H o r i a S i m a . c o m

" Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. "

Director: Gheorghe Costea Avda. Alberto Alcocer, 47-110 -A' MADRID-16
Deposito Legal - M.3655 - 1965 - OFICINA AUXILIAR - Montera, 20
Anul XXII, Nr. 7-8, Mai - Iunie 1986

Am mai scris şi altădată asupra acestei teme, când exilul românesc abia împlinise o decadă. Cum situatia nu s'a schimbat, revin asupra ei.

Cu toate că se vorbeşte şi se scrie atât de mult de starea de robie a t ării, de necesitatea luptei de eliberare, de libertatea na t ională spre care aspiră poporul românesc, de datoria Românilor Liberi să se înhame cu toate puterile lor la această înaltă chemare, totuşi acest obiectiv n'a depăşit până acuma stadiul unei discutii teoretice. Una e să proclami ideea salvatoare a neamului, şi cu totul altceva de a imagina mijloacele ce vor servi acestei finalităti nationale şi actiunile ce trebue să se întreprindă pentru mântuirea lui din robie. E această discrepantă care persistă până astăzi, între gândul comun al tuturor Românilor, de a -si vedea tara liberă de asuprirea streină, şi efortul practic, concret, pozitiv, de a duce la împlinire acest gând.

Exilul a trăit un singur moment mare, când gândul şi actiunea s'au împletit într'un numitor comun. Sub Generalul Rădescu. Când s'a aflat in fruntea Comitetului National, prin anii 1949 - 1952, activitatea acestei Comitet nu s'a redus la memorii şi proteste, ci la o interventie activă în teritoriul ocupat de bolşevici. Sub patronajul politic al Generalului Rădescu, s'au format echipe, recrutate dintre legionari, ofiteri şi patrioti din alte partide, cari, pe căile văzduhului au pătruns in tara, au răscolit multimile şi şi-au dăruit viata pentru cauza natională. Este cel mai mare şi mai sublim act al exilului, în cursul a patru decenii de existenta. Dupa ce Generalul Rădescu a fost silit să se retragă, la cârma Comitetului National au ajuns oameni controlati de "Free Europe", a căror misiune principală era să se abtină dela orice interventie în interiorul tării şi să-si rezume activitatea la domeniul propagandistic. De fapt, întreaga politică internatională intrase in faza coexistentei pacifice cu tiranii din răsărit şi popoarele noastre abandonate opresiunii şi crimei.

Si atunci, în locul obiectivului suprem, care se proectează în ideea libertătii nationale, au apărut în exil o multime de obiective secundare. Pribegii si-au plafonat, aşa zicând, existenta la nivelul lor, pierzând din vedere unica finalitate ce merită să fie servită cu devotament şi abnegatie, până la dăruirea vietii: lupta contra cotropitorului.

O profuziune de initiative în exil, o proliferare de activităti, o multime de întreprinderi de ordin religios, cultural, social şi chiar politic. Exilul nu e sărac in manifestări de acest gen. Câte gazete, câte comitete şi asocialii, câte serbări şi acte comemorative, câte cărti publicate ! Vederea lor e impresionantă şi necesitatea lor nimeni nu o contesta.

Dar ceeace le lipseşte, este vârful piramidei. In această risipă de eforturi pe diversele planuri de manifestare ale exilului, lipseşte esentialul, se pierde din vedere conexiunea cu obiectivul final: patria cu suferintele ei, care aşteaptă din partea Românilor Liberi, Actul Decisiv. Ce fac pribegii pentru eliberarea fratilor lor robiti sau, mai precis, cum se încadrează toată această eflorescentă de activităti religioase, culturale, sociale, etc, în strategia supremă a libertătii nationale? Toate manifestatiile din exil, mai sus enumerate, sunt bune şi necesare, dar dacă ne rezumăm la ele, dacă ne multumim cu fragmente compartimentate de actiune şi ignorăm perspectiva generală a momentului istoric, drama natiunii subjugate, atunci nu mai suntem nici Români şi nici Creştini, decât cu titlu nominal.

Nu trebue uitat nicio clipă că individul e subordonat neamului, cum spune Corneliu Codreanu, iar neamul e subordonat legilor Divine. Orice am face în exil, orice am trebălui, nu ne împlinim menirea vietii pământene, dacă nu ne ancorăm existenta in viata eternă a neamului. Multiplicitatea şi varietatea eforturilor nu împiedecă unificarea lor sub acoperământul obiectivului suprem. Nu ne putem substitui patriei pe niciun plan şi tot ce realizăm în exil are sens şi rodeşte şi in viata personală numai dacă acordăm neamului nostru întâietatea.

Neamul cere să fie izbăvit. Iată datoria de căpetenie a Românilor pribegi. Toate celelalte preocupări trebue să se subordoneze acestui tel suprem. Fără de neam, fără de identificarea noastră cu Golgota lui, nu avem ce căuta în istorie. Exilul e condamnat să sufere de o permanentă criză de obiectiv. Nu e vorba de a repeta momentul Rădescu, care e depăşit, ci de a avea ochii pururea tintă, în tot ce înf ăptuim în exil, spre idealul libertătii nationale. Cu el să trăim şi cu el să murim. Si dacă ne preocupă unitatea exilului, numai el poate să asigure această unitate. Occidentul ingrat, zis creştin şi zis democrat, ne poate abandona, dar noi nu ne vom resemna niciodată la starea de sclavi perpetui ai imperiului ateo-marxist.

Horia Sima