![]() |
H o r i a S i m a . c o m" Cauza națională nu se servește cu întreruperi, cu absențe nemotivate, cu vacanțe, ci numai prin permanență în efort. " |
| TENTATIA ANTICRISTULUI
de Horia Sima Satana există. Sunt nenumărate mărturii în Vechiul și Noul Testament. lar recent, Biserica Catolică, prin glasul autorizat al Cardinalului Ratzinger, a confirmat existenta acestui personagiu supranatural al negatiei și al urei. Satana nu e decât Lucifer, căpetenia îngerilor răzvrătiti, care a fost înfrânt și alungat din cer de spada Arhanghelului Mihail. Dar el continuă să lupte contra lui Dumnezeu, dupăce a pierdut bătălia din cer, căutându-și o compensatie pe planul existentei umane. Lucifer urmărește să sustragă pe oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu, răscumpărati prin sângele vărsat de Fiul Său pe Cruce, și să-i supună împărătiei lui întunecate. In acest scop, si-a făurit o strategie globală, care durează de secole și care servește la captarea omenirii î ntregi. In primul rând, atacurile lui Lucifer se îndreaptă contra Bisericii întemeiată de Mântuitor, ca entitate colectivă, dar paralel și concomitent, fiecare individ în parte este supus aceluiași asalt persistent al puterilor răului. Lucifer vrea să se răzbune pe Dumnezeu, arătându-I ca oamenii pe care i-a readus la sânul Sau, nu sunt vrednici de jertfa Celui Răstignit, căci ascultă mai degrabă de învătăturile lui viclene decât de poruncile Divine. Omul nu e limitat numai la dimensiunea lui psihologică, ci e și un templu al lui Dumnezeu, în care oficiază clipă de clipă acea pariculă de Divinitate din el, cu care suntem înzestrati fiecare dintre noi. Am primit, cum spune Sf. Apostol Pavel, arvuna Duhului, prin care ne deosebim de dobitoace și am câștigat harul de a ne numi "Fiii lui Dumnezeu". Ei bine, contra acestei realităti spirituale din om, pecetea originei lui Divine, se înverșunează Satana. El urmărește să distrugă eul spiritual din om, conștiinta lui superiopară, pentru a-l degrada și reduce la facultătile lui strict psihologice, domeniu în care poate opera cu mai mare libertate și eficacitate. Lipsit de pavăza credinlei, de legătura cu Dumnezeu, omul se rătăcește și ușor poate cădea în cursele întinse de diavol. Operatia demonică de captare a oamenilor în sfera puterilor răului se realizează pe două planuri. Lucifer, principele întunerecului, este o fiintă spirituală, decăzută, ce-i drept, din atributele lui primordiale, dar nu mai putin totuși de natură supranaturală, ceeace-i îngăduie să se furișeze în conștiinta oamenilor, transmitându-le din interior idei, sugestii, conceptii, impulsuri, destinate să le întunece mintea și să-i atragă în reteaua planurilor lui scelerate. Deaceea rugăciunea "Tatăl Nostru" se încheie cu cuvintele: "Si ne izbăvește de cel viclean". Paralel cu acest bombardament al sufletelor noastre cu particule satanice, Lucifer a mai deschis un alt front de luptă contra Bisericii și contra omenirii, care se desfășoară în lumea vizibilă, în istorie, în societate. Cum telul lui final este să domine întreg pământul, Lucifer a inspirat o doctrină politică și socială capabilă să răstoarne ordinea naturală a lumii, bazată pe existenta natiunilor și a statelor. Așa a luat naștere comunismul, din creierul unor oameni satanizati, cari au acceptat să devină instrumentele lui Lucifer, în schimbul puterii ce-o puteau obtine în lume, ca urmare a răspândirii acestei ideologii destructive printre popoarele amăgite și subjugate. Pe ruinele vechei societati, trebuia să se ridice "noua societate" care nu e altceva decât o proiectie a geniului răului în lume și care se caracterizează printr'o distrugere a tuturor valorilor nationale și spirituale create de omenire în decursul veacurilor. Comunismul n'a rămas cantonat în domeniul doctrinar, ci a isbutit să facă o spărtură spectaculară in istorie. Astăzi avem State comuniste, State care aplică această doctrină satanică in guvernarea lor, State cari au declarat pe fata războiu lui Dumnezeu și tuturor oamenilor cari au rămas credincioși învăt ăturii Divine. Mai întâiu Rusia și apoi toate tările din Europa răsăriteană au ajuns să sufere ofensiva descreștinării, aplicându-Ii-se sisteme bestiale de anihilare a tot ce e mare și nobil în om. E un lucru prea bine cunoscut că toate regimurile comuniste profesează o ură mortală creștinismului, chiar dacă tactic fac anumite concesii Bisericilor. După expansiunea comunismului în lume, reușind să se implanteze pe mai bine de o treime din suprafata globului, Lucifer dispune de o nouă armă pentru a doborî rezistenta acelora cari se opun dominatiei lui absolute. Dela această victorie terestră, fiinta umană nu e atacată numai din interior, pe firele invizibile ale sufletului, ci și din exterior, prin formidabilele mijloace de persuasiune de care dispun Statele totalitare comuniste. Se stie ca o bună parte din averile ce le adună satrapii roșii din bogătiile și munca popoarelor robite sunt vărsate în exterior, în contul revolutiei comuniste mondiale. Prin infiltratii, actiuni subversive, spionaj si conspiratie, comunismul câștigă mai mult și fără niciun risc decât dacă ar purta un războiu deschis și frontal contra lumii libere. Doar auzim din când în când că un Stat oarecare sau un popor s'a prăbușit ca un castel de carton sub dictatura comunistă, fiind de multă vreme ros la temelii de termitele roșii. Așa s'a întâmplat în Abisinia. Cine ar fi crezut că acest popor, de o profundă religiositate, unde creștinismul datează dela primele lui veacuri, să devină o republică sovietică ? Dar să revenim la titlul acestui articol. Ce-am scris pină acum nu este decât un fel de preambul, pentru a-i explica sensul. Orice individ din lumea liberă, orice rang sau pozitie ar ocupa în societate, este supus astăzi la un tratament intensiv de înstrăinare a lui dela convingerile caracteristice civilizatiei noastre creștine. Acest proces, de ruinare a omului, se realizează pe cele două căi enuntate în rindurile anterioare: inspiraiii malefice din interior, iar din exterior, o ofensivă a Statelor comuniste, organizată de serviciile lor, cu scopul să-i slăbească vigienta creștină și să-l determine să-si modifice atitudinea de repulsie fată de regimurile ateo-marxiste. Am denumit toate aceste otrăvuri, preparate și destinate în laboratorul ideologic al marxismului și apoi răspindite în lume prin aparatul de propagandă și subversiune al Statelor comuniste, cu un termen unitar, "Tentatia Anticristului ", pentrucă toate servesc să demonstreze popoarelor, institutiilor și oamenilor încă nesupuși puterii Moscovei că "dracul nu e chiar așa de negru cum se crede", că se pot stabili punti de întelegere cu regimurile răsăritene, dacă se examinează "obiectiv" situatia lor. " Anticomunismul visceral ", cum îl profesează unii intransigenti, nu ar servi nici "păcii" si nici "progresului" omenirii. Si acum vom trece în revistă, pe categorii, toate aceste curse, toate aceste momeli, toate aceste iscusite vorbe, pe care ni le întinde Anticristul, prin intermediul servantilor lui din regimurile comuniste, fără să ne dam suficient seama de ghimpele ce zace ascuns în ele, gata să ne înșface și să ne tragă la fund. I. Tentatia ideologică. Comunismul s'a schimbat. Nu mai e ce-a fost la origini. A evoluat, devenind mai uman, mai liberal, mai dispus Ia concesiuni. Cand se adoptă această atitudine, se confundă tactica comunistă care e intr'adevăr foarte elastică, foarte flexibilă, cu principiile comunismului, cari însă rămân inalterabile. Comunismul nu se abate nici cu un milimetru dela telul dominatiei mondiale. II. Tentatia economică. Cu toate că avem de-a face cu regimuri ideologice diferite, relatiile comerciale cu tările comuniste nu sunt de dispretuit. Aduc beneficii. Indivizii, întreprinderile, cât și Statele, câștigă din schimbul de mărfuri cu lumea comunistă, ușurând situatia lor economică. Cei ce propagă această teză, a profitului imediat, nu tin seama de faptul că produsele exportate de tările comuniste se realizează cu munca de sclav, ceeace contravine atât moralei creștine cât și normeloi moderne de organizare a relatiilor dintre muncitori și întreprinzători. Dar se mai uită importanta acestor schimburi din punct de vedere strategic și militar: întretinând relatii comerciale cu tările comuniste, tările libere ajută la întărirea monstrului bolșevic, care, mâine, se va năpusti asupra lot devorându-le. III. Tentatia culturala. Se spune că cultura nu cunoaște hotare. Ea trebue să depășească diferentele ideologice și sa se propage făra nicio restrictie dela popor la popor. Așa ar fi, dacă și reciproca ar fi adevărată, dacă ideile lumii libere s'ar răspăndi liber în sfera comunismului, pătrunzănd în masele largi ale poporului. Dar, cum prea bine se stie, schimburile culturale cu Occidentul se rezumă la exhibitii exterioare și sever controlate, fiind întrerupt orice contact între populatie și " ideile decadente " din lumea liberă. Intr'adevăr, cum pot comuniștii să accepte schimburile culturale, în regim de libertate, când telul lor suprem este să distrugă cultura popoarelor subjugate, înlocuindu-o cu un extaz de cultură, extras din marxism-leninism ? IV. Tentatia relatiilor umane. In lumea liberă, există sute de mii de indivizi, milioane chiar, cari au legături de familie dincolo de cortina de fier. Argatii Anticristului sfătuesc aceste fiinte, chinuite de dorul celor rămași acasă, să pună o surdină anticomunismului lor, dacă vor să nu sufere rudele lor sau să le vadă aduse lăngă ei. Cu acest procedeu se astupă gura multor oameni din lumea liberă, cari, altminteri, ar protesta contra tiraniei comuniste. Mii de indivizi sunt scoși din luptă, obligându-i pe firul acestor relatii umane, să adopte o atitudine pasivă fată de răufăcătorii din tară. Omenește se întelege durerea acestor refugiati, dar pe planul mare al destinului unui neam și al unei civilizatii, evident că atitudinea lor favorizează comunismul. Cei aflati in tările comuniste nu suferă ca indivizi, ca familii, ci pentrucă neamul lor suferă. Si atunci solutia salvării lor, ca indivizi și familii, nu e individuală, ci globală. Trebue făcut un efort colectiv, ca natiunile să fie repuse în drepturile lor suverane. Atunci automat, nu vor mai fi nici robie, nici foamete, nici lagăre de concentrare și nici asasinate. E de condamnat atitudinea acelor refugiati cari, izbutind să-si reunească familiile lor, nu mai vor să știe nimic de cei din tară, bucuroși că pot participa și ei la binefacerile societătii de consum. V. Tentatia fricii. Speriati de teroarea ce domnește dincolo de cortina de fier și de propria lor experientă în contactul cu regimurile comuniste, multi oameni liberi preferă să se comporte prudent în domeniul politic, pentru a nu suferi represalii, fie din partea serviciilor secrete ale tărilor comuniste fie chiar din partea tovarășilor din tările unde si-au găsit un cămin. Se trece cu vederea faptul elementar că orice debilitate manifestată in Occident fată de comunism nu face decăt să mărească zona lui de influentă in lumea liberă. Cei ce se ascund timorati în fata Anticristului, nu fac decât să înlesnească pătrunderea acestuia în mijlocul natiunilor in care trăiesc. Una e prudenta, care e o virtute lâudabilă, și cu totul altceva imobilitatea politică in fata primejdiei din răsărit. In modul acesta, acești super-prudenti, i§i reduc în realitate propria lor bază de securitate, căci comunismul înaintdnd, îi vor întâlni din nou și pe ei readucându-i la sclavie. VI. Tentatia Pacii. Niciodată nu s'a vorbit de pace, de evitarea violentei, de întelegerea între popoare, mai mult ca acuma, când comunismul este în plină ascensiune și dă lovituri sdravene lumii libere. Campionii păcii cu orice pret nu văd ce se petrece dincolo de cortina de fier, unde popoarele subjugate sufera o permanentă violentă în carnea și sângele lor. Vocatia lor pacifică se manifestă unilateral, în cadrul lumii libere, și refuză să intervină pentru a determina Moscova să înceteze cu propriile ei violente, fie în teritoriile ce controleaa, fie în afara lor. Dar se petrece un lucru și mai grav. Cristos este din nou răstignit dincolo de cortina de fier. Răstignit in Biserica întemeiată de El care e supusă la cele mai mari prigoniri, răstignit în fiecare om care refuză să se lepede de credinta lui, răstignit in educatia ce se da noilor generatii, cari sunt crescute în cultul ateo-marxismului, tăindu-le calea de împărtășire cu Dumnezeu. Deci când dincolo de cortina de fier se petrec aceste fapte abominabile, când Anticristul deslănluit ca o fiară apocaliptică nu se ferește să distrugă tot ce e creștin, cum se poate vorbi de "pace" și cum de se găsesc propovăduitori ai "păcii", recrutali printre creștini si chiar printre preoti ? Căci ceeace cer acești pretinși creștini nu e altceva decăt să se roage lui Dumnezeu ca să se împace cu Satana ! Un fel de coexistenta pacifică între Cristos și Mamona ! E posibil de imaginat o asemene aberatie ? Unde e creștinismul din noi ? Acești pacifiști, acești apostoli ai non-violentei, nu sunt decât niște niște trădători ai cauzei lui Dumnezeu, vânduti Anticristului, si singura lor, iertare pentru sacrilegiul ce-l săvârșesc este că poate unii din ei nu știu ce fac. Exilul românesc este și el prins în vârtejul acelorași multiple tentatii ale Anticristului. Refugialii trebue să stea de veghe pentru nu cădea în noianul acestor curse ale diavolului, gândindu-se la Neamul din care se trag, la Biserica ce i-a ocrotit și la viata viitoare, când vor da socoteală de faptete lor pe pământ. Horia Sima |
|