H o r i a S i m a . c o m

" Cauza naţională nu se serveşte cu întreruperi, cu absenţe nemotivate, cu vacanţe, ci numai prin permanenţă în efort. "

I. Identitatea politică si spirituală.
Cu toate vrăjmăsiile ce le-am suferit si marile pierderi de vieti omenesti, am reusit să rămânem ceea ce am fost de la origine: o miscare cu profilul ei politic si spiritual clar definit. Suntem mai putini, dar tot noi suntem, asa cum ne-a lăsat Căpitanul: pe linia de onoare si de viată a neamului nostru, înfrătiti permanent cu aspiratiile lui cele mai înalte.

II. Organizatia.
Fără să ne abatem de la sistemul de organizare al Legiunii, fixat în Cărticica Sefului de Cuib, am completat si dezvoltat ceea ce există în realitate încă de pe timpul Căpitanului. Am încheiat organizarea Senatului si a Consiliului Politic, prin stabilirea regulamentelor lor de functionare. Ne rămâne să facem acelasi lucru cu Forul Legiunii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom lua în dezbatere statutul de organizare al acestei instante în 13 ianuarie 1983, cu prilejul aniversării de la Majadahonda.

III. Scrierile legionare.
Am reprodus aproape în întregime literatura clasică a Legiunii, îmbogătind-o cu noi lucrări referitor la trecutul Miscării sau actele care explică doctrina noastră. Dar nu e îndestulător. Comori de amintiri zac încă în sufletul nostru. Ar trebui ca toti legionarii să-si scrie memoriile, ca să nu se piardă atâtea întâmplări memorabile. Evocarea trecutului are o dublă semnificatie: e mai întâi un act de pietate fată de eroii si martirii nostri, care nu mai pot cuvânta si care ne-au lăsat nouă sarcina să spunem lumii pentru ce si-au dăruit ei viata, dar constituie în acelasi timp si o masă de adevăruri destinate să servească la îndrumarea noilor generatii, intoxicate fie de propaganda bolsevică, fie dezorientate de răuvoitorii din lumea liberă. Amintesc în această privintă greaua pierdere ce a suferit-o istoria prin disparitia camarazilor Leonties si Rosu. Împotriva avertismentelor mele, au tot amânat să astearnă pe hârtie amintirile lor până ce i-a surprins moartea. Repet această rugăminte: nu întârziati, fratilor, căci viata fiecăruia dintre voi este o mare pledoarie în favoarea Legiunii.

IV. Editarea lucrărilor.
Odată memoriile scrise, nu trebuie tinute în sertare. Trebuie tipărite, căci riscă să se piardă. Am făcut până acuma numai isprăvi mari si în acest domeniu. Dovadă e frumoasa colectie de cărti apărute în editurile noastre. Dar mai e mult de realizat. După cum stiti lucrările noastre nu pot apărea decât pe baza vânzărilor precedente. Ca să putem publica o carte nouă, avem nevoie să dispunem în prealabil de suma necesară pentru acoperirea ei. Gratie acestei prevederi, nu avem nici o centimă datorie. Dar în momentul de fată ne găsim într-o situatie dificilă, din cauză că au crescut enorm cheltuielile de imprimare în timp ce vânzările noastre au rămas aproximativ la acelasi nivel. Si atunci, trebuie dublat efortul, atât pentru a mări numărul exemplarelor cât si pentru a ajuta, la nevoie, cu sacrificii proprii la tipărirea lor. Fiecare carte legionară este o puternică armă în slujba idealului legionar si al luptei de eliberare a Neamului.

V. Arhiva si biblioteca Legiunii.
Nu e destul să avem cărti publicate, risipite pe la camarazi sau alti români, ca să poată fi de folos posteritătii. Este nevoie de un loc unde cercetătorii de mâine să le găsească cu usurintă pe toate. Iată de ce propun ca în fiecare garnizoană un camarad să pună la dispozitia Miscării o odaie unde să se adune toată seria de cărti legionare apărute în tară sau în exil. Tot în această arhivă, se vor pune manuscrise nepublicate, scrisori de interes pentru Miscare, insigne, cartoane comemorative, steaguri, fotografii si alte relicve care mărturisesc activitatea noastră de la întemeierea Legiunii. Ar fi de dorit, apoi, ca în fiecare garnizoană să se găsească un legionar care să redacteze un fel de cronică al acelei garnizoane, de la nasterea ei, de la primele ei începuturi, până la faptele cele mai recente.

VI. Conexiunile.
Observ cu amărăciune că legionarii nu acordă suficientă importantă conexiunilor, adică nu comunică prompt si constiincios ce se întâmplă în garnizoana lor sau în raza lor de actiune. Se săvârsesc lucruri bune si folositoare sau ajung la urechile lor informatii pretioase din mediul în care trăiesc, dar nu îsi iau osteneala să le astearnă pe hârtie si să le trimită într-un plic. Corespondenta nu trebuie întretinută numai cu Centrul, ci si cu toate acele garnizoane sau persoane care au vreo legătură cu întâmplarea petrecută la ei.
Aceste neglijente se răzbună si cad asupra totalitătii legionare. Orice bătălie se dă pe bază de conexiuni. Este stiut din istoria militară că o stire transmisă tardiv Înaltului Comandament, a dus adesea la pierderea unei bătălii.

VII. "Sin prisa, pero sin pausa".
E un adagiu adoptat de Generalisimul Franco, pe care l-a respectat toată viata lui. Ca stelele de pe cer, trebuie să ne miscăm si noi fără grabă, dar si fără pauză. Unii legionari pierd contactul cu lumea noastră si se lasă atrasi de alte activităti. E o caracteristică negativă a neamului nostru că ne înfierbântăm la început, ne azvârlim în luptă ca o flacără si apoi obosim. Ne pierdem elanul si chiar uităm că am apartinut cândva unei întreprinderi eroice. De aceea Mota a pus accentul pe eroismul de durată, pe această permanentă a efortului. Dar în timp ce noi stăm cu bratele încrucisate, inamicul nu doarme. Puterile întunericului înaintează dând dovezi de stăruintă, inteligentă si inventivitate, în slujba răului. Trebuie să ne corectăm această conduită incoerentă, să facem putin, dar în fiecare zi câte ceva pentru Legiune. Fără grabă, dar si fără pauză. Spatiul faptelor eroice este restrâns, dar spatiul faptelor anonime, este urias. Din munca tăcută a mii de oameni se creează măretia unui neam. Nu e de ajuns să fi existat un Căpitan, dacă noi nu-i cultivăm zi de zi imaginea lui. Dusmanii ar vrea ca să îl treacă la arhivă, după ce l-au ucis, iar noi trebuie să luptăm cu stăruintă pentru a-l păstra viu în mijlocul neamului nostru, prin actele ce le săvârsim cu gândul la el.

VIII. "Eu si altul".
Multe conflicte dintre legionari se datorează faptului că pun gresit problema relatiilor dintre ei. Ei reduc Legiunea la relatia "eu si altul", sau "eu sau altul", când în realitate ar trebui să-si corecteze pozitia spunând: "eu si Legiunea". În fata mea nu stă un individ oarecare, ci această entitate care ne depăseste pe toti, cu trecutul ei si cu viitorul ei. Relatiile dintre legionari trebuie valorizate, apreciate si tratate exclusiv prin prisma Legiunii. Chiar dacă eu, la un moment dat, n-as sta în relatiile cele mai bune cu un camarad, trebuie făcut efortul să ne ridicăm la viziunea totalitătii legionare. Dacă interesele Miscării cer, atunci mă aliniez sau colaborez chiar cu acei care nu sunt pe placul meu, dacă bineînteles servesc cu aceeasi credintă si interes idealul.

IX. Multe adeziuni, putini secerători.
Se plâng unii camarazi că timpul trece, că oamenii îmbătrânesc si mor si nu avem urmasi. Mai întâi trebuie precizat că bătălia trebuie să o dăm în conditiile în care ne găsim. Nu putem modifica datele biologice ale nimănui. Totusi, cu efectivele ce le avem, putem asigura continuitatea Miscării până prin anii 1990. Fireste că problema urmasilor nu s-ar pune dacă am fi în tară si am trăi în conditii normale. Regimul comunist împiedică prin măsuri draconice apropierea noastră de noile generatii pentru a le transplanta credinta legionară. Chiar numai rostirea numelui de legionar poate avea consecinte funeste în tară.
În schimb, exilul din ultimul timp e plin de refugiati noi. Între acestia sunt multi care se interesează de Miscare, cum atestă numeroasa corespondentă primită la centru de la persoane care solicită informatii, literatură si contacte. Adeziunile în jurul miscării sunt mult mai mari decât ne imaginăm. Ceea ce lipseste, sunt secerătorii. Cadrele vechi nu-si dau suficientă osteneală să-i cerceteze pe noii veniti. Deci, trebuie iesit pe teren, trebuie să vă ocupati de oameni, trebuie să ascultati de orice chemare făcând operă de apostolat.

X. Politica de exil.
Ne interesează tot ce se întâmplă pe plan politic în exil, dar cu prudenta cuvenită. Rezerva noastră se bazează pe experienta celor 40 de ani de exil. Câte formule, câte combinatii, care au naufragiat, care n-au dus la nici un rezultat constructiv. Nici un milimetru n-a săltat cauza eliberării. În genere, diversele platforme politice din exil sunt expresia unor ambitii personale. Există diversi indivizi care vor să joace un rol în exil si atunci sunt captati cu lesniciune de fortele oculte, care îi manipulează după interesele comunismului mondial. Pe noi nu ne interesează decât strategia eliberării. Deci, când vedeti că apar noi formatiuni în exil, trebuie să le întrebati: cum vedeti problema eliberării, cu ce idei, ce conceptii si planuri. Restul e secundar. Nu avem nimic împotrivă ca altii să ne-o ia înainte pe terenul luptei nationale, făcând mai mult decât noi. Oricine se încadrează în acest câmp de înalte tensiuni nationale, este binevenit, dar stăm de veghe să nu se însele buna credintă a refugiatilor cu formule patriotice răsuflate.

XI. Lupta de eliberare.
Sfortările exilului legionar din ultimii 40 de ani nu sunt lipsite de măretie, tinând seama de putinătatea mijloacelor de care am dispus. Mai întâi însăsi această statornicie în slujba unei credinte este un fapt remarcabil. Dar am realizat si opere care vor rămâne: Monumentul Mota-Marin, Albumul legionar, toată seria de cărti istorice si doctrinare, apoi prezenta noastră activă si continuă atât în politica exilului, cât si în politica internatională, prin brosuri, memorii si manifeste. Dar toate aceste sfortări impunătoare sunt lipsite de ceva, de esential, de încoronarea lor, care nu are altă alternativă decât eliberarea neamului. Nu există substitut pentru victorie, cum a spus-o cineva. Nu vom primi marele premiu al istoriei dacă nu vom scutura lanturile robiei nationale.
Iată de ce trebuie să ne punem la contributie, inspiratia, talentele si tot ce avem mai bun în sufletul nostru ca să atingem acest tel suprem pe care îl asteaptă cu înfrigurare întreg neamul nostru. Nu putem spune resemnati: eliberarea e treaba altora, a marilor puteri, a confruntării dintre ele, iar noi suntem redusi la rolul unor simpli spectatori ai unor evenimente care ne depăsesc. Nu este asa. Întotdeauna există o conjunctură internatională, circumstante speciale care favorizează un proiect national, dar el nu se realizează fără un efort propriu, care pleacă din adâncurile neamului. Vremurile s-au schimbat. Nu mai suntem în perioada miscării de rezistentă dintre anii 1945-1955, dar problema rămâne aceeasi. Trebuie să continuăm bătălia eliberării în conditiile specifice momentului de fată, pe căile si cu mijloacele ce ne stau astăzi la dispozitie, dar fără a o lăsa o clipă din mână.

XII. Biologie si Istorie.
Se observă tendinta la multi refugiati că, odată ajunsi în lumea liberă, să se consacre exclusiv intereselor personale, profesionale si de familie, desprinzându-se de marile comandamente nationale. "După lipsurile îndurate acasă, să trăim si noi odată ca oamenii", spun acestia. E firească această înclinatie după suferintele îndurate sub regimul comunist, si nu-i putem blama.

Dar atitudinea lor, strict limitată la orizontul personal, dacă se prelungeste, nu mai e valabilă când o confruntăm cu realitătile din tară, de unde au venit si ei. Dacă ei au scăpat din iadul comunist, asta nu le dă dreptul să abandoneze în voia sortii milioanele de români de acasă. Tocmai pentru că ei au trăit în acest infern, trebuie să li se ascută sensibilitatea pentru victoriile comunismului. E o chestiune de etică elementară, bazată atât pe omenia din noi, cât si pe legăturile de sânge cu întreaga natie. Dar forma lor egoistă de a-si concepe noua viată în libertate mai suferă si de o infirmitate spirituală. De la existenta istorică, aceea pe care au reprezentat-o în tară apartinând virtual tot miscării de rezistentă, coboară la existenta biologică, aceea a traiului vegetativ si banal. Devin indivizi amorfi, înstrăinati de neamul lor si dispusi să se contopească în masa altor popoare. Nu mai sunt ei, ci niste fiinte amputate de un atribut esential al personalitătii lor: apartenenta la neam. Îsi pierd reflexele creatoare si nu mai reactionează când aud de grozăviile pe care le suferă fratii lor abandonati în voia sortii.
Refugiatii care se lasă antrenati de această falsă conceptie de viată sunt aclamati de inamic, deoarece prin absenta lor răresc rândurile luptătorilor din frontul natiunii. Rolul vechilor legionari este să întoarcă pe noii refugiati cu fata spre inamic, explicându-le că misiunea lor nu s-a terminat si că rolul lor e să împrospăteze exilul, aducându-si propriul lor aport la lupta de eliberare.
Cu elanul caracteristic Miscării Legionare vom întâmpina toate greutătile ce ne mai asteaptă, având ferma convingere că va răsări în curând soarele libertătii si pentru neamul nostru.
Trăiască Legiunea si Căpitanul!
Horia Sima, Comandantul Miscării Legionare