H o r i a S i m a . c o m
" Cauza națională nu se servește cu întreruperi, cu absențe nemotivate, cu vacanțe, ci numai prin permanență în efort. "
Principiul selectiunii in Miscarea Legionara
I. DESPRE CONDUCERE
Tara si Exilul, Anul XXIX, Nr. 3-4-5, Ianuarie-Martie 1992
Este vorba de problema conducerii in Legiune, si nu de alte formatiuni politice. Scriu aceste rânduri, pentruca am constatat ca multi camarazi n'au înteles doctrina Capitanului in materie de conducere a organizatiei noastre sau nu le convine acum, dupa trecerea atâtor ani, sa o recunoasca si sa o aplice, asa cum a fost expusa de Intemeietor.
In lunga mea viata politica, am fost solicitat de numerosi legionari, dintre cari unii au jucat roluri importante in misoare, ca sa le cedez locul ce îl detineam -Sef al Legiunii- pentruca ei poseda tehnica lor, mijloacele lor de convingere, si o intuitie politica speciala, care le vor permite sa, o scoata din impasul in care cazuse. Aceste propuneri mi se faceau in perioade de crize, când miscarea se sbatea in prigoane si fara perspective de a iesi la liman. Dupa parerea acestor camarazi, trecerea Sefiei in mâinile lor ar fi usurat considerabil greaua situatie a, miscarii si chiar ar fi determinat pe dusmanii nostri sa-si revizuiasca atitudinea, acceptând o noua colaborare cu organizatia noastra.
Nu exagerez daca afirm ca, au fost cel putin 20 de încercari de acest gen, venite dela camarazi cari detineau ranguri in ierarhia Legiunii si cari credeau ca luând ei conducerea miscarii, vor rezolva satisfacator necazurile in care ne sbateam.
Ce garantii ofereau acesti solicitanti din mijlocul nostru ca odata investiti cu sceptrul conducerii, vor savârsi miracolul unei schimbari radicale in viata de suferinta a Legiunii? Niciuna, afara de verbul lor înflacarat, de promisiunile lor staruitoare, de perspectivele cari se puteau deschide Legiunii sub conducerea lor. Sunt nevoit sa intreprind aici o scurta disertatie asupra principiului conducerii in miscare, care e fundamental diferit de al altor formatiuni politice. Inarmat cu aceasta introducere, îmi va fi mai usor sa explic dece am refuzat permanent sa dau curs acestor cereri. Tuturor le lipsea ceva esential, si anume garantia ca vor realiza faptele pe care le credeau in priceperea si puterea lor sa le faca.
II. PRINCIPIUL SELECTIUNII
Dupa doctrina Capitanului, orice sefie in Legiune, dela cea mai mica, a sefului de cuib, pâna la cwa mai înalta, a sefului miscarii, nu se poate obtine nici prin alegeri, dupa sistemul democratic, si nici prin ereditate, adica prin trecerea conducerii din tata in fiu, sau alte rudenii, dupa sistemul nobiliar sau aristocratic. Corneliu Zelea Codreanu a fixat un al treilea principiu, al selectiunii sociale, deosebit de primele doua. Principiul selectiunii se bazeaza exclusiv pe valoarea individului, pe capacitatea lui de a conduce o unitate in miscare, pe vocatia lui de a deveni cef al unei formatiuni legionare. Când se produce acest proces selectiv, când legionarul respectiv da dovada ca este apt sa exercite o anumita comanda, de abia atunci Seful Legiunii sau seful judetului sau alt sef îl consacra, adica il recunoaste in functiunea in care s'a distins prin propriile lui merite. In Legiune, se petrece un fapt paradoxal: cineva este sef de fapt, înainte chiar de a primi confirmarea dela superiorul sau, prin sacrificiile lui, prin talentul lui de a înjgheba o organizaree. Ca sa devina cineva sef de cuib, trebue in prealabil sa strânga in jurul lui un manunchiu de prieteni, cari, mai târziu, vor forma cuibul ce i s'a încredintat sa-l conduca. Ca sa ajunga cineva sef de judet, trebue mai intâiu sa se distinga in organizarsa acelui judet. Când a venit dela Centru confirmarea ca este sef de judet, aceasta numire presupune ca el are la dispozitie o retea de unitati cari vor forma structura acelei organizatii judetene, si asa mai departe.
In aceasta privinta, imi permit sa reproduc un pasaj din amintirile lui Traian Puiu, care a lamurit, cu o rara intuitie, in ce consta aprincipiul selectiunii sociale, fixat de Capitan si cum functioneaza el.
"De aceea si conceptia nostra asupra conducerii avea aceleasi fundamente. In pozitia de conducator al destinelor noastre nu trebuia, sa ajunga decât acela care putea sa cuprinda in sufletul sau întreg poporul, cu toate nevoile si aspirathle lui. Insasi cadrele miscarii se formau in spiritul acestui principiu.
Sefii legionari nu se impuneau si nu sunt impusi masei legionare. Ei se aleg dela sine, nu prin vot, ci prin lupta si faptele lor. Fiecare sef legionar este, sau poate fi, atât de mare cât sufletul lui poate cuprinde: un cuib, o garnizoana, o regiune sau tara întreaga.
Criteriul selectiunii noastre nu-i votul, nici vorbaria si nici intelectul, cu care cineva se poate prezenta lumii românesti. Primul nostru criteriu de selectiune este capacitatea de dragoste a respectivului pentru tot ce este românesc. Aceasta facultate îi determina atât puterea lui de munca si de lupta cât si puterea de jertfa si de daruire personala in slujba nemului. Rasplata acestei daruiri din dragoste este tot dragostea. Poporul a început sa ne iubeasca, cum îsi iubeste copilul mama. Si dragostea lumii românesti fata de noi legionarii, n'a incetat niciodata" (P. 75 din lucrarea lui Puiu Train, in curs de aparitie).
Principiul selectiunii se aplica cu rigoare la toate treptele de organizare a Legiunii, dar cu extrema rigoare când este vorba de functiunea suprema a Legiunii.
Ca sa ajungi in fruntea Legiunii, nu este suficient sa pretinzi ca ai fi mai bun decât actualul sef si, in virtutea acestei presumtii, prin nimic dovedite, sa ceri substituirea lui cu propria persoana, ci trebue sa apuci drumul pe care il ia cel mai umil sef din miscare, drumul faptei, al actiunii, al creatiei. Trebue sa demonstrezi ca esti in stare sa rastorni obstacolele ce stau in calea Legunii, înaltându-o pe culmile maririi. Trebue sa o ridici sus de tot, in vazul tuturor, încât toti sa te recunoasca ca fiind un ales al destinului. In momentul acela nu trebue sa te mai lupti cu nimenea si nu trebue sa mai pretinzi nimic. Nu ai rivali. Nimeni nu iti mai sta in cale. Insasi faptele tale te inalta in zenitul autoritatii.
De aici tragem concluzia ca sefia Legiunii nu se cere nici dela actualul Sef si nici chiar dela masele legionare. Ea se proecteaza din propriile fapte ale celui ales. Mai mult decât atâta. Când cineva se apropie de treapta suprema in Legiune, nici chiar el însusi nu are nevoie sa pretinda ceva. E purtat de valurile popularitatii spre aceasta, înalta functiune, chiar contra vointei lui. El a devenit un simbol al unei lupte platite cu nenumarate sacrificii.
Sefia Legiunii nu se iscodeste, nu se cere, nu se pretinde, si cu atâta mai putin nu se provoaca zarva in miscare pentru obtinerea ei. Nu e nevoie sa pui pe altii sa face, propaganda, pentru propria ta persoana. E suficient sa faci acte de sef, cari prin impulsul lor natural, te înalta la cea mai ridicata treapta in miscare. Aptitudinile individului premerg functiuni.le ce-ar putea sa le indeplineasca cineva in miscare si recunoasterea locului ce-l ocupa in ierarhia Legiunii este o urmare fireasca a propriilor lui merite.
III. PRINCIPIUL SELECTIUNII IN VIATA UNUI LEGIONAR
Viata mea de legionar poate servi ca îndreptar pentru a ilustra principiul selectiunii. Mai intaiu am luptat in rândurile studentimii legionare, intrând in miscare in toamna anului 1927, la Bucuresti, adica, la circa 6 luni dela actul întemeierii dela Iasi, in primul cuib format in Capitala, sub conducerea lui Andrei C. Ionescu. Când soartea m'a aruncat in provincie, ajungând profesor de liceu, am contribuit la întemeierea organizatiilor din Fagaras, nordul judetului Hunedoara si apoi Banat, fara a fi avuat o insarcinare speciala. Am fost numit sef de judet in 1933 si apoi Sef de regiune in Banat, in 1935, dupace si in aceste parti am raspandit crezul legionar, întemeind cuiburi.
Capitanul a aplicat in cazul meu principiul seleciunii. A socotit ca am facut mai mult decât contemporanii mei de atunci, camarazi de promotie, si confirmarea a venit dela Centru, ca fiind apt sa conduc aceasta regiune in 1935. Regiunea X-a Banat a iesit cea dintâi pe tara., la alegerile din 1937, dupa calculele dela Centru.
Când a venit prigoana cea mare din 1938, am relusit s,a scap in ultimul moment, inainte de a fi dus la Tismana. Am plecat la Bucuresti si m'am pus la dispozitia Comandamentului Legionar de prigoana, ce abia atunci se infiripasese. Ionel -Belgea, seful de atunci al Comandamentului, mi-a dat atunci insarcinarea sa reiau legaturile cu Ardealul si Banatul si sa reorganizez aceste regiuni. Mai târziu mi-a largit mandatul. Nu numai Ardealul si Banatul cadeau in atributiile mele, ci intreaga retea din provincie. M'a preferat pe mine pentru simplul motiv ca, fiind necunoscut in Bucuresti, ma, puteam strecura mai usor in deplasari. Iordache Nicoara a ramas cu conducerea Capitalei.
A fost o însarcinare grea si plina de primejdii. Chemam curieri din provincie pentru instructiuni, dar adeseori trebuia sa ma deplasez si eu in diferite orase pentru a lua contact cu organizatiile locale. Politia nu stia cine conduce organizatia din provincie, încât câteva luni m'am putut strecura fara sa mi se stie numele. La inceputul lui Septembrie 1838, situatia s'a schimbat. La o intâlnire cu Iordache Nicoara, acesta m'a rugat sa iau eu conducerea Capitalei, pentruca se simte urmarit. Intr'adevar, peste o saptamâna a cazut.
In Iulie 1838, cazuse in mainde politiei Jenica Belgea, iar, la scurt interval, si urmasul lui la conducere, Pasu Antoniu. Constantin Papanace exercita si el comanda doar câteva zile, caci este arestat întâmpltor si, dupa eliberare, a stat ascuns multa vreme. In toamna timpuriu, sa fi fost pela 15 Septembrie, a dcscalecat la Bucuresti, venind dela Brasov, unde se tinea ascuns, Profesorul Vasile Christescu. El a fost gazduit de Titi Cristescu la parintii lui dela (Gradina)., din cartierul Obor. Cum tot in cursul lunei Septembrie, Doamna Codreanu primise autorizatie dela Interne ca sa-si visiteze sotul, închis la Râmnicu-Sarat, s'a intors dela Capitan cu dispozitia ca sefia vacanta a Legiunii, in prigoana, sa o ia Vasile Christescu. Ca urmare a acestei numiri, Comandamentul de prigoana, s'a reconstituit la inceputul lui Octombrie in felul urmator:
Sef : Vasile Christescu. Membri in Comandament
Preot Dumitrescu Borsa, ce locuia împreuna cu Vasile Christescu tot la Gradina.
Constantin Papanace.
Horia Sima.
Nicolae Petrascu.
Alexandru Cantacuzino, care locuia in alta parte.
Prin natura legaturilor mele anterioare, Vasile Christescu mi-a reînoit mandatul de a conduce provincia si Capitala. Membrii Comandamentului au fost solidari cu toate actele ce s'au savârsit in aceasta perioada. Preotul Dumitrescu-Borsa avea intâitate fata de ceilalti membri ai Comandamentului, venind îndata dupa Vasile Christescu. Dovada este ca, Comunicatul dat de Comandament dupa asasinarea Capitanului, poarta numele lui Vasile Christescu si al Preotului Borsa:
Romani,
Din ordinul Regelui Carol al II-lea si sub patronajul Patriarhului României, Capitanul, Nicadorii si Decemvirii au fost asasinati miseleste in noaptea de Sf. Andrei, 20 de ani dela unire.
Rugati-va pentru ei. Legionari,
Pastrati-va calmul si unitatea!
Vasile Christescu.
Preot I. Dumitrescu-Borsa.
1 Decembrie 1938.
In luna Ianuarie 1939, am suferit pierderi teribile in efectivele noastre, care ne-a desorganizat reteaua noastra de actiune. Laboratorul din Strada Oarca a sarit in aier. In aceeasi luna au cazut Locotenentul Dumitrescu si Vasile Christescu.
Fiind încoltit din toare partile, la începutul lui Februarie, am plecat cu Smultea si Alexandra Popovici la Arad, de unde am trecut frontiera pela Beba Veche in Ungaria. Dupa multe peripetii, am ajuns la Berlin. Dupa noi, au luat calea refugiului Constantin Papanace si Constant. Preotul Borsa cu Petrascu trecusera mai inainte frontiera poloneza, prin Bucovina, si au stat cateva luni la Varsovia. In primavara anului 1939, au ajuns si ei la Berlin.
IV. COMANDAMENTUL DFLA BERLIN
Cum era si firesc, prezenta a o serie de Comandanti Legionari la Berlin, in primavara anului 1939, a avut ca urmare reconstituirea Comandamentului de prigoana în Reich. Noul Comandament a avut urmatoarea componenta:
Sef: Preotul Duinitrescu-Borsa. Membri : Ion Victor Vojen, Alexandru Constant, Constantin Papanace, Horia Sima, Victor Silaghi.
In cadrul acestui Comandament, Ion Victor Vojen a fost insarcinat sa se îngrijeasca,de relatiile externe cu guvernul german, ajutat de Alexandru Constant.
Constantin Papanace îndeplinea aceeasi functiune la nivelul partidului national-socialist.
Horia Sima a fost însarcinat cu legaturile cu tara.
Victor Silaghi avea misiunea sa ma ajute pe mine, daca se ivea vreo misiune de acest gen.
V. PLECAREA LUI MITI DUMITRESCU
Acest Comandament a lucrat in perfecta armonie dela constituirea lui in primavara anului 1939. Cea mai importanta actiune a acestui Comandament a fost trimiterea in tara a lui Miti Dumitrescu, pentru a razbuna pe Capitan.
Cel dintâiu camarad caruia i s'a destainuit Miti Dumitrescu, pentru a obtinea autorizatia dela Comandament ca sa se intoarca in tara, a fost Constantin Papanace. Miti Dumitrescu i-a marturisit lui Papanace ca el nu a venit in Germania cu scopul sa se salveze de urmariri -de altfel nici nu era cunoscut de politie- ci doar pentru a se convinge daca într'adevar Ca.pitanul s'a refugiat aici si este in viata, asa cum se svonise in tara. Constatand ca vestea era falsa., el, Miti Dumitrescu, nu mai vede alt rost al vietii lui decât sa se înapoieze cât mai repede in tara si sa razbune pe Capitan, contând in acest scop pe o echipa de prahoveni, cunoscuti de el.
La proxima reuniune a Comandamentului, Papanace a expus planul lui Miti Dumitrescu si a cerut sa i se dea deslegare. Toti membrii Comandamentului, fara exceptie, au fost de acord sa, fie autorizat Miti Dumitrescu sa se întoarca in tara. Discutiile s'au purtat asupra persoanelor ce trebuiau sa cada. Papanace era de parere ca problema legionara din tara, nu se poate rezolva daca nu cad in acelasi timp Armand Calinescu si Regele. Oricare din ei ar ramane in viata, ar reprezenta un grav pericol pentru soartea legionarilor închisi. Vojen se înclina spre solutia femenina sa fie lichidata talpa iadului, Elena Lupescu. Impuscarea ei va provoca debandada generala a sistemului. Eu înclinam spre solutia revolutionara. Atentatul in sine, indiferent de persoanele ce ar cadea, nu va putea duce la rezultate satisfacatoare pentru miscare. Sistemul se va reface, dupa turburarea din primele zile. Atentatul trebuia urmat de o revolutie, cum am încercat si pâna atunci, fara sa reusim, din cauza unor grave contratimpuri.
Constant nu se pronuntase asupra amploarei acestui atentat. Nici Silaghi nu avea o opinie clara.
S'a dat deslegare lui Miti Dumitrescu sa plece in tara, cu îndrumarea sa faca tot posibilul ca sa cada împreuna atât Regele cât si Armand Calinescu, cum propusese Papanace.
Pentru a ajunge Miti Dumitrescu in România, s'a ales ruta Ungaria. Eu am fost solicitat de Comandament, ca unul ce m ocupam cu legaturile cu tara, sa asigur trecerea frontierei germano-maghiare si apoi maghiaro-române. Aveam o oarecare experienta, in trecerea acestei granite, deoarece când am plecat din tara, in Februarie 1939, am trecut pela punctul de frontiera BebaVeche. De aici am ajuns la Seghedin si apoi am luat trenul spre Budapesta. Cum Ilie Smultea ma însotise in traectul anterior, prin Ungaria si Germania, l-am însarcinat tot pe el sa conduca, pe Miti Dumitrescu pe acelasi drum la intoarcerea lui in România. Pentru mai mare siguranta, l-am rugat pe Victor Silaghi sa-i însoteasca pe amândoi pâna la frontiera, deoarece vorbea la perfectie limba maghiara, fiind nascut in Satul Mare. Trecerea, din Germania in Ungaria s'a facut cu pasapoarte, iar de aici, cu oarecare peripetii, Miti Dumitrescu si-a luat sborul spre Romania.
Din acest moment, eu nu am mai avut niciun contact cu Miti Dumitrescu. Nici n'am auzit nimic de miscarile lui. Am aflat din surse ulterioare, ca a încercat sa puna, in aplicare planul lui Papanace, de a executa in acelasi timp pe Armand Calinescu si pe Rege. In acest scop alesese ca loc al atentatului Biserica dela Curtea de Arges, unde, in Iulie, avea loc solemnitatea obisnuita a pomenirii Regilor Carol I si Ferdinand I. Desi s'a pus in mars cu echipa lui spre Curtea de Arges, Miti Dumitrescu n'a reusit sa se apropie de locul ceremoniei, unde erau concentrati Regele cu demnitarii Statului, încât a trebuit sa se retraga precipitat, pentru a nu fi descoperiti.
Miti Dumitrescu s'a concentrat atunci pe atentatul contra lui Armand Calinescu, care era mai usor de înfaptuit. In lunile August-Septembrie l-a urmarit pas cu pas, pentru a-i descoperi punctul vulnerabil. A constatat ca era urmat permanent de o escorta de agenti, in masini, dela Ministerul de Interne la domiciliul sau.
Cand a putut Miti Dumitrescu sa-si execute planul? Cu câteva zile înainte de savârsirea lui, Armand Calinescu era asa de sigur pe sine ca nu mai e in primejdie, încât a renuntat la escorta ce-l însotea pâna atunci. Informatiile ce le primise erau ca legionarii nu mai erau capabili sa întreprinda ceva, iar cei periculosi erau controlati de Siguranta, prin agentii infiltrati între ei. Ordinul ce l-a dat de a nu mai fi insotit de agenti, in traseul dela Ministerul de Interne la casa lui, i-a fost fatal. Miti Dumitrescu, care il urmarea cu masina zi de zi, a observat schimbarea ce-a avut loc in paza lui Calinescu si atunci s'a decis sa-l doboare.
Eu nu l-am vazut în aceasta perioada pe Miti Dumitrescu, care a actionat exclusiv din proprie initiativa. Este adevarat ca la 15 August m'am strecurat in tara, dar cu totul alte obiective. Presupunând ca Miti nu poate sa întreprinda, nimic, ca zaboveste prea mult si ca expeditia lui s'a împotmolit, ca atâtea altele, am revenit la ideea revolutionara. In acest scop, am reluat contactele cu camarazii liberi si am inceput sa, fac primele pregatiri.
In mijlocul acestui început de pregatire, am aflat de atentat, ca toata lumea, dela Radio. Ma aflam in casa profesorului Mihailescu, fratele camaradului nostru dela Berlin, Virgil Mihailescu. Nu am mai putut face, altceva, dupa valul de masacre savârsite in tara, decat sa ma retrag cât mai repede dela Bucuresti in Banat si de aici sa apuc drumul spre Jugoslavia, de unde am trecut mai departe in Germania, pela Maribor.
Constantin Papanace, într'o conferinta tinuta la Berkenbrack, la 21 Septembrie 1941, in fata camarazilor de surghiun de aici, a rostit o emotionanta evocare a lui Miti Dumitrescu, recunoscându-si paternitatea in plecarea acestuia spre tara, pentru a razbuna pe Capitan.
Aceasta memorabila conferinta poate fi citita in colectia de conferinte dela Berkenbriick, editata in 1952.
VI. CRIZA COMANDAMENTULUI LEGIONAR DELA BERLIN. RETRAGEREA PARINTELUI BORSA DIN FRUNTEA LUI
Când am ajuns din nou la Berlin, in ajunul Craciunului din 1939, am constatat cu uimire si durere ca Comandamentul Legionar, in componenta lui de atunci, asa cum l-am lasat la plecare, nu mai exista. Membrii acestui Comandament se rasletisera, care încotro. Nu se mai întruneau, pentru a trata in comun problemele Leginnii. Masacrul din tara i-a sdruncinat si nu mai vedeau nicio perspectiva pentru miscare. Fiecare se retrasese in intimitatea sufletului sau, dar fara sa mai existe intre ei coeziunea, necesara continuarii luptei si fara, sa se mai gândeasca de a elabora o noua strategie a miscarii.
Mai penibila era situatia Preotului Dumitrescu-Borsa, deoarece fusese seful acestui Comandament si purta raspunderea principala pentru soartea lui. Acesta, dupace aflase de uciderile in masa ale legionarilor din inchisori, din lagare si din judetele tarii, de sbirii Regelui Carol, cazuse într'o stare de desnadejde profunda, din care nu mai vedea alta iesire decât sa renunte chiar la sefia Comandamentului Legionar dela Berlin.
De aceasta decizie, luata in forul sau interior, nu a dat socoteala, nimanui. N'a convocat Comandamentul, pentru a explica membrilor lui motivele cari il determina sa se retraga dela conducere. Nici cel putin nu a luat contact individual cu ceilalti camarazi din Comandament, pentru a-si justifica atitudinea între patru ochi. A lasat, cum s'ar zice, lucrurile balta. S'a retras la locuinta lui, refuzând sa se mai intâlneasca cu alti camarazi din grup, desi erau peste 20 in acel moment la Berlin.
Eu fusesem bun prieten cu Preotul Borsa. Când m'am întors din tara si am auzit de starea lui sufleteasca desperata, l-am vizitat de câteva ori, pentru a-l ruga sa-si revizuiasca atitudinea si sa revina in fruntea Comandamentului. Eu veneam cu urmatoarele argumente, cu care speram sa-i ridic moralul:
- tocmai in aceste clipe, când in tara au fost ucisi atâtia camarazi, între cari si elita Legiunii, este necesar ca el, figura de primul rang al miscarii, a doua dupa Vasile Christescu, sa dea dovada de hotarire si curaj, demonstrand prin tinuta lui inflexibila ca bucuria dusmanilor este prematura, ca ei n'au distrus miscarea si ca lupta va continua;
- ma refeream apoi la starea de spirit din tara, a legionarilor in viata si a populatiei in genere. Masacrele din tara au creat goluri imense in cadrele legionare, dar -un fapt paradoxal- a marit popularitatea Legiunii si încrederea in destinele ei. Eu vin din tara cu aceasta, impresie sguduitoare, a dârzeniei ce-am constatat-o atât in rândurile legionarilor cât si in masele largi ale poporului.
Am staruit, cu mult pathos, pe lânga Preotul Dumitrescu-Borsa sa stea ferm pe pozitie, reluându-si sefia Comandamentului. E de mare importanta ca, in tara, legionarii ramasi acolo sa stie ca la Berlin camarazii lor refugiati, grupati in jurul Preotului Borsa, continua lupta.
Toata staruinta mea n'a servit la nimic. Preotul Dumitrescu era darâmat sufleteste. Nu mai avea alta dorinta decat sa fie lasat in pace, departe de grijile ce le avusese pâna atunci.
In hotarîrea lui de a se izola de grup si a renunta la functiunea ce-o exercitase pana atunci, am descifrat si temerea lui ca sa nu fie tras la raspundere de supravietuitorii din tara pentru cele întârnplate, deoarece el fusese seful Comandamentului Legionar care a aprobat trimiterea dela Berlin a lui Miti Dumitrescu. Retragându-se din fruntea Comandamentului, gestul lui se putea interpreta ca un semn de nemultumire pentru cele intâmplate, cu care el nu a fost de acord. Raspunderea lui se va diminua sau va fi împartits cu a altora si putea chiar insinua ca el n'a avut niciun amestec in aceasta operatie.
Vojen si Constant au urmat acelasi drum. S'au tinut deoparte si n'au mai participat la viata Comunitatii Legionare din Berlin. Ei aveau legaturile lor cu anumite cercuri germane de importanta, dar nu s'au mai angajat intr'o actiune comuna cu restul camarazilor. Teza lor era ca salvarea Legiunii nu poate veni decât dela Berlin, când se va produce ciocnirea între politica Regelui Carol, infeudat democratiilor occidentale, si interesele Axei, ciocnire ce va produce o schimbare de regim in România, din care nu va lipsi nici grupul refugiat la Berlin. Aceasta ar fi fost asa zisa solutie politica, cum îmi explica Constant.
Victor Silaghi era abatut. Ducea o viata singuratica, dar n'a rupt legaturile cu grupul.
VII. AXA PAPANACE-SIMA
Singur Papanace se mentinuse ferm pe pozitie. El isi dadea seama de situatia grea a miscarii, de catastrofa ce s'a abatut asupra ei, dar nu-si pierduse speranta. Din Comandament, a fost singurul cu care m'am înteles perfect din primul moment al revederii noastre, dupa intoarcerea mea la Berlin. El m'a pus la curent cu prabusirea morala a Preotului Borsa si cu destramarea Comandamentului.
Cu Papanace am format împreuna un fel de Axâ, in jurul careia s'au grupat ceilalti ca.marazi. De fapt era un nou Comandament, in care ne-am împartit rolurile. El, Papanace, se va ocupa precumpanitor de relatiile externe, de contactele cu autoritatile germane, iar mie îmi revenea, tot precumpanitor, vechea mea insarcinare de a pastra legaturile cu tara.
Am convenit cu el ca, pentru primavara anului 1940, sa pregatim o noua expeditie spre tara. Pentru realizarea, ei, vom forma un grup de actiune, constituit atât din elementele mai vechi din garnizoana Berlin cat si din camarazii recent scapati din Romania, cari m'au însotit la întoarcerea mea la Berlin. Din acest grup de actiune se va forma apoi echipa destinata sa plece in tara, pentru a încerca rasturnarea regimului.
Pe baza, intelegerii cu Papanace, am procesat imediat la constituirea acestui grup de actiune, alcatuit din 17 legionari.
In iarna anului 1939-1940, ma întâlneam saptamânal cu membri acestui grup si tratam impreuna problemele ce ne asteptau in tara.
VIII. PAPANACE ISI SCHIMBA OPINIA
In iarna anului 1940, am avat consfatuiri saptamatna1e cu camarazii din grupul de 17, pregatind etapele noii operatii spre tara. In primal rând m'am ocupat de ruta ce vom lua-o pentru a ajunge in Romania. Am stabilit ca drumul cel mai sigur era tot Banatul sârbesc, unde aveam numeroase puncte de sprijin. Dar pâna a ajunge la Belgrad, aveam nevoie de pasapoarte si bani. Am reurit sa strângem minimum necesar din cotizatiile camarazilor cari lucrau la diverse întreprinderi in Berlin, iar pasapoartele ni le-am procurat dela prieteni de-ai nostri, dispusi sa-si asume acest risc.
Insfârsit, in a doua jumatate a lunii Aprilie, pregatirile erau destul de inaintate, incât o parte din legionarii alesi de mine sa formeze primal eselon al expeditiei au început sa paraseasca Germania, strecurându-se spre destinatia lor.
A sosit rândul meu sa plec. Era la începutul lunii Mai. Cu o zi înainte de a-mi lua drumul spre Belgrad, m'am intâlnit cu Papanace in casa unui prieten comun, Negoescu. La aceasta intâlnire, trebuia sa stabilim ultimele amanunte ale expeditiei spre tara: ce fac eu, ajuns in România, si ce face el, la Berlin. Aveam de luptat pe doua fronturi: frontul intern si frontul extern. Dar cele doua, fronturi trebuia coordonate. Interventia noastra in tara, si rezultatele ce le va avea, trebuiau aparate si valorizate la Berlin, la forurile competente. Rostul lui Papanace era sa lamureasca guvernul german asupra semnificatiei întreprinderii noastre in tara, pentru a nu o interpreta ca fiind ceva ostil intereselor lui.
Dupace i-am explicat punctul meu de vedere si cum concep eu misiunea lui la Berlin, am fost surprins sa constat la el o schimbare radicala a atitudinii lui de pâna atunci. Si aceasta rasturnare a pozitiilor anterioare, cu 24 de ore inainte de plecarea mea ! Nu-mi venea sa cred ! Tot ce stabilisem impreuna in cursul iernii, toate actiunile noastre comune, fusesera rasturnate din temelii. Toate planurile de colaborare, in interesul Legiunii si al salvarii României, lucrând la ele de peste cinci luni, nu mai erau bune acuma.
Imi oferise o noua conceptie a luptei noastre, pentru a-si justifica atitudinea. El este contra unei interventii in tara in aceste momente, caci am afecta frontul principal, care, dupa parerea lui, este la Berlin. Daca plec eu in tara, slabim frontul dela Berlin, de unde poate veni lovitura de gratie contra regimului carlist. Prin simpla noastra prezenta la Berlin, exercitam o anumita amenintare asupra regimului carlist, care, coroborata cu situatia internationala, poate duce la prabusirea sistemului. Dupa conceptia lui Papanace, noua lui conceptie, trebuia sa renuntam la planurile ce le-am faurit cu camarazii nostri in cursul celor cinci luni de iarna. Sa nu mai plece nimeni din Germania si chiar efectivele ce-au trecut frontiera sa fie retrase.
Noua conceptie a lui Papanace era vulnerabila din doua motive:
- mai intâiu, cum sa opresc o expeditie care era in curs de desfasurare? Unii camarazi ajunsesera in tara, cum era Rotea, altii erau pe drum între doua frontiere, cum era Boian, iar Borobaru ajunsese in Banatul sârbesc, unde ma astepta. Ce ar spune camarazii ca ne retragem tocmai când eram angajati in batalie? Totul ar avea aspectul unei capitulari, unei desorientari a conducerii. Ei apucasera calea primejdiei, iar noi ne retragem la Berlin. Dar ce vor zice legionarii din tara? Cum ne vor judeca, când vor afla ca am renuntat la orice actiune, dupa teribilele pierderi suferite, si asteptam victoria contând exclusiv pe ajutorul german? Atitudinea lui Papanace, din punct de vedere al eticei legionare, era de neimaginat !
- in al doilea rand, Papanace voia sa ma convinga ca, prin simpla noastra prezenta la Berlin, vom putea influenta in asa masura cursul evenimentelor, incat sa ne aduca victoria. Nu excludeam nici aceasta ipoteza, dar atunci in ce postura am fi ramas noi? A unor miluiti ai puterii germane, ai unor beneficiari ai presiunii germane in Romarnia sau chiar al unui razboiu româno-german. In acest caz, Romania ar fi intrat in categoria tarilor înfrante si ocupate de Germania. Intr'o Românie infraanta, rolul nostru ar fi devenit precar, chiar daca ne-am fi bucurat de sprijinul german. Miscarea Legionara, nu poate accepta niciodata sa revina in tara si sa participe la conducere, in bagajele armatei de ocupatie.
Miscarea Legionara lupta alaturi de Axa, dar numai într'o pozitie demna. Noi trebue ca, prin propriile noastre mijloace, sa doborîm regimul si apoi sa incheiem alianta cu Puterile Axei. Noi trebue sa o luam inaintea Germaniei si Germanii sa vina dupa noi, in România, ca aliati ai nostri.
I-am combatut cu energie schimbarea de strategie ce mi-o recomanda, fara sa reusesc sa-l determin a reveni la pozitia anterioara, valabila in cursul iernii.
M'am despartit de Papanace, fara sa-i spun macar iminenta mea plecare. Colaborarea se rupsese brusc. Aveam pasaportul in buzunar. A doua zi seara luam trenul spre Viena-Graz-Laibach, spre Jugoslavia.
IX. RETRAGEREA DIN LUPTA A PROFESORULUI CODREANU
Evenimentele din vara anului 1940 nu le mai expun, caci sunt cunoscute din cartea mea de amintiri "Sfârsitul unei domnii sangeroase".
Cand am constatat ca colaborarea cu Regele Carol nu serveste la nimic -scopul ei fiind a scoate tara din situatia grea in care ajunsese prin greselile politiciei externe anterioare- m'am decis sa încerc ultimul drum ce mai ramasese deschis si anume o lovitura revolutionara,, care sa provoace abdicarea Regelui Carol si sa puna capat regimului. Nu mai exista alta iesire pentru a salva ceva din trupul martirizat al natiei, sfâsiata pe toate frontierele. Cam pe la mijlocul lunii August, am început pregatirile de echipe si material, cari si-au atins punctul culminant la 3 Septembrie 1940.
Aliatul cel mai pretios in tot cursul acestei perioade de pregatire a fost Profesorul Codreanu. A fost singura capetenie legionara pe care am tinut-o la curent cu planul de lupta, cu punctele de atac, cu mobilizarile de efective, cu momentul loviturii. Era partas intim la intreaga actiune. Nu numai ca ma aproba, dar s'a oferit sa participe direct la revolutie. Nimeni altcineva din capeteniile in viata, nu cunostea decizia luata. Nici Iasinschi, nici Gârneata, nici Radu Mironovici si niciun alt membru al Forului. Niciun senator al Legiunn nu auzise ceva de alternativa revolutionara. Stiau de audientele mele la Rege si de celelalte legaturi politice. Dar atât. Nici nu banuiau macar ca se va produce aceasta isbucnire.
Dar a trebuit sa fac o amara experienta si in cazul Profesorului Codreanu. Cu doua zile inainte de termenul fixat pentru deslantuirea revolutiei, aflu ca Profesorul s'a întors dela Calimanesti in Capitala si ca a doua zi, in 2 Septembrie, avea fixata o audienta la Rege.
Aceasta schimbare nu numai ca nimicea toata actiunea proectata, dar dadea Regelui un avantaj politic considerabil, scotându-l din situatia desperata in care se afla. Regele era rau vazut de intreaga natie din cauza pierderilor teritoriale. Dar când tara ar fi aflat ca Profesorul Codreanu a fost la Rege, s'ar fi dat întâlnirii o interpretare favorabila monarhului, in sensul ca miscarea sustinea pe Rege in aceste momente critice. Aceasta, vizita ar fi paralizat revolutia noastra sau, daca totusi s'ar fi deslantuit, nu ar mai fi avut acelasi efect.
Situatia era grava. Ma aflam in acea noapte de destin in casa lui Radu Ghenea, cu Horia Cosmovici, cu Drul Popovici si alti camarazi din grupul Rasleti. Profesorul Codreanu a acceptat sa vina sa ne intâlnim in acea casa. Indata ce-a venit, in prezenta acestor camarazi, i-am explicat momentul in care ne aflam, stadiul înaintat al pregatirilor si iminenta loviturii, fiind fixata chiar data interventiei. N'am putut sa-l determin sa participe la revolutie, cum singur se oferise, dar am reusit sa-l înduplec totusi cu mare greutate, sa renunte la audienta proectata pentru a doua zi. L-am rugat sa astepte rezultatul luptei noastre. Daca nu se desfasoara cum am prevazut, provocând abdicarea Regelui, atunci el se va duce la Palat cu ramura de maslin, salvând ce se mai poate salva.
In cursul discutiei cu Profesorul, argumentul principal al lui era
Cum a ajuns Profesorul Codreanu la Calimanesti? Cu el facusem o intelegere ca sa fie prezent la Brasov, in ziua deslantuirii revolutiei, si de acolo sa tina o cuvântare la Radio Bod, daca va putea fi ocupat de legionari, iar, in caz contrar, sa dea o proclamatie catre tara. Pentru a nu atrage atentia autoritatilor, am conven.it cu el ca, cu o saptamâna inainte sa mearga la Calimanesti, pretextând o cura de bai termale. O echipa bucuresteana, sub conducerea lui Ilie Niculescu îl va ridica dela Calimanesti si îl va duce cu o masina la Brasov. Expeditia a cazut, in momentul când s'a aflat de sosirea neasteptata a Profesorului Codreanu la Bucuresti.
X. TREI CONCEPTII ERONATE
In cursul anului 1939-1940, s'au petrecut chiar in conducerea centrala a Legiunii -un an decisiv in istoria acestei miscari -grave erori in aprecierea situatiei in care se afla miscarea si a masurilor celor mai bune ce ar fi trebuit luate pentru a o scoate din impas. Daca as fi urmat calea acestor false orientari, oricare din ele, miscarea ar fi fost sortita destra.marii si nu s'ar mai fi recuperat ca forta politica.
I. Preotul Dumitrescu-Borsa: nu mai credea in viitorel Legiunii, dupace a aflat de grozaviile ce s'au petrecut in tara. De cate ori l-am vazut la Berlin îmi spunea, dand din cap: "Am ajuns ca niste Rusi Albi", adica ne asteapta un lung exil si nu mai e nimic de facut. Dar el se gândea in sinea lui la propria-i salvare, ca sa nu ajunga in situatia Rusilor Albi. In acest scop a facut primii pasi spre Legatia Româna ca sa se întoarca in tara.
II. Constantin Papanace s'a purtat brav în decursul toamnei si iernei 1939-1940, aparând cu energie pozitia miscarii la Berlin si manifestandu-si permanent încrederea in destinele ei. A jucat un rol decisiv in aceasta perioada, împiedecând destramarea grupului dela Berlin si sustinându-ma in actiunea ce-o pregateam spre tara pentru primavara. Trebue sa recunosc ca fara de el nu se putea salva miscarea in aceasta perioada critica.
Dar deodata brusc si inexplicabil se petrece o schimbare ciudata in atitudinea lui. Cu 24 ore înainte de a-mi lua drumul srare Jugoslavia ma sfatueste sa renunt la expeditie! Argumentul lui Noi aici, la Berlin, reprezentam o amenintare permanenta pentru regim. Parasind grupul, aceasta pozitie slabeste si nu vom mai putea trage foloasele ei mai târziu>. Am ramas uluit, caci ne întelesesem perfect pâna atunci. Expeditia, era deja in desfasurare. Unii ajunsesera in tara, altii erau pe drum, unul ma astepta in Banatul sârbesc. Toate astea le stia si el. Iar eu ce sa, fac? Saramân la Berlin, parasind pe ceilalti camarazi in voia sortii? Gestul meu ar fi fost neomenos si crud. Ca grupul dela Berlin era o
M'am despartit cu neliniste de el. Nu puteam pricepe cum un angajament luat fata, de niste camarazi cari plecau in lupta, înfruntând primejdii, putea fi calcat chiar de unul din promotorii expeditiei?
III. Cu Profesorul Codreanu am suferit aceeasi deceptie. In momentul decisiv, când fortele legionare erau in desfasurare, gata de asalt contra regimului, in diferitele puncte ale tarii, Profesorul Codreanu imi comunica hotarîrea lui de a nu participa la actiune, alaturi de mine. Si mai mult decat atâta: chiar de a accepta, a doua zi, o audienta la Rege!
Daca s'ar fi impus punctul de vedere preconizat de Preotul Dumitrescu-Borsa, de Papanace sau de Profesorul Codreanu, toate aceste atitudini s'ar fi soldat cu grave infrângeri pentru miscare, din care greu s'ar mai fi recuperat. Firul destinului era asa de subtire in acel moment încât daca nu ;-am fi urmat, miscarea ar fi ramas suspendata in istorie, ca o amintire duioasa pentru generatiile viitoare.
XI. BIRUINTA DELA 6 SEPTEMBRIE SI PRINCIPIUL SELECTIUNII
Trecând prin aceste teribile încercari, la capatul lor apare, luminoasa, marea biruinta dela 6 Septembrie. Tiranul luase drumul exilului, iar tara a înverzit in aclamatiile poporului si in vuietul cântecelor noastre. A fost un moment de neuitat, in fata caruia au trebuit sa se inchine chiar si cei care priveau cu scepticism sfortarile noastre si chiar le combateau, crezând ca se vor sfâsi ca alte dati.
Trecerea mea in fruntea Legiunii, la 6 Septembrie, s'a facut dupa toate regulele principiului selectiunii. Tara ma aclama, masele legionare erau alaturi de mine si ma considerau seful lor firesc. Insfârsit, in ultima instanta, Forul Legionar, constituit din Comandantii Bunei Vestiri, din Senatori ai Legiunii si din alti fruntasi ai miscarii, într'o Sedinta memorabila, in seara de 6 Septembrie, m'au proclamat Sef al Legiunii. Mai târziu s'a alaturat acestora si grupul legionar dela Berlin, in frunte cu Papanace, care, depe treptele sediului, mi-a dat onorul, considerându-ma Sef al Legiunii. Toate instantele Legiunii îmi stateau deschise dela 6 Septembrie, fara nicio împotrivire si fara sa cer nimic, prin adeziunea simpla si spontana a tuturor sectoarelor ei. Am fost însarcinat cu raspunderea Legiunii, din impulsul general al miscarii.
Nu le scriu toate acestea pentru a rascoli o serie de amintiri si nu simt nicio satisfactie reîmprospatându-le, ci pentru a explica procesul prin care am ajuns in fruntea Legiunii.
Mai târziu, cei despre care am vorbit in aceasta lucrare, rând pe rând, in împrejurari diferite, m'au considerat un fel de uzurpator, care le luasem locul lor sau al altor capetenii mai vrednice. Ori locul ce li se cuvenea lor, ei însisi l-au parasit succesiv, lasându-ma pe mine singur in fata primejdiei. Depe pozitia legionara, care treuia aparata, in diferitele ipostaze ale luptei noastre, din iarna si vara anului 1940, s'au dat la o parte, cautându-si alte justificari. Conducerea Legiunii era vacanta, pentruca alte capetenii, cari mai târziu mi-au contestat locul, n'au avut taria necesara sa staruiasca in lupta, in fata greutatilor ce ne asteptau.
XII. INTOARCEREA LA ORIGINI
Pentru a asigura continuitatea Legiunii, in perioada in care am intrat, dupa prelunga robie comunista, nu exista alta cale mai sigura de urmat decât respectul principiului selectiunii, fixat de Capitan.
Dela cea mai umila functiune in miscare pâna la cea mai înalta, niciuna nu se poate obtinea decât prin faptele ce le savârsesti in serviciul Legiunii si al Neamului. Daca aceste fapte te inalta, in stima si respectul tuturor, atunci drumul îti sta deschis spre orice functiune, chiar spre rangul suprem in miscare. Nu mai ai in cale contestatari, caci ai facut dovada suprema a aptitudinilor tale. Nu se poate împotrivi nimeni ascensiunii tale, nici chiar fostul sef. Cum spune Traian Puiu, ai cuprins întreg sufletul natiei in sufletul tau.
Ca sa, dam un exemplu, Corneliu Codreanu s'a despartit de Cuza, dupa ruptura ce s'a produs in organizatia acestuia. Dar ce s'ar fi întâmplat daca Corneliu Codreanu, ani si ani de zile, nu ar fi facut altceva decat sa se razboiasca verbal cu A. C. Cuza, sa-i descopere erorile si defectele lui in conducerea Ligii, si n'ar fi intreprins nimic personal? Dar el, a doua zi dupace si-a luat ramas bun dela fostul sau sef, in modul cel mai cuviincios, s'a apucat de treaba, creind o noua organizatie, a tineretului nationalist, Legiunea Arhanghelul Mihail, care a devenit in câtiva ani o forta politica in România, depasind miscarea cuzista.
De aici concluzia ce se impune. Când se produce o disidenta in miscare, daca ea este autentica, daca pleaca dela un imbold sanatos si corespunde unei necesitati de restructurare interna, atunci se recunoaste dupa iruptia ei eroica in istorie. Atunci disidenta se converteste într'un nou impuls revolutionar, care creaza un nou moment in viata miscarii. Dar daca disidenta continua sa se mentina vreme îndelungata într'o pozitie strict contestatara si nu se avânta in lupta, pentru a-si demonstra putentialul ei creator, atunci ramâne o experienta sterila, o expresie nereusita a desordinei provocata in organizatie. E usor a iesi din rânduri, mai ales când nu lipsesc nici justificarile, dupa decenii de suferinta, dar greul vine dupa aceea, când trebue sa-ti asumi raspunderile pentru viitorul Legiunii.
Am auzit in exil numeroase plângeri ca Legiunea nu este unita, ca este desbinata, ca din cauza acestei împrastieri de forte, nu este capabila sa-si aduca contributia la procesul de refacere al neamului. E foarte adevarat. E o risipa mutila de energii, ce dauneaza nu numai Legiunii, dar si patriei martirizate. Dar si aici trebue sa ne întoarcem la Capitan si sa-i ascultam îndemnul lui. El spune la un moment dat ca, unitatea Legiunii este asa de hotaritoare pentru biruinta, "incât in iad de-am intra, vom iesi si de acolo, daca vom ramânea uniti". Sunt greseli si greseli, pe care le poate savârsi orice luptator, dar greseala desbinarii le intrece pe toate celelalte. Iata un alt punct cardinal a1 doctrinei Capitanului, pe care ar trebui sa-l aiba in vedere acei ce se refera mereu la actul sau fundational.
Traim într'o era democratica, in care acest sistem de guvernare pare ca se impune in întreaga lume. S'au ridicat glasuri chiar din mijlocul nostru, cari au cerut ca si noi sa ne adaptam acestui concept politic, cerând ca si miscarea sa se democratizeze, adica, in locul principiului selectiunii, sa adoptam principiul alegerii in desemnarea functiilor in organzatie.
Acesti camarazi fac o confuzie de planuri. Principiul selectiunii este valabil pe planul intern al miscarii, in organzarea ei specifica, in sistematizarea valorilor umane de care dispune, dar nu interfereaza dincolo de ea, pe planul extern. In relatiile cu Statul si cu celelalte partide, miscarea nu vede niciun impediment sa se încadreze in sistemul de guvernare democratic.
Aceasta, declaratie nu e de circumstanta. Daca cercetam istoria Legiunii, dela originele ei si pâna in primavara anului 1938, constatam, cum stau marturie zeci de dovezi si manifestari, ca miscarea a aparat democratia contra ingerintelor si abuzurilor celorlalte partide, care se pretindeau democratice. E o intreaga epoca ce dovedeste lupta permanenta ce-a dus-o miscarea pentru apararea Constitutiei in vigoare, culminând cu scrisoarea adresata de Corneliu Codreanu lui Vaida Voevod, dupa lovitura de Stat a Regelui Carol II.
In legatura cu problema democratiei, mai este o rectificare de facut. Miscarea legionara nu e singura organizatie de tip selectiv. Mai sunt si alte comunitati cari se conduc dupa principiul selectiunii. Biserica crestina urmeaza aceeasi directiva in consacrarea slujitorilor Altarului. Preotia nu este o profesiune, ci o vocatie. Preotul trebue sa simta suflul Chemarii Divine, înainte ca superiorii lui eclesiastici sa-l primeasca in cler. Scoala rabinica aplica acelasi criteriu, al selectiunii, in studiul Talmudului si asa se explica rezistenta milenara a acestei religii. Masoneria, de asemenea, este o societate închisa de tip selectiv, indiferent ce credem de Scopurile ei. Toate functiunile se stabilesc de sus in jos in aceasta confrerie internationala. Dar, chiar si marile partide occidentale, de veche traditie democratica, au un cerc restrâns de personalitate, in care nu patrunde oricine, si din care sefii lor isi aleg personalul politic.
Fara selectiune, nu exista clasa politica sanatoasa si fara o clasa politica sanatoasa, natiunea merge la ruina, cum s'a întâmplat cu neamul nostru in ultimele decenii.
XIII. LINIA NEAMULUI
Exista o linie a vietii unui neam, spune Capitanul. Neamurile se inalta in istorie, in masura in care urmeaza aceasi linie, si iau drumul decaderii, care poate duce chiar la disparitia lor, daca se indeparteaza de ea.
Examinând trecutul Legiunii, sub aspectul acestei legi inerente existentei fiecarui popor, nu se poate tagadui ca, sub conducerea mea, miscarea s'a mentinut permanent pe linia neamului, refuzând orice compromis care ar fi putut sa-i întunece imaginea ei politica si spirituala fata, de alte natiuni.
Aceasta linie nu e ceva abstract, ci trebue definita si reevaluata in functie de împrejurarile externe, care se gasesc in permanenta schimbare. Când s'a ivit primejdia din rasarit, dupa primul razboiu mondial, Capitanul a identificat comunismul ca fiind o amenintare mortala pentru neamul nostru. Era înca pe bancile liceului când a dat primul semnal de alarrna. De atunci, a reînoit fara încetare acest avertisment, când a ajuns pe bancile Universitatii si apoi cand a intrat in viata politica. Sunt prea bine cunoscute declaratiile Capitanului, fie dela tribuna Parlamentului fie in alte împrejurari, adresate clasei conducatoare cat si întregului popor romanesc ca orice apropiere de Rusia, cum preconiza Titulescu, va avea grave urmari pentru viitorul natiei noastre.
Avertismentele Capitanului nu au fost ascultate de clasa conducatoare a noastra. Sub domnia Regelui Carol, fortele oculte ale bolsevismului cari controlau politica tarii, i-au impus monarhului sa extermine miscarea legionara. Era un act premergator al invaziei din rasarit. Miscarea era pe punctul sa ajunga la putere pe cai legale, prin alegeri dernocratice, ceeace ar fi salvat tara de tragica experienta a ocupatiei sovietice.
Prin biruinta dela 6 Septembrie, România si-a regasit locul ce trebuia sa-l ocupe in ansamblul european, alaturi de Puterile Axei. Dar din nou aceleasi influente, aservite Internationalei Comuniste, s'au strecurat in anturajul Generalului Antonescu, determinându-l pe acesta sa ne atace la 21 Ianuarie 1941, calcându-si propria semnatura depe decretul de intemeiere al Statului national-legionar.
Alaturi de el, aliatii nostri germani ne-au nedreptatit cumplit, punând la dispozitia acestuia diviziile germane din Romania ca sa ne constranga la capitulare. O grava eroare politica, pe care au platit-o scump in 1944, prin caderea Romaniei si a întregului sud-est european.
Mai departe am suferit lagarele germane si cele mai mari umilinte, dar nu ne-am desprins de linia de politica externa, fixata de Capitan, ramânând credinciosi Puterilor Axei, singurele anticomuniste pe vremea aceea. Când, dupa capitularea României, la 23 August 1944, am fost pusi in libertate si am fost solicitati sa continuam lupta alaturi de Germania, am uitat toate aceste nedreptati si am facut front comun cu armata germana. Am format guvernul dela Viena si am creat o armata nationala. Peste o suta de legionari au fost parasutati in România, unde au pus bazele miscarii nationale de rezistenta, luptând pe culmile Carpatilor, contra poterelor dusmane, pana in 1955.
In exil am urmat aceeasi linie de intransigenta fata de cutropitor. O echipa de legionari au plecat in tara, pentru a întari miscarea de rezistenta ce isbucnise acolo. Dupa trei ani de lupte, acest grup revolutionar, in frunte cu Golea, Samoila si Tanase, au fost descoperiti si capturati de inamic, sfârsindu-si viata in fata plutoanelor de executie in 1953.
Dar exilul s'a prelungit din cauza indiferentei puterilor occidentale in fata sfortarilor revolutionare de eliberare ale popoarelor din rasarit. Nu ne-a ramas nici noua alta alternativa, decât sa renuntam la orice actiune spre tara si sa ne limitam sfortarile la domeniul politic si propagandistic. Am scris carti, am parlamentat, am inaintat memorii privitor la situatia tari noastre. Am dat batalia in domeniul ideologic, singurul ce ne-a mai ramas deschis, bucurându-ne de climatul de libertate ce l-am întâlnit in Occident.
La capatul acestui prelung exil, de peste 40 de ani, am avut bucuria sa traim Marea Revolutie Nationala din Decembrie 1989, al carui protagonist a fost tineretul tarii, si care s'a încheiat cu caderea tiranului Ceausescu.
Nu se poate pune la îndoiala de nimeni traiectoria noastra politica impecabila in raport cu comunismul din tara si din întreaga lume. In tara, camarazii ce-au suferit in inchisori cu miile si noi cei din exil, nu am încetat o clipa sa ne împotrivim agresiunilor inspirate de Anticrist. N'am abdicat dela linia neamului, platind cu grele sacrificii credinta noastra in biruinta binelui si a adevarului.
Dar drumul nostru nu poate fi schimbat de aceste întamplari napraznice pe care le-am platit cu mii de morti si nenumarate suferinte. Cu aceeasi abnegatie, vom reprezenta ideea nationala si crestina in lume, atât de scumpe lui Mota si Capitanului. E singurul drum pe care se poate salva, nu numai neamul nostru, ci omenirea întreaga. Suntem înainte mergatorii unei noi ere, care va decide de soartea lumii întregi in viitorul apropiat.
Tara noastra, ruinata in cursul celor patruzeci de ani de robie comunista, asteapta dela toti Românii sa participe la munca de refacere a asezamintelor ei morale, politice si economice.
Speram ca cel putin acuma, in fata dezastrului din tara, factorii raspunzatori ai Statului, cari se declara adepti ai democratiei, vor întelege ca este necesara colaborarea tuturor fortelor nationale pentru a face fata acestei uriase sarcini si orice discriminare este daunatoare neamului.
Din aceasta perspectiva, daca ma întreaba cineva, acuma la sfârsitul acestei expuneri, cine va fi viitorul sef al Legiunii, nu am decât un singur raspuns de dat, in conformitate cu principiul selectiunii:
"Acela ce va cuprinde in aria lui de actiune politica si nationala întreg sufletul neamului, cu toate nevoile si aspiratiile lui". Arhanghelul Mihail, patronul Legiunii, va ocroti neamul si îi va arata calea mântuirii.
HORIA SIMA
Tara si Exilul, Anul XXIX, Nr. 3-4-5, Ianuarie-Martie 1992