H o r i a S i m a . c o m

" Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. "

Director: + Gheorghe Costea Pl. Republica Dominicana, 1-3 D MADRID-28016
Deposito Legal - M.3655 - 1965 - OFICINA AUXILIAR - Montera, 20
Anul XXIII, Nr. 1-2, Noembrie - Decembrie 1986

de Horia Sima

In literatura de specialitate, în presa internationala, când se trateaza de situatia Bisericilor din tarile stapânite de bolsevici, se foloseste denumirea de "Biserica Tacerii", pentru a indica starea lor de servitute.

Aceste Biserici, de toate confesiunile, nu sunt libere, nu se pot exprima în duh si adevar, si daca depasesc limitele impuse de stapânire, sunt chemate la ordine si slujbasii lor sfârsesc adeseori în temnita. "Biserica Tacerii" traeste cu calusul la gura. Ea este despuiata de atributul ei esential, acela de a predica Cuvântul Domnului în lume. Ea mai este tolerata în anumite forme, numai în masura în care stapânirea crede ca nu-i poate dauna propriei ei ideologii. Crestinismul e asvârlit la periferia societatii în tarile dominate de Moscova si traeste într'un fel de ghetou. Telul comunismului este desradacinarea credintei crestine din noile generatii, pâna nu va mai ramânea din ea decât o relicva istorica.

Credem totusi ca trebue rectificat termenul de "Biserica a Tacerii", aplicat global tuturor comunitatilor religioase de dincolo de cortina de fier, si înlocuit cu altceva, cu o alta denumire care sa exprime mai just, mai aproape de realitate, viata si manifestarile crestinismului la popoarele din rasarit. Aceste Biserici traesc într'un regim permanent de opresiune, dar nu sunt o "Biserica a Tacerii" Ele nu pot grai si glasul lor nu ajunge pâna la noi decât rar si tânguitor, dar ele dispun de alte mijloace pentru a tine legatura cu Atotputernicul si a invoca ajutorul Lui. Limbajul ce-1 vorbesc aceste Biserici si slujitorii lor e constituit din propriile lor rani si suferinte. Crestinii din aceasta arie, stâpânita de Anticrist, se expun zilnic pentru a-si afirma credinta lor. Câte riscuri pentru a rosti o rugaciune, câte acte eroice pentru a nu se lepada de Cristos, câta abnegatie pentru a-si creste copiii in dragostea de Dumnezeu! Câte suferinte pentru acei cari refuza sa renege sursa vietii eterne si sa se închine ateo-marxismului! Sunt lucruri prea bine cunoscute ca sa le mai repetam. S'au desvaluit în nenumarate publicatii chinurile ce le suporta acei crestini din toate nationalitatile cari nu abjura pe Cristos si nu se încadreaza între batjocoritorii Lui.

E o nedreptate, deci, sa consideram aceasta Biserica martira o "Biserica a Tacerii". E o Biserica vie, a carei credinta straluceste ca'n primele veacuri, care-si striga cu întreita putere atasamentul ei pentru Cristos, care depune marturie, clipa de clipa, cu propriile ei suferinte, spre Tronul Ceresc. Rugaciunile ei, desi înabusite de fiara bolsevica, sunt infinit mai pretioase decât ale acelora care le rostesc numai cu buzele, pentruca se înalta de pe rugul celor mai mari încercari omenesti. Iata cu ce pret ne pastram credinta noastra, ne graiesc cei asupriti, pentru a nu renega pe Cristos, în veacul acesta apocaliptic, al tuturor apostaziilor.

Daca e vorba de a gasi o "Biserica a Tacerii", aceasta nu exista dincolo de cortina de fier, ci aici, unde traim noi, în mijlocul lumii libere, în Occidentul Libertatii. Crestinatatea din Occident, de toate nuantele, nu se mai simte solidara cu Biserica martira din Rasarit. Desi Sfântul Parinte a denuntat ateo-marxismul, ca o aratare apocaliptica , nu se observa nici acum acea mare miscare spirituala care sa se reverse ca un torent spre frontierele nedreptatii, darâmând asezarile Anticristului. Iata un lucru de neînteles. Se vorbeste mereu de pace, dae se uita ca nu exista pace fara justitie. Ce se întâmpla cu popoarele robite? Ce se întâmpla cu Bisericile darâmate? Ce se întâmpla cu miile de martiri ai credintei, începând dela cei mai înalti ierarhi ai Bisericii? Trecem cu buretele peste ei, în numele unei paci hibride? Caci pacea dorita de bolsevici este doar o înselaciune, o tactica de razboiu destinata sa le produca lor ragazul necesar pentru a cotropi si restul lumii libere. Când se vor convinge crestinii occidentali ca e necesar sa se mobilizeze, cu miile, cu sutele de mii, cu milioanele, pentru a protesta contra faradelegilor ce se întâmpla dincolo de cortina de fier? Ce mai asteapta? Sa vada buldozerele intrând in zidurile Bisericii Sfântului Petru?

Crestinii din Occident refuzând sa ia act de opresiunea ce-o sufera fratii lor din rasarit si sa-si ridice glasul in apararea lor, îsi demonstreaza fragila lor structura religioasa. Ei sunt "Biserica Tacerii", crezând ca prin atitudinea lor amabila fata de Moscova vor îmblânzi fiara apocaliptica.

Dar chestiunea are aspecte si mai grave. Crestinii persecutati din rasarit nu sunt numai un fenomen omenesc, nu reprezinta numai cine stie ce "drepturi ale omului" calcate în picioare, nu sunt numai un fragment de umanitate, care reclama înlelegere si compasiune din partea fratilor lor liberi, ci sunt o valoare superioara. In durerile lor, în chinurile lor, se resfrânge imaginea lui Cristos. Ei sunt pecetluiti cu sângele Mântuitorului. Ei sunt martorii Celui ce-a fost rastignit pe cruce pentru întreaga omenire si traiesc azi clipa de clipa Calvarul Golgotei. Ei sunt contemporanii lui Isus, câta vreme a trait El pe pamânt.

Si atunci, cine nu-i asculta pe ei si nu le sare într'ajutor, de fapt îsi întoarce fata nu dela niste bieti oameni, ci dela însusi Fiul Omului, lasând sa fie lovit, umilit si batjocorit. Din calcule mult prea omenesti, îsi pericliteaza propria lor mântuire. Cum spune Sf. Scriptura despre acei ce nu s'au îngrijit în viata pamânteana de cei mici, de necunoscuti, de cei în suferinta, de cei ce patimesc în temnita, ca nici Cristos nu va marturisi pentru ei in fata Tatalui Ceresc, în ziua judecatii de apoi.

Horia Sima