H o r i a S i m a . c o m

" Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. "

Director: + Gheorghe Costea Pl. Republica Dominicana, 1-3 D, 28016 MADRID
Deposito Legal - M.3655 - 1965 - OFICINA AUXILIAR - Montera, 20
Anul XXII, Nr. 3-4, Ianuarie - Februarie 1986

de Horia Sima

Satana există. Sunt nenumărate mărturii în Vechiul şi Noul Testament. lar recent, Biserica Catolică, prin glasul autorizat al Cardinalului Ratzinger, a confirmat existenta acestui personagiu supranatural al negatiei şi al urei.

Satana nu e decât Lucifer, căpetenia îngerilor răzvrătiti, care a fost înfrânt şi alungat din cer de spada Arhanghelului Mihail. Dar el continuă să lupte contra lui Dumnezeu, dupăce a pierdut bătălia din cer, căutându-şi o compensatie pe planul existentei umane. Lucifer urmăreşte să sustragă pe oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu, răscumpărati prin sângele vărsat de Fiul Său pe Cruce, şi să-i supună împărătiei lui întunecate. In acest scop, si-a făurit o strategie globală, care durează de secole şi care serveşte la captarea omenirii î ntregi. In primul rând, atacurile lui Lucifer se îndreaptă contra Bisericii întemeiată de Mântuitor, ca entitate colectivă, dar paralel şi concomitent, fiecare individ în parte este supus aceluiaşi asalt persistent al puterilor răului. Lucifer vrea să se răzbune pe Dumnezeu, arătându-I ca oamenii pe care i-a readus la sânul Sau, nu sunt vrednici de jertfa Celui Răstignit, căci ascultă mai degrabă de învătăturile lui viclene decât de poruncile Divine.

Omul nu e limitat numai la dimensiunea lui psihologică, ci e şi un templu al lui Dumnezeu, în care oficiază clipă de clipă acea pariculă de Divinitate din el, cu care suntem înzestrati fiecare dintre noi. Am primit, cum spune Sf. Apostol Pavel, arvuna Duhului, prin care ne deosebim de dobitoace şi am câştigat harul de a ne numi "Fiii lui Dumnezeu". Ei bine, contra acestei realităti spirituale din om, pecetea originei lui Divine, se înverşunează Satana. El urmăreşte să distrugă eul spiritual din om, conştiinta lui superiopară, pentru a-l degrada şi reduce la facultătile lui strict psihologice, domeniu în care poate opera cu mai mare libertate şi eficacitate. Lipsit de pavăza credinlei, de legătura cu Dumnezeu, omul se rătăceşte şi uşor poate cădea în cursele întinse de diavol.

Operatia demonică de captare a oamenilor în sfera puterilor răului se realizează pe două planuri. Lucifer, principele întunerecului, este o fiintă spirituală, decăzută, ce-i drept, din atributele lui primordiale, dar nu mai putin totuşi de natură supranaturală, ceeace-i îngăduie să se furişeze în conştiinta oamenilor, transmitându-le din interior idei, sugestii, conceptii, impulsuri, destinate să le întunece mintea şi să-i atragă în reteaua planurilor lui scelerate. Deaceea rugăciunea "Tatăl Nostru" se încheie cu cuvintele: "Si ne izbăveşte de cel viclean".

Paralel cu acest bombardament al sufletelor noastre cu particule satanice, Lucifer a mai deschis un alt front de luptă contra Bisericii şi contra omenirii, care se desfăşoară în lumea vizibilă, în istorie, în societate. Cum telul lui final este să domine întreg pământul, Lucifer a inspirat o doctrină politică şi socială capabilă să răstoarne ordinea naturală a lumii, bazată pe existenta natiunilor şi a statelor. Aşa a luat naştere comunismul, din creierul unor oameni satanizati, cari au acceptat să devină instrumentele lui Lucifer, în schimbul puterii ce-o puteau obtine în lume, ca urmare a răspândirii acestei ideologii destructive printre popoarele amăgite şi subjugate. Pe ruinele vechei societati, trebuia să se ridice "noua societate" care nu e altceva decât o proiectie a geniului răului în lume şi care se caracterizează printr'o distrugere a tuturor valorilor nationale şi spirituale create de omenire în decursul veacurilor.

Comunismul n'a rămas cantonat în domeniul doctrinar, ci a isbutit să facă o spărtură spectaculară in istorie. Astăzi avem State comuniste, State care aplică această doctrină satanică in guvernarea lor, State cari au declarat pe fata războiu lui Dumnezeu şi tuturor oamenilor cari au rămas credincioşi învăt ăturii Divine. Mai întâiu Rusia şi apoi toate tările din Europa răsăriteană au ajuns să sufere ofensiva descreştinării, aplicându-Ii-se sisteme bestiale de anihilare a tot ce e mare şi nobil în om. E un lucru prea bine cunoscut că toate regimurile comuniste profesează o ură mortală creştinismului, chiar dacă tactic fac anumite concesii Bisericilor.

După expansiunea comunismului în lume, reuşind să se implanteze pe mai bine de o treime din suprafata globului, Lucifer dispune de o nouă armă pentru a doborî rezistenta acelora cari se opun dominatiei lui absolute. Dela această victorie terestră, fiinta umană nu e atacată numai din interior, pe firele invizibile ale sufletului, ci şi din exterior, prin formidabilele mijloace de persuasiune de care dispun Statele totalitare comuniste. Se stie ca o bună parte din averile ce le adună satrapii roşii din bogătiile şi munca popoarelor robite sunt vărsate în exterior, în contul revolutiei comuniste mondiale. Prin infiltratii, actiuni subversive, spionaj si conspiratie, comunismul câştigă mai mult şi fără niciun risc decât dacă ar purta un războiu deschis şi frontal contra lumii libere. Doar auzim din când în când că un Stat oarecare sau un popor s'a prăbuşit ca un castel de carton sub dictatura comunistă, fiind de multă vreme ros la temelii de termitele roşii. Aşa s'a întâmplat în Abisinia. Cine ar fi crezut că acest popor, de o profundă religiositate, unde creştinismul datează dela primele lui veacuri, să devină o republică sovietică ?

Dar să revenim la titlul acestui articol. Ce-am scris pină acum nu este decât un fel de preambul, pentru a-i explica sensul. Orice individ din lumea liberă, orice rang sau pozitie ar ocupa în societate, este supus astăzi la un tratament intensiv de înstrăinare a lui dela convingerile caracteristice civilizatiei noastre creştine. Acest proces, de ruinare a omului, se realizează pe cele două căi enuntate în rindurile anterioare: inspiraiii malefice din interior, iar din exterior, o ofensivă a Statelor comuniste, organizată de serviciile lor, cu scopul să-i slăbească vigienta creştină şi să-l determine să-si modifice atitudinea de repulsie fată de regimurile ateo-marxiste.

Am denumit toate aceste otrăvuri, preparate şi destinate în laboratorul ideologic al marxismului şi apoi răspindite în lume prin aparatul de propagandă şi subversiune al Statelor comuniste, cu un termen unitar, "Tentatia Anticristului ", pentrucă toate servesc să demonstreze popoarelor, institutiilor şi oamenilor încă nesupuşi puterii Moscovei că "dracul nu e chiar aşa de negru cum se crede", că se pot stabili punti de întelegere cu regimurile răsăritene, dacă se examinează "obiectiv" situatia lor. " Anticomunismul visceral ", cum îl profesează unii intransigenti, nu ar servi nici "păcii" si nici "progresului" omenirii.

Si acum vom trece în revistă, pe categorii, toate aceste curse, toate aceste momeli, toate aceste iscusite vorbe, pe care ni le întinde Anticristul, prin intermediul servantilor lui din regimurile comuniste, fără să ne dam suficient seama de ghimpele ce zace ascuns în ele, gata să ne înşface şi să ne tragă la fund.

I. Tentatia ideologică. Comunismul s'a schimbat. Nu mai e ce-a fost la origini. A evoluat, devenind mai uman, mai liberal, mai dispus Ia concesiuni. Cand se adoptă această atitudine, se confundă tactica comunistă care e intr'adevăr foarte elastică, foarte flexibilă, cu principiile comunismului, cari însă rămân inalterabile. Comunismul nu se abate nici cu un milimetru dela telul dominatiei mondiale.

II. Tentatia economică. Cu toate că avem de-a face cu regimuri ideologice diferite, relatiile comerciale cu tările comuniste nu sunt de dispretuit. Aduc beneficii. Indivizii, întreprinderile, cât şi Statele, câştigă din schimbul de mărfuri cu lumea comunistă, uşurând situatia lor economică.

Cei ce propagă această teză, a profitului imediat, nu tin seama de faptul că produsele exportate de tările comuniste se realizează cu munca de sclav, ceeace contravine atât moralei creştine cât şi normeloi moderne de organizare a relatiilor dintre muncitori şi întreprinzători. Dar se mai uită importanta acestor schimburi din punct de vedere strategic şi militar: întretinând relatii comerciale cu tările comuniste, tările libere ajută la întărirea monstrului bolşevic, care, mâine, se va năpusti asupra lot devorându-le.

III. Tentatia culturala. Se spune că cultura nu cunoaşte hotare. Ea trebue să depăşească diferentele ideologice şi sa se propage făra nicio restrictie dela popor la popor.

Aşa ar fi, dacă şi reciproca ar fi adevărată, dacă ideile lumii libere s'ar răspăndi liber în sfera comunismului, pătrunzănd în masele largi ale poporului. Dar, cum prea bine se stie, schimburile culturale cu Occidentul se rezumă la exhibitii exterioare şi sever controlate, fiind întrerupt orice contact între populatie şi " ideile decadente " din lumea liberă. Intr'adevăr, cum pot comuniştii să accepte schimburile culturale, în regim de libertate, când telul lor suprem este să distrugă cultura popoarelor subjugate, înlocuindu-o cu un extaz de cultură, extras din marxism-leninism ?

IV. Tentatia relatiilor umane. In lumea liberă, există sute de mii de indivizi, milioane chiar, cari au legături de familie dincolo de cortina de fier. Argatii Anticristului sfătuesc aceste fiinte, chinuite de dorul celor rămaşi acasă, să pună o surdină anticomunismului lor, dacă vor să nu sufere rudele lor sau să le vadă aduse lăngă ei. Cu acest procedeu se astupă gura multor oameni din lumea liberă, cari, altminteri, ar protesta contra tiraniei comuniste. Mii de indivizi sunt scoşi din luptă, obligându-i pe firul acestor relatii umane, să adopte o atitudine pasivă fată de răufăcătorii din tară.

Omeneşte se întelege durerea acestor refugiati, dar pe planul mare al destinului unui neam şi al unei civilizatii, evident că atitudinea lor favorizează comunismul. Cei aflati in tările comuniste nu suferă ca indivizi, ca familii, ci pentrucă neamul lor suferă. Si atunci solutia salvării lor, ca indivizi şi familii, nu e individuală, ci globală. Trebue făcut un efort colectiv, ca natiunile să fie repuse în drepturile lor suverane. Atunci automat, nu vor mai fi nici robie, nici foamete, nici lagăre de concentrare şi nici asasinate.

E de condamnat atitudinea acelor refugiati cari, izbutind să-si reunească familiile lor, nu mai vor să ştie nimic de cei din tară, bucuroşi că pot participa şi ei la binefacerile societătii de consum.

V. Tentatia fricii. Speriati de teroarea ce domneşte dincolo de cortina de fier şi de propria lor experientă în contactul cu regimurile comuniste, multi oameni liberi preferă să se comporte prudent în domeniul politic, pentru a nu suferi represalii, fie din partea serviciilor secrete ale tărilor comuniste fie chiar din partea tovarăşilor din tările unde si-au găsit un cămin.

Se trece cu vederea faptul elementar că orice debilitate manifestată in Occident fată de comunism nu face decăt să mărească zona lui de influentă in lumea liberă. Cei ce se ascund timorati în fata Anticristului, nu fac decât să înlesnească pătrunderea acestuia în mijlocul natiunilor in care trăiesc. Una e prudenta, care e o virtute lâudabilă, şi cu totul altceva imobilitatea politică in fata primejdiei din răsărit. In modul acesta, aceşti super-prudenti, i§i reduc în realitate propria lor bază de securitate, căci comunismul înaintdnd, îi vor întâlni din nou şi pe ei readucându-i la sclavie.

VI. Tentatia Pacii. Niciodată nu s'a vorbit de pace, de evitarea violentei, de întelegerea între popoare, mai mult ca acuma, când comunismul este în plină ascensiune şi dă lovituri sdravene lumii libere. Campionii păcii cu orice pret nu văd ce se petrece dincolo de cortina de fier, unde popoarele subjugate sufera o permanentă violentă în carnea şi sângele lor. Vocatia lor pacifică se manifestă unilateral, în cadrul lumii libere, şi refuză să intervină pentru a determina Moscova să înceteze cu propriile ei violente, fie în teritoriile ce controleaa, fie în afara lor.

Dar se petrece un lucru şi mai grav. Cristos este din nou răstignit dincolo de cortina de fier. Răstignit in Biserica întemeiată de El care e supusă la cele mai mari prigoniri, răstignit în fiecare om care refuză să se lepede de credinta lui, răstignit in educatia ce se da noilor generatii, cari sunt crescute în cultul ateo-marxismului, tăindu-le calea de împărtăşire cu Dumnezeu.

Deci când dincolo de cortina de fier se petrec aceste fapte abominabile, când Anticristul deslănluit ca o fiară apocaliptică nu se fereşte să distrugă tot ce e creştin, cum se poate vorbi de "pace" şi cum de se găsesc propovăduitori ai "păcii", recrutali printre creştini si chiar printre preoti ?

Căci ceeace cer aceşti pretinşi creştini nu e altceva decăt să se roage lui Dumnezeu ca să se împace cu Satana ! Un fel de coexistenta pacifică între Cristos şi Mamona ! E posibil de imaginat o asemene aberatie ? Unde e creştinismul din noi ?

Aceşti pacifişti, aceşti apostoli ai non-violentei, nu sunt decât nişte nişte trădători ai cauzei lui Dumnezeu, vânduti Anticristului, si singura lor, iertare pentru sacrilegiul ce-l săvârşesc este că poate unii din ei nu ştiu ce fac.

Exilul românesc este şi el prins în vârtejul aceloraşi multiple tentatii ale Anticristului. Refugialii trebue să stea de veghe pentru nu cădea în noianul acestor curse ale diavolului, gândindu-se la Neamul din care se trag, la Biserica ce i-a ocrotit şi la viata viitoare, când vor da socoteală de faptete lor pe pământ.

Horia Sima