primar al Vienei si
actualul însarcinat cu afacerile economice din România; p.p. Obergruppenführer
Lorenz, reprezentant al Reichsführerului SS Himmler.
Din
partea Italiei au luat parte la funeralii Pelegrino Ghigi, ministrul Italiei la
Bucuresti si reprezentant al M. S. Regelui-Împarat Silenzi, reprezentantul
personal al Ducelui.
Din
partea Spaniei au venit domnii Merry del Val, însarcinatul de afaceri al
Spaniei; Luis Beneyto, conducatorul-delegat al Falangei Spaniole în
România.
La orele
noua începe slujba prohodirii. Se face pomenire celor cazuti, în timp ce
clopotele tuturor bisericilor din capitala încep sa sune prelung. Raspunsurile
sunt date de corul Patriarhiei, sub conducerea comandantului-ajutor Remus
Tincoca.
Formarea
cortegiului
Dupa
sfârsitul Sfintei Slujbe a prohodirii, soborul de preoti iese din biserica si
coboara treptele în strada. În fata bisericii, de partea cealalta a strazii,
apare un imens panou îmbracat în pânza verde, având la mijloc chipul
Capitanului, sub care este scris „Prezent”. Peretii de la intrarea în biserica
sunt de asemenea îmbracati în verde, având deasupra chipul Arhanghelului Mihail.
Comanda cortegiului a fost încredintata de Radu Mironovici comandantului
legionar Bartolomeu Livezeanu, care se ocupa de încadrarea oficialitatilor, pe
masura ce ies din biserica.
Sicriele
sunt scoase pe umeri de catre comandantii legionari si comandtii-ajutori si
asezate pe nasalii. Sicriul Capitanului este purtat de colonelul Zavoianu si un
grup de preoti.
Cortegiu
este deschis de 25 de buciumeni si tulniceri din codrii Câmpulungului Bucovinei,
locuri atât de scumpe Capitanului, pe care le-a strabatut în lung si în
lat.
Dupa
buciumeni urmeaza o troita vie, formata din frati de cruce.
La
câtiva pasi, Vasile Iovin si Dumitru
Banea duc
crucea ce-a fost înfipta pe mormântul legionarilor de la Jilava. Urmeaza crucile
martirilor ce vor fi asezate la capatâiul lor, la Casa
Verde.
Dupa ei,
un grup de tineri duc prapurii si coliva. Urmeaza cortegiul coloanelor, fiind
deschis de o coloana de lauri, a miscarii legionare. Vin apoi la rând coroanele
depuse de familii; familia Codreanu, familia Belimace, Catalina Codreanu, doamna
Alexandrina Cantacuzino, doamna inginer Maria Ionescu. Coroana doamnelor
legionare ale celor cazuti la Râmnicu-Sarat. În continuare apar coloanele
delegatiilor straine. Coroana trimisa de Führerul Adolf Hitler, alcatuita din
trandafiri rosii, pe un fond de lauri. Coroana Ducelui Mussolini. Coroana
Legatiei germane. Coroana ambasadorului italian Pelegrino Ghigi. Coroana
contelui Ciano, Ministrul de Externe al Italiei.
O
splendida coroana de brad de pe Muntele Rarau, simbolizând locurile cutreierate
de Capitan încheie cortegiul.
Îndata
dupa coroane, urmeaza corul legionar condus de Remus Tincoca. Dupa ce se însira
membrii corului studentesc, condus de Mircea Hoinic, iar la urma corul
Seminarului Monahal Cernica, condus de Ierodiaconul Felix
Dubneac.
Dupa
grupele corale vine clerul, condus de preotii Gheorghe Dan Popescu si Ion
Potecas.
Sunt
aproape o mie de preoti în cortegiu, care înainteaza în ordinea
urmatoare:
preotii
de mir si calugarii de la diferitele mânastiri;
diaconii
care servesc în sobor;
preotii
cu epitrafire, culioane si feloane albe;
preotii
cu epitrafire si feloane albastre;
grupul
preotilor greco-catolici.
Capitanul
purtat pe umeri
Dupa
cortegiul preotilor, urmeaza grupul de Comandanti ai Bunei Vestiri si
comandantii legionari care formeaza o garda de onoare si poarta pe umeri trupul
Capitanului. Sicriele Nicadorilor si Decemvirilor înainteaza în rând câte doua,
purtate de 12 legionari, iar pe margine alti 24 de legionari marsaluiesc ca
echipe de schimb.
La
câtiva pasi de sicrie, familiile legionarilor cazuti: profesorul Codreanu,
doamna Elena Codreanu, doamna Iridenta Mota, cu copiii Gabriela si Mihaias,
familia Nicki Constantinescu, familia Belimace, doamna Maria Ciumetti, familia
Trandafir.
Urmeaza
dupa familii o garda legionara de onoare, dupa care paseste reprezentantul M.S.
Regelui, Colonelul Erwin Kraus. În rândul urmator, Generalul Ion Antonescu,
Conducatorul Statului, îmbracat în camasa verde, avându-l la stânga pe Horia
Sima, Comandantul Miscarii Legionare. În spatele lor, o alta garda de onoare,
formata din legionari îmbracati în mantale negre de piele. Îndata dupa ei, apar
membrii guvernului, trimisii extraordinari, membrii corpului diplomatic, înaltii
demnitari, generalii si Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul.
Asociatiile
patriotice
Dupa
oficialitati, se rânduiesc în cortegiu asociatiile patriotice din toata tara,
fie in corpore, fie reprezentate prin delegatii si drapele: Invalizii de razboi,
Gloriile Neamului, Asociatiile Vitejii Neamului, Virtutea Militara, Surorile de
caritate din razboi, Barbatie si Credinta, Legatia Româna a fostilor luptatori,
Asociatia voluntarilor din razboi, Grupul seniorilor „General Cantacuzino”,
Voluntarii Ardeleni si Macedoneni, Cercul Subofiteresc de rezerva, Societatea
Veteranilor de la 1913, Cercetasii de razboi, Uniunea Ardelenilor.
Batalioanele
legionare
Cortegiul
este încheiat de batalioane legionare. Imensul convoi al camasilor verzi este
deschis de Cetatuile legionare, sub conducerea Luciei Trandafir. Urmeaza
Fratiile de Cruce, sub conducerea lui llie
Smultea. În
continuare, defileaza studentimea legionara, sub conducerea comandantului ei,
Vasile Andrei. La câtiva pasi apar batalioanele Corpului Muncitoresc, în frunte
cu Dumitru Groza. Organizatia Capitalei se încheie cu Corpul Razletilor,
comandat de Ilie Niculescu. Dupa unitatile din Bucuresti se însiruie
organizatiile din provincie, dupa regiunile carora apartin.
Pe
Bulevardele Capitalei
Cortegiul
se pune încet în miscare la sunetul buciumenilor bucovineni, care anunta
plecarea. Pe Bulevardul Elisabeta circulatia este întrerupta. Zeci de mii de
oameni, în tacere si reculegere, asteapta trecerea sfintelor oseminte. Scene
colective de adânca evlavie se observa în masele de oameni. Multi îngenuncheaza,
murmurând rugaciuni. Cortegiul a facut primul popas la rondoul de la Statuia
Bratianu. Aici un imens panou, cu chipul Capitanului, acopera statuia, încadrat
de aripile Arhanghelului Mihail. O multime imensa s-a adunat în jurul statuii.
Aici sicriele sunt date jos de pe umeri si soborul de preoti face o scurta
slujba de pomenire. Cortegiul se pune din nou în miscare pe Bulevardul Bratianu
si apoi pe Take Ionescu. Se face o noua oprire în Piata Victoriei. Aici,
Generalul Ion Antonescu, cu o parte din membrii guvernului si reprezentantii
straini se desfac din cortegiul si se îndreapta spre Presedintia Consiliului;
pentru un scurt moment de odihna. Dupa slujba din Piata Victoriei, cortegiul îsi
continua drumul avându-l în frunte pe Comandantul Miscarii Legionare si pe toti
demnitarii legionari. Un alt popas se mai face în Bulevardul Basarab si apoi în
dreptul Atelierelor Grivita. Pe Calea Grivitei, în dreptul unei case, pe
peretele ei, apare o minunata troita de brad verde, având la mijloc icoana
Capitanului, oferita de muncitorii din cartier. De aici si pâna la Casa Verde,
trotuarele sunt presarate cu crengi de brad, aduse de populatia din acest
cartier.
La Casa
Verde
Avizati
din vreme, Guvernul si oaspetii au sosit în masini la Casa Verde, pentru a
asista la actul reînhumarii.
În
momentul când cortegiul se apropie de Casa Verde, tacerea este întrerupta de
sunetul prelung al buciumenilor. Primele formatiuni patrund pe sub bolta portii
în incinta Casei Verzi. În piata din fata Casei Verzi, un imens panou în verde,
cu portretul Capitanului, domina zarea. De-o parte si de alta, flamuri verzi, cu
chipul Nicadorilor si Decemvirilor, îl încadreaza pe Capitan. Echipe de 12
legionari, în pozitie neclintita strajuiesc intrarea.
Procesiunea
se scurge încet spre curte. În fata Mausoleului Mota-Marin, de asemenea sunt
asezate panouri verzi si steaguri cu semnul Garzii de Fier. În fata Mausoleului,
trei gropi deschise pentru Nicadori, iar în partea dreapta, sunt zece morminte
proaspete, câte cinci de-o parte si de alta, care asteapta trupurile
Decemvirilor. Deasupra lor în partea de rasarit, sus, strajuieste un urias
Arhanghel Mihail.
Incinta
Casei Verzi este neîncapatoare pentru marea multime. În dreapta criptei iau loc
Comandantii Bunei Vestiri si celelalte grade legionare, în stânga, familiile
celor cazuti, iar mai în fata preotii. În fata mausoleului, iau loc membrii
guvernului, în frunte cu Generalul Antonescu si Horia Sima, împreuna cu
delegatiile straine. Soborul de preoti cânta ultimele litanii si îndata dupa
aceea sicriul cu sfintele oseminte ale Capitanului este asezat în cripta, între
Mota si Marin. În continuare sunt coborâte în groapa sicriele Nicadorilor si
Decemvirilor. Se da comanda, si întreaga asistenta, în pozitie de onor, cânta
Imnul Legionarilor Cazuti.
În acel
moment suprem de durere si reculegere, un vultur coboara din înaltul cerului,
face câteva rotocoale deasupra Mausoleului si apoi se înalta iar spre zari
necunoscute. Multimea a vazut în acest zbor un semn si o binecuvântare a
cerului...
Se
însereaza când ceremonia a luat sfârsit si lumea adunata la Casa Verde începe sa
se împrastie.
II.
PROCESUL LUI CORNELIU ZELEA CODREANU
Înainte
de a fi strangulat în Padurea Tâncabesti, Capitanul a suferit un alt martiriu,
de ordin moral: procesul din Mai 1938, în care a fost condamnat pentru
„tradare”. O teribila acuzatie pentru sufletul acestui om care a îndrumat o
generatie pe caile onoarei si ale iubirii de neam. Adevarul a iesit la lumina si
netrebnicii lui judecatori au fost acoperiti de oprobiul întregii tari.
Între
dispozitiile aparute sub noua orânduire a Statului National-Legionar, a fost si
Decretul-Lege Nr. 3226 bis, semnat de Conducatorul Statului si publicat în
Monitorul Oficial din 5 Octombrie 1940, prin care se înfiinteaza o „Comisie de
Revizuirea Proceselor Politice si Sanctionare a Magistratilor Vinovati”.
Potrivit acestui Decret-Lege, Comisia va putea cerceta si trimite spre revizuire
procesele penale pentru infractiuni cu caracter politic, definitiv judecate în
ultimii 8 ani.
Cum era
si firesc, cel dintâi proces ce trebuia sa cada sub prevederile noii legi, era
sentinta de condamnare a Capitanului la 6 luni închisoare, pentru ultragiu adus
profesorului Nicolae Iorga. Acest proces, dupa cum se stie, a precedat marele
proces din Mai si a servit numai ca pretext si paravan pentru a permite
guvernului arestarea Capitanului, încarcerarea lui la Jilava si apoi condamnarea
lui la 10 ani închisoare.
În
consecinta, Comisia de Revizuire s-a ocupat în primul rând de procesul de
ultragiu, intentat la cererea profesorului Iorga. In 31 Octombrie 1940, Comisia
a dat o decizie prin care dispunea revizuirea sentintei prin care Capitanul a
fost condamnat de Tribunalul Militar la sase luni închisoare în 19 Aprilie 1940,
pentru delictul de ultragiu.
În 30
Noiembrie 1940, în ziua când sfintele oseminte ale Capitanului strabateau
strazile Capitalei, pentru a fi depuse în mausoleul de la Casa Verde, s-a
judecat al doilea proces în fata Sectiunilor Unite ale Înaltei Curti de Casatie,
dându-se o decizie de anulare a sentintei Tribunalului Militar din Bucuresti
prin care Corneliu Codreanu a fost condamnat la 10 ani închisoare.
Aceste
decizii au reabilitat memoria Capitanului, spulberând acuzatiile nedrepte ce i
s-au adus. Cea mai înalta instanta a tarii a anulat sentintele unor judecatori
corupti, care au dezonorat si armata si justitia, ascultând de ordinele ce
veneau de la Palat.
S-a
pravalit piatra de pe mormântul de la Jilava, dar s-a prabusit si piatra care
apasa pe onoarea si viata Capitanului.
Pentru a
întelege decizia de revizuire a sentintei de condamnare a lui Corneliu Zelea
Codreanu la sase luni închisoare, în procesul de ultragiu intentat de Profesorul
Iorga, este neaparat necesar sa reproducem, pentru a o avea proaspata în minte,
piesa incriminata, care a servit ca baza a acuzatiei, scrisoarea Capitanului
adresata profesorului Nicolae Iorga, în ziua de 26 Martie 1938.
PENTRU
PROFESORUL IORGA COMERTUL LEGIONAR DE LA OBOR SI DE LA
LAZAR
Astazi
Sâmbata, 26 Martie 1938, orele 9 dimineata, cele doua restaurante de la Obor si
de la Liceul Lazar, au fost închise de autoritati.
La
magazinul de coloniale Obor.
La cel
dintâi s-a prezentat Comisarul Sef Furduescu de la circ. 18-a, însotit de trei
comisari ajutori si de un pluton de jandarmi sub comanda unui sergent.
La cel
de-al doilea, Comisarul Sef Malamuceanu, însotit de doi comisari ajutori, punând
în vedere personalului sa se retraga, deoarece au ordin de a evacua si de a
închide imediat localul.
D-l
Popescu le-a cerut sa arate un ordin scris. Au
raspuns: „Avem ordin verbal”. Personalul
s-a retras fara nici un fel de împotrivire, lasând totul în mâinile
autoritatilor.
Men