H o r i a S i m a . c o m

" Cauza națională nu se servește cu întreruperi, cu absențe nemotivate, cu vacanțe, ci numai prin permanență în efort. "

 

MONUMENTUL MOTA - MARIN

-Comunicat final -

Bătălia pentru ridicarea Monumentului de la Majadahonda s-a încheiat cu o biruintă totală.

Sfintirea si inaugurarea Monumentului s-au săvârsit în dimineata de Duminică, 13 septembrie 1970, cu participarea unui numeros public spaniol si român, si în mijlocul unei mari însufletiri.

Toti cei ce-au văzut Monumentul au rămas înmărmuriti de frumusetea lui si si-au exprimat adânca lor admiratie.

De acum s-au împlinit si cuvintele lui Mota, care în mijlocul unei lupte din care toti păreau sortiti mortii, spunea camarazilor lui :"De acum, copiii jucându-se pe aceste coline, îsi vor aduce aminte că aici a căzut glorios compania 21, iar în România vor fi mândri de noi că am murit eroic". În fata Monumentului copiii din Majadahonda fac pelerinaj si privesc îndelung inscriptia de pe el, întrebă cine au fost cei doi eroi.

Putem fi cu totii mândri si multumiti că, în termenul prevăzut, Monumentul s-a ridicat din solul arid al Castiliei si acuma străluceste în bătaia soarelui, având ca scenar impunător coroana muntilor Guadarama.

Ultimele lucrări s-au încheiat exact în ziua de 12 septembrie ca final al unui efort titanic de sase luni. Primele trei luni, martie, aprilie, mai, au fost folosite pentru pregătirile financiare si tehnice, iar ultimele, iunie, iulie, august, pentru cioplitul pietrei, nivelarea terenului si constructia propriu-zisă.

Când veti cunoaste în amănunt tot ce s-a realizat pe un teren abrupt -dintr-o groapă de 9 metri să ridici un monument de 15 metri- veti întelege mai bine valoarea lui nu numai sub aspect arhitectonic, ci si ca expresie a dinamicei legionare.

Printr-o serie de fericite coincidente pe care nu le puteam atribui hazardului, ci numai vointei lui Dumnezeu, toate riscurile ce ni le-am asumat când am lansat apelul, au fost nivelate si eliminate. Ajutoare ne-au venit din toate părtile pentru a face ca lucrarea să meargă înainte : colaboratori harnici si priceputi, o populatie care ne-a înteles si ne-a sprijinit, si sute de familii care si-au rupt din necăjitul lor buget de familie pentru a contribui cu o cărămidă . Până si timpul a fost de partea noastră - un timp însorit, sec si constant care a înlesnit închegarea betonului în jurul plăcilor de granit. O vară prelungită cum n-a mai avut Spania de 37 de ani.

Am ales ca dată a sfintirii Monumentului ziua de nastere a Căpitanului, pentru că de la el începe totul, si Legiunea si Mota si acest sacrificiu. Duhul lui ne-a călăuzit, ne-a încurajat si ne-a dovedit că este cu noi.

Tot printr-o fericită coincidentă, acest Monument se ridică la 30 de ani de la victoria legionară contra regimului carlist. Si pe atunci, cu infimele forte de care dispuneam în raport cu forta Statului, am dus la bun sfârsit actiunea întreprinsă si regimul s-a prăbusit . Cu asistenta lui Dumnezeu nimic nu este imposibil, ci ceea ce pare mintii noastre absurd sau utopic, se împlineste cu o putere irezistibilă. Ce mângâiere pentru noi decât să vedem că atâtia frati separati si-au oferit obolul lor pentru înăltarea Monumentului. Ei au fost luminati de Dumnezeu si acuma pot spune si ei cu mândrie : acest grandios monument este si al nostru. Aceasta e calea care poate duce la regruparea fortelor, calea actului creator, a oratoriei faptei, cum spunea Căpitanul si nu a discutiilor sterile sau a invidiilor înveninate care merg până la falsificare istoriei legionare.

Să credem, camarazi, că în acest efort creator în serviciul Neamului si al Legiunii, ne vom regăsi cu totii.

Monumentul Mota-Marin este o victorie a eternei tinereti legionare contra timpului care moare si macină energiile, este o victorie a spiritului contra materiei greoaie si dusmănoase, este o victorie a elanului pur contra măruntelor socoteli omenesti din noi.

Fie ca această bătălie să fie de bun augur pentru viitoarele noastre bătălii în alte domenii si să se încheie cu marea si ultima biruintă ce-o asteaptă neamul românesc înlăntuit: eliberarea Patriei noastre.

Un salut călduros extins la toti camarazii si prietenii nostri.

Madrid, 21 septembrie 1970.

Trăiască Legiunea si Căpitanul !

Horia Sima.