H o r i a S i m a . c o m

" Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. "

Director: + Gheorghe Costea Redactor responsabil: Ion Bozosan c/Alcantara 57-3-1, 28006 MADRID-16
Deposito Legal - M.3655 - 1965 - OFICINA AUXILIAR - Montera, 20
Anul XXVI, Nr. 3 - 4, Ianuarie - Februarie 1990

(Conferintă tinută de DI. Horia Sima în aula revistei "Fuerza Nueva" din Madrid, în ziua de 8 Februarie 1990)

Temele ce le-am tratat pâna acuma dela această catedră au fost precumpănitor din domeniul ideilor, al rationamentelor ce se pot clădi pe anumite fapte sau întâmplări din viata popoarelor. Aceste fapte apartineau trecutului, au existat cândva, iar acuma sunt materie istorică, al carei sens am căutat să-l descifrez pentru a servi orientării generatiilor viitoare. De astă dată vin in fata Dstră cu un subiect de actualitate, ce reflectă realitatea vie, expun un proces politic şi social ce se desfăşoara sub ochii noştri. In Romania a isbucnit o revolutie şi suntem martorii ei dela distanta, dar foarte apropiati prin sguduirea ce-a provocat-o în întreaga lume.

Toată lumea occidentală, când se gândea la Romania, dădea din cap cu compătimire: iată tara în care nu se întâmplă nimic, deşi zace in lanturile celei mai crâncene tiranii. Un popor care se complace într'o stare de letargie, care nu prevesteşte nimic bun pentru viitorul lui.

Toate tările din răsăritul Europei au dat dovada de mai multă bărbătie, căutând să se scuture din jugul comunismului prin revolutii, mişcări de mase, rebeliuni partiale, proteste şi greve. Lista acestor sguduiri colective sunt cunoscute Dumneavoastră: 1953, revolta dela Berlin, 1956, revolutia din Ungaria, perioada 1970 - 1980, ciocnirile din Polonia, patronate de Solidarnosc, 1977, Charta scriitorilor cehoslovaci, apoi frecventele turburări din Jugoslavia. Numai în Romania nu se întâmpla nimic. Ce e cu acest popor care altădată a purtat lungi războaie pentru apărarea creştinătătii şi s'a răsvrătit în mai multe rânduri în cursul istoriei pentru a-si câştiga independenta nationala ? Abia în ultimii ani s'a aflat de anumite greve ce-au izbucnit in bazinul minier al Jiului şi la Braşov, repede înăbuşite de Securitate. Dar grevele sunt la ordinea zilei în Occident, încât interesul opiniei publice pentru cele întâmplate in Romania s'a stins repede.

Mirarea contemporanilor a crescut şi mai mult când, începând din vara anului 1989 toate tările din Pactul Varşoviei, Germania de Este, Polonia, Cehoslovacia, Ungaria şi chiar Bulgaria s'au emancipat de sub tutela de fier a partidului comunist, prin mişcări de mase şi convulsiuni interne. Dar poporul român ce face ? Nu se mişcă, nu ia exemplul celorlalte tări din rasărit ? S'a stins in el până la ultima fibră dorul de libertate ? Suportă la infinit un regim care-i stoarce toate rezervele de sănătate fizică şi morală ? E un caz straniu, greu de înteles. In timp ce in toate celelalte tari, multimile dărâmă idolii comunismului, numai în Romania nu se produce nici cel mai mic semn de reactiune. Tara in care nu se întâmplă nimic. E multumit oare poporul cu dictatura lui Ceauşescu? E atât de bine guvernat încât nu vrea să se aventureze spre alte experiente politice ? Care e misterul acestei letargii politice ? Nimeni nu mai credea in resurectia poporului roman. Si trebue să mărturisim, nici noi exilatii de toate nuantele politice, noi presupuşii reprezentanti ai acestui popor în suferintă, ne pierdusem speranta.

Si deodată s'a produs pe aria românismului înlăntuit o explozie fara precedent in istorie şi prin nimic anuntată. Când nimeni nu se mai aştepta la această reactie spectaculară şi toaţe sperantele pareau pierdute, o furtună s'a deslăntuit in România, măturând în câteva zile pe nemernicii ei guvernanti. Ca dintr'o înviere din morti, caşicum Cristos ar fi prăvălit piatra depe mormântul natiei, s' a ridicat poporul nostru din închisoarea în care zăcea, sfărâmând lanturile tiraniei. Tinerii, mii de tineri, căci aceştia au f!cut revolutia, si-au desfăcut piepturile şi au sfidat gloantele aşa ziselor forte de ordine. Nu le-a mai fost frică de moarte. "Mai bine să murim cu totii decât să continuăm această viată de chin şi mizerie." Si-au murit cu miile, dar pana la urmă au învins.

Masele populare au înaintat, au înaintat cu rândurile rărite, ca într'o bătălie, ca un zid al desnădejdii, până pe treptele Comitetului Central al partidului, au pătruns in această cIddire, considerată inexpugnabilă, si-au alungat pe tiranul sanguinar. Acesta, când a văzut aceste mase de oameni hotărîte, înaintând prin ploaia de gloante spre fortăreata lui înzestrată cu cele mai moderne sisteme de apărare, a fost cuprins de panica şi a încercat să fugă peste hotare. Dar in fuga lui spre avionul ce trebuia să-l salveze, a făcut o serie de greşeli cari i-au fost fatale. A fost prins, supus unei judecăti sumare şi executat.

Revolutia a început în 16 Decembrie, la Timişoara, un oraş de frontiera la granita de Vest a tării, spre Jugoslavia. Un incident, în aparent ă fără importanta, a deslăntuit furia populatiei. Păstorul protestant Laszlo Tokes, a fost condamnat, prin hotărîre judecătorească, să părasească localitatea, fiind transferat în nordul tării. Aflând de nedreapta hotărîre judecătorească, un număr de 200 credincioşi ai bisericii unde slujea preotul Tokes s'au adunat în jurul casei parohiale unde locuia şi au împiedecat politia sa-si execute mandatul. Cu toate somatiile autoritătilor, lumea nu s'a împrăştiat. Mai mult decât atâta. Cei adunati in jurul casei preotului reformat, au făcut apel la Români ca să-i ajute.

A doua zi, 17 Decembrie, mase mari de locuitori s'au concentrat in piata principala a oraşului, începând sa strige slogane contra lui Ceauşescu şi regimului său. Incidentul dela Biserica reformată a servit doar ca punct de plecare, ca detonator, al unei manifestatii de enorme proportii. Din toare fabricile dela marginea oraşului şi din toate casele s'au adunat mii de oameni in centrul oraşului, strigând: "Jos Ceauşescu", "Jos tiranul", "Vrem Libertate". Trupele de ordine s'au abtinut să intervină în această zi.

Represiunea autoritătilor a început abia în ziua de Duminecă, 17 Decembrie. Atât armata cât şi securitatea au tras în multime, fără alegere. Piata s'a umplut de sure de morti. Au fost ucişi de securitate chiar răniti, aflati in spitale. Măcelul a durat toată noaptea, până dimineata. In zilele de 18 şi 19 Decembrie au continuat ciocnirile dintre populatie şi trupele de militieni şi securişti. Alte sute de morti, cari au fost asvârliti in gropi comune pentru a li se pierde urma.

In 20 Decembrie s'a produs o schimbare radicala. Armata a fraternizat cu populatia, iar trupele speciale ale Securitălii, rămânând singure, s'au retras. Atunci, toată Timişoara a ieşit pe străzi. Peste 200.000 de oameni s'au îmbrălişat, au cântat de bucurie, au fraternizat cu armata şi in corpore s'au dus la cimitire ca să-si găsească mortii sau la spitale, pentru a vizita pe răniti. A fost un delir de bucurie, cu toare pierderile suferite de populatie.

Ceauşescu n'a dat prea mare importanta manifestaliei dela Timişoara. Si-a mentinut programul său de a sbura în Iran, unde fusese invitat. A plecat dupăce a dat ordine Securitălii şi Armatei să înăbuşe revolta dela Timişoara cu orice mijloace. El credea că totul se va resolva ca şi mai înainte, câteva sute de morti şi apoi liniştea de mormânt a populatiei.

Stirea despre masacrele din Timişoara s'a răspândit ca un fulger in toată tara. In marile centre urbane ale tării s'au organizat manifestatii uriaşe de protest şi s'au produs ciocniri cu politia in care au căzut alte sute de victime. Luptele între populatie şi Securitate au fost deosebit de vehemente la Arad, Sibiu şi Braşov.

Dar soarta revolutiei s'a decis la Bucureşti. Intors dela Teheran, Ceauşescu a avur nefericita idee să convoace o mare adunare populara de sprijin a regimului său, şi în care să condamne turburările dela Timişoara, declarând că au fost făcute de elemente fasciste, de huligani şi sustinute de o putere străină. Cum avea obiceiul să afirme oridecâteori se produceau turburari in tară. Dar abia a început să rostească primele fraze, depe balconul Palatului Comitetului Central şi multimea a început să urle: "Jos Ceauşescu, Jos asasinul, La moarte Ceauşescu, Jos călăul dela Timişoara !" Cei convocati de el în Piata Comitetului Central erau in mare parte muncitori aduşi dela fabricile din jurul Capitalei. Si acum tocmai aceştia îl huiduiau. Când a văzut Ceauşescu că strigătele ostile nu se mai opresc, a încercat să momească multimile, promitându-le să le îmbunătălească starea alimentară şi să le ridice salariile. Dar agitatia nu s'a potolit. Multimea nu numai că nu l-a mai ascultat, dar a rupt cordoanele de securirate şi s'a îndreptat amenintătoare spre Palatul Comitetului Central. Atunci Ceauşescu a renuntat de a mai vorbi şi s'a retras in interiorul clădirii. A urmat apoi scena ce-am expus-o la început: fuga lui nereuşită, care s'a terminat cu prinderea şi executarea lui.

In desfăşurarea revolutiei din România şi finalul ei victorios, trebue să distingem trei factori principali:

- Baza revolutiei a constituit-o poporul. El s'a manifestat pe străzi exprimându-si nemultumirea fată de regim. Prezenta maselor populare cu tineri, bătrâni, femei şi copii a fost permanenta şi mânia ei nu s'a potolit nici până astăzi.

- Insurectia populara a fost atât de puternică încât a antrenat şi armata de partea ei. Armata, constituită din fiii poporului, nu putea participa la masacrarea nevinovatilor, a propriilor lor familii, frati, surori şi copii, şi atunci dintr'un îndemn spontan s'a ataşat poporului.

- In aceste momente critice, a inrervenit un al treilea factor: Comitetul de Salvare Natională, format din civili şi militari. Acest Comitet, constituit ad-hoc, a devenit autoritate guvernativă şi a luat in mână destinele revolutiei. Acest Comitet de Salvare Natională a fost format din comunişti disidenti ai regimului şi din elemente opozitioniste anticomuniste din toare păturile sociale. Acest Comitet si-a asumat răspunderea istorică să pedepsească pe principalii vinovati, Nicolae şi Elena Ceauşescu, printr'o judecată sumară. Comitetul a actionat la unison cu conştiinta poporului îndeplinind vointa natiunii.

După această prezentare sumară a procesului revolutionar din România, revin la întrebarea ce-am pus-o la începutul Conferintei mele. Dece poporul român a răbdat atât de mult regimul scelerat al lui Ceauşescu, deşi a fost cel mai prigonit, cel mai lovit şi cel mai umilit dintre toate popoarele supuse dictaturii Moscovei ?

Explicatiile sunt multiple. Trebue să examinăm toate aspectele problemei. Tara noastră nu are nicio fereastră spre Occident, iar Statele care-o înconjurau erau guvernate, toate fără exceptie, de regimuri comuniste. Spre Dunăre, Bulgaria, spre vest Jugoslavia şi Ungaria, iar la răsărit, Rusia. Românii nu aveau unde să fugă in caz de primejdie. Aşa se explică că numărul refugiatilor români este foarte mic în Apus, în raport cu alte nationalităti, doar câteva zeci de mii. Trecerea clandestina a frontierei române era însotită de infinite primejdii. Multi, foarte multi, si-au pierdut viata în încercarea de a ajunge în tările libere, iar dacă erau prinşi de grăniceri bulgari, sârbi sau unguri erau înapoiati în tara de origine, unde îi aştepta închisoarea.

In al doilea rând, Ceauşescu organizase cel mai eficace sistem politist din lume, întrecând NKVD-ul stalinist. Instrumentul de supraveghere al cetătenilor era atât de perfectionat încat in fiecare familie se găsea cineva angajat să informeze politia. Pe stradă, dacă se întâlneau doi cunoscuti, le era teamă sa-si destăinuiască opiniile despre regim unul altuia, de grijă ca celălalt să nu fie informator al politiei. Cuvântul legionar, de pildă, nu putea fi rostit de nimeni, chiar în sens pejorativ, fiind pasibil de pedeapsă. Apoi represaliile la orice desordine erau feroce. Căpeteniile nemultumirilor sociale dispăreau pur şi simplu. După revolta dela Braşov, câteva sute de muncitori au fost arestati pentru anchetă, considerati fiind ca agitatori. După interogatoriile de rigoare erau trimişi acasă, dar peste câteva luni de zile mureau de cancer. Cum s'a descoperit mai târziu, în cursul anchetei erau supuşi la radiatiuni puternice, care le provocau moartea pe căi... naturale.

In al treilea rând, culpa acestei încetineli in reactia poporului roman se poate imputa şi Puterilor Occidentale. Acestea l-au primit pe Ceauşescu cu cele mai mari onoruri in toate capitalele, l-au tratat ca pe un osapete distins şi i-au acordat chiar titluri academice. Presa din Occident l-a prezentat pe Ceauşescu ca schismatic in raport cu Moscova, un conducător ce duce o politică externă independenta. Poporul roman văzând că Ceauşescu se bucură de cele mai mari atentii în lumea liberă, era firesc să creadă că pozitia lui este aşa de tare in Vest ca şi in Est, încât nimeni nu se putea ridica împotriva lui şi nu avea altă alegere decât să sufere mai departe. Aceste onoruri, aceste desfătări de care s'a bucurat perechea domnitoare din Romania in lumea liberă, au contribuit enorm la prelungirea acestui regim scelerat, bazat exclusiv pe opresiune, asasinat şi foamete. Căci nu e vorba numai de o dictatură şi nici chiar de un regim comunist de stil comun, ci de un caz paranoic, de o dementă sanguinară, care dacă ar mai fi continuat ar fi dus la exterminarea poporului românesc.

Si acuma vine aspectul cel mai important al Revolutiei Nationale din Romania. Abandonat de toti, considerat o masă de oameni fără personalitate istorică, fără demnitate, victima unei apatii iremediabile, poporul roman s'a ridicat ca un fulger din noaptea unei robii de peste 40 de ani, la care a fost condamnat prin acordurile dela Yalta. In toate celelalte tări din răsăritul Europei, transitia dela monopolul partidului comunist spre forme democratice de guvernare s'a produs pe cale lenta, evolutiva, fără înfruntări cu autoritatea constituită si fara varsari de sânge. Numai in Romania s'a produs prin această revolutie. Cel mai redutabil regim comunist din lume si-a gasit sfârşitul in câteva zile.

Nu trebue să interpretăm revolutia Natională din Romania cu şabloanele obişnuite. N'a fost pregătita de nimeni. A avut un caracter spontan. A tâşnit ca o flacără din adâncurile Neamului şi s'a propagat vertiginos peste tot cerul României. In câteva zile toate satele şi oraşele României au devenit focare de revolutie. A fost, cum spunea altădată Corneliu Codreanu, un moment de iluminatie colectivă, de ecumenicitate natională. Aceste fenomene nu se produc decat rareori în viata unui popor şi efectele lui se propagă indefinit în istorie. Cum a fost în Franta, Ioana d'Arc sau Covadonga în Spania.

Trebue să recunoaştem in Revolutia Natională din Romania mâna lui Dumnezeu. Fără interventia Lui Miraculoasă, nu se poate explica răsturnarea în câteva zile a unui regim atât de solid implântat încât părea să mai dureze încă multi ani. Un aparat politienesc formidabil, format din sute de mii de oameni, s'a prăbuşit caşicum n'ar fi existat nicicând.

Poporul roman a dat şi o lectie de civism Occidentului. Aici, mereu se afişează cu mare alaiu, ideile de libertate, democratie şi drepturile omului, dar când este vorba ca aceste coloane ale civilizatiei europene şi creştine să fie aparate într'o tară ca Romania, nimeni nu se mişcă.

Ce timpuri glorioase au trăit creştinii in Evul Mediu, când pentru apărarea locurilor Sfinte au plecat in Cruciade Impărati şi Regi, în fruntea popoarelor lor ! Dar epopea natională a Spaniei contemporane, care pentru apărarea Bisericii, a sacrificat un milion de suflete ? Pentru această Spanie creştină, a plecat şi echipa legionară care a venit aici, pentrucă se trăgea cu mitraliera in obrazul lui Cristos, iar Mota şi Marin, spun in testamentul lor, că nu puteau rămânea nepăsători.

E de necrezut spectacolul acestui Occident care se pretinde creştin şi care a privit impasibil la opresiunea propriilor lor frati de credintă în imperiul bolşevic. Acuma aceşti creştini si-au recâştigat libertatea de a se ruga în bisericile lor, dar cu pretul a imense suferinte, din dragoste pentru Cristos. Acuma şi Biserica Unită din Romania, (de rit oriental unita cu Roma) si-a recâştigat libertatea de cult, dar nu prin presiuni externe, ci prin sângele vărsat de tineretul României.

Acuma Occidentul, după răsturnarea regimului Ceauşescu, bate din palme, lăudând vitejia poporului românesc. "Bravo popor românesc ", spune Margareta Thatcher, iar in toate tările s'au organizat expeditii de ajutorare a Românilor deposedati de cele mai elementare mijloace ale existentei. Lipsesc alimentele de primă necesitate, lipsesc medicamentele, dar lipsesc şi cărtile de cultură. Contactul cu cultura apuseană a fost întrerupt. Nu se găsesc nici maşini de scris, nici aparate de fotocopiat şi nici chiar hârtie de scris. Totul trebue, cum spune un membru al guvernului actual, reorganizat dela A la Z. 0 operă uriaşă. Ca să se recupereze nivelul de viata de altădată va fi nevoie, fara îndoială, de munca şi sfortările mai multor generatii. Cum spunea Sf. Părinte, comunismul este o tragica utopie, dar această utopie a atins paroxismul barbariei, al aberatiei şi al dementei în România.

Post festum, adică după finalul glorios al revolutiei naionale, s'au făcut încercări din partea anumitor cercuri din Occident ca să descopere o pregătire de lunga durată a insurectiei. Nu e nimic adevărat. Cu câteva luni înainte, a apărut un manifest adresat lui Ceauşescu, semnat de Frontul Salvării Nationale, prin care i se cerea să renunte la regimul de până atunci şi să introducă un curs reformator. Manifestul n'a avut niciun efect. La Congresul din Noembrie al partidului comunist român, Ceauşescu a fost ales fără niciun vot opozitionist pe încă cinci ani ca să conducă destinele tării. In programul prezentat, Ceauşescu a anuntat că nu va renunta la marxism-leninism, deci că nu se va produce nicio schimbare în sistemul de guvernare de până atunci. A isbucnit apoi cu o lună mai tarziu, revolutia nationala. Instigatorii acestui manifest, care nu purta nicio semnătură, fiind conceput anonim, au ieşit la suprafală ca noii guvernanli ai tării. Atunci au considerat că este oportun să-si însuşească vechea denumire depe manifest, proclamându-se tot Front al Salvării Nationale. Pe baza acestei coincidente de denumire, se fac in Occident toate speculatiile asupra unei presupuse conspiratii interne, care ar fi precedat şi pregătit marea revolutie natională. Speculatiile au mers şi mai departe, adăogând că nici Gorbaciov n'ar fi strein de răsturnarea lui Ceauşescu. In cursul lungei dominatii a lui Ceauşescu au apărut numeroase proteste şi manifeste din cele mai variate sectoare de opinie publica, dar toate s'au încheiat cu un fiasco politic. Ceauşescu si-a văzut imperturbabil de guvernarea lui dementă. Toate aceste manifeste şi proteste n'au trecut dincolo de stadiul unor gânduri pioase.

Fără eroica ieşire a poporului, călăuzit de Spiritul Divin, l-am avea şi astăzi pe Ceauşescu in fruntea României, mergând din crimă in crima, până la exterminarea poporului român. In tara noastră s'a produs un fenomen extraordinar şi unic in istorie. Un popor adus pe marginea desperării, a ieşit la lumină, plătind un crâncen tribut de sânge şi de moarte.

In ce priveşte viitorul României, el nu e încă clarificat şi nu ştim unde va duce. Depinde de două coordonate. Evolutia internă a României şi situatia internatională. Actuala echipă de guvernare a anuntat alegeri libere pentru 20 Mai. Opozitia este formată din vechile partide, liberal şi tărănist, aceleaşi partide care, la 23 August 1944, au deschis granitele tării armatei sovietice şi au colaborat la instaurarea regimului comunist.

Soarta României nu depinde numai de aceste alegeri, ci de aspectul politic ce-l va lua Europa de mâine, în noua perioadă de costituire a unei entităti comune Vest-Est, Europa dela Atlantic la Urali sau Casa Comună Europeana, cum o numeşte Gorbaciov. Fizionomia acestei Europe va decide şi soarta României. De altminteri nu numai a României, ci a tuturor tărilor din continentul nostru. Dar continentul nostru european nu va putea forma o fortă independenta, deşi dispune de enorme mijloace, pentrucă asupra ei apasă un fel de condominiu americano - rus, un fel de Axa Washington -Moscova, care începe să-şi producă efectele. In războiul din Caucaz, ati văzut cu totii că acest condominiu a început să functioneze. Statele Unite şi toate guvernele occidentale au aprobat interventia militară a Moscovei in Azerbaidjan. America s'a ataşat Moscovei, pentru a împiedeca ieşirea popoarelor din Caucaz de sub tutela Ruşilor, încât rezultatul interpenetratiei Vest -Est e incert şi chiar prevestitor de noi şi grele ipoteci politice.

Horia Sima