• Biografie
• Publicistică
• Cărţi
• Foto
• Video
• Evocări
• Legături
• Contact

CUM L-AM CUNOSCUT SI URMAT PE COMANDANTUL MISCĂRII LEGIONARE HORIA SIMA.

A evoca prezenta Comandantului în viata mea, îmi pare lipsit de modestie, cu toate că raporturile se voiau limitate, din pozitia de soldat la superiorul său. Păstrând însă dimensiunea umană acolo unde intervine spiritul legionar al dragostei, apropierea înlătură orice obstacol, orice barieră impusă de ierarhie, rămânând doar relatii de la om la om.

Pe Căpitan l-am cunoscut doar câteva frânturi de timp, pe câtă vreme, pe Comandant, nu numai că l-am cunoscut, dar am si colaborat cu el o viată întreagă, având responsabilităti importante, atât în cadrul Miscării Legionare, cât si pe plan al exilului românesc sI international, participând ca membru activ al Congresului Mondial Anticomunist împotriva comunismului.

Pe Comandant l-am văzut pentru prima dată la marea adunare din Bucuresti la 6 octombrie 1940, alături de generalul Antonescu, în tribună, amândoi în cămasă verde.

Lovitura de Stat a generalului a avut ca urmări refugiul meu si a multor legionari în Germania, căci eram căutat de politie pentru a fi arestat si întemnitat.

În Germania am lucrat la uzinele de avioane Heinkel de la Rostock, unde am fost adunati toti legionarii refugiati si angajati ca simpli muncitori, cu toate că majoritatea erau intelectuali cu studii universitare : profesori, ingineri, medici si savanti de renume. Legionarii erau hotărâti să nu accepte nici o favoare care să-i îndatoreze mai târziu.

Comandantul se găsea la Berlin obligat să evite orice legătură cu tara, măsură care privea pe toti legionarii. Noi, cei de la Rostock, aveam permisiunea de a circula într-o zonă limitată a provinciei în care domiciliam. Totusi, la început, ni se acorda o tolerantă de care am profitat. Astfel, s-a pregătit o deplasare la Berlin la cererea Comandantului de a lua contact cu el în grupuri mici de 6 până la 10 persoane.

Era în anul 1942 când am făcut si eu parte dintr-o grupă condusă de comandantul-ajutor Emil Popa, din care îmi amintesc doar de Nicu Bălănescu si încă vreo 4 camarazi, al căror nume nu-l mai retin.

Întâlnirea cu Comandantul a avut loc în casa lui Petre Ponta, pictor, un devotat legionar.

Am fost primiti mai întâi de Corneliu Georgescu, comandant al Bunei-Vestiri, unul din fondatorii Miscării Legionare, care ne-a vorbit cu atâta suflet si determinare de lupta noastră, că ne-am simtit legati de acest om, ucis mai târziu de tâlhari ca să-l jefuiască, în momentul când voia să treacă frontiera austriacă în Italia. Trupul său a fost înmormântat în cimitirul din orasul Mittersill din Austria ca necunoscut, tâlharii luându-i tot ce avea asupra lui. După multe cercetări, destul de târziu, s-a găsit mormântul si de atunci legionarii organizează în fiecare an un pelerinaj la mormântul lui, în luna iunie, dată care corespunde cu nasterea sa.

Apare apoi Comandantul si pentru prima dată l-am privit în ochi în momentul când mi-a strâns mâna. Din privirea lui emana atâta bunătate , un fel de fascinatie care mi-a pătruns până la inimă ; mi-a întărit determinarea de a merge cu el până la capăt , oricare ar fi riscurile care nu au întârziat să-mi iese în cale.

Ne-a vorbit de situatia Miscării din tară si exil, apoi ne-a schitat obiectivul angajării noastre. Să rămânem uniti, să nu disperăm dacă azi suntem neutralizati, izolati de tară si de războiul de la care am fost împiedecati să participăm. Să nu ne pierdem credinta, că va veni timpul când vom intra si noi în luptă împotriva comunismului devenit un pericol pentru umanitatea întreagă.

Îl vedeam îngândurat căci în sufletul său se frământau multe griji. Am înteles putin mai târziu, când a decis să părăsească statutul de " oaspete al marelui Reich" si să ajungă la Roma, unde era pregătită o audientă la Ducele Mussolini, pe care voia să-l avertizeze că politica Reichului va aduce catastrofa pentru toate natiunile Europei.

Alarma dată la Berlin de disparitia Comandantului a mobilizat tot serviciul secret german, care controla deja anturajul Ducelui, si astfel Comandantul a fost arestat si readus în Germania. La aflarea vestii în tară, guvernul a intrat în panică, procedând la arestări masive de legionari, temând prezenta "rebelului" Horia Sima în tară.

Fată de această întorsătură cu complicatii neprevăzute, anturajul Fuehrerului ezită între a-l executa imediat pe seful nationalismului românesc, adversar fără echivoc al comunismului si pe cei 400 de legionari din Germania sau să amâne decizia. Între timp, Antonescu îl somează pe Hitler să-l execute pe Comandant, exercitând santajul de a refuza trimiterea de alte trupe românesti pe frontul care începea să decline. Hitler se supără si astfel viata Comandantului este salvată pe moment.

Legionarii sunt întemnitati în lagărul de la Buchenwald si sunt somati să se desolidarizeze de seful lor, pentru a putea mai usor să-l facă dispărut . Suntem aliniati pentru numărătoare, când colonelul Piester, comandantul lagărului, ne cere să ne desolidarizăm de Horia Sima care si-a călcat cuvântul de onoare părăsind "ospitalitatea" germană. Din cei 400 de legionari amenintati, doar 10 au iesit din front în semn de desolidarizare. Atitudinea noastră a cântărit mult în decizia lui Hitler de a-l suprima pe Comandant.

Într-o noapte suntem scosi din barăci si înconjurati de soldati cu degetul pe trăgaciul mitralierelor. Noi am cântat cântece legionare, asteptând ordinul de la Berlin care să decidă de soarta noastră. A fost răspunsul nostru, pregătiti de moarte, sub privirile soldatilor si ofiterilor germani care nu întelegeau solidaritatea noastră cu seful Legiunii, precum si sfidarea noastră fată de autoritatea atotstăpânitoare , cu riscul de a fi striviti. Colonelul Piester ne considera nebuni, iluminati.

Momente de răscruce în viata noastră care a culminat cu trădarea de la 23 august 1944.

Marele Reich si-a dat seama de multiplele sale greseli, atunci când a persecutat si întemnitat pe cei mai înversunati luptători împotriva comunismului, a tuturor nationalistilor din întreaga Europă, inclusiv cei din Rusia, în loc să formeze cu ei un bloc compact. Interventia lor la lovitura de Stat a lui Antonescu din 1941, cu trupe în sprijinul generalului pentru înlăturarea Miscării Legionare de la cârma Statului, este un caz flagrant printre multe altele, cum a fost si arestarea sefului nationalistilor ucraineni, care puteau forma o nouă armată care să lupte împotriva comunismului.

Hitler, în viziunea lui expansionistă, credea victoria aproape, iar pentru el nationalistii deveneau jenanti, un obstacol politicii germane de "Drang nach Osten", expansiune care ar fi întâmpinat rezistenta natiunilor amenintate în integritatea teritoriilor lor. Războiul lui Hitler nu era unul anticomunist, era unul de cuceriri.

Se cunosc bine evenimentele care au succedat loviturii din 23 august 1944. Hitler face apel la Miscarea Legionară să se ataseze luptei împotriva comunismului. Ca urmare, Comandantul este scos din lagăr si invitat la cartierul general al Fuehrerului, de unde este trimis la Viena să organizeze forta armată împotriva comunismului care ne ocupase tara, începând orgiile sale asupra populatiei. În ziua de 24 august lagărul din Buchenwald a fost bombardat de fortele aliate, unde ne aflam noi si s-a soldat cu opt mii de morti dintre detinuti, iar noi am avut 5 morti si peste 30 de grav răniti, barăcile unde eram cazati au fost complet spulberate de bombe.

Un tren întreg ne-a îmbarcat si am ajuns la Viena unde a început afectarea noastră la diferite unităti , fie pentru parasutarea în tară, fie la armata natională care va fi angajată pe frontul de pe Oder, exclusiv împotriva trupelor sovietice. Eu am fost repartizat la un regiment care a intrat în actiune.

Si pentru că mi-am luat angajamentul de a scrie despre Comandant, cum l-am cunoscut si urmat, voi reveni la aventura vietii mele.

Războiul s-a terminat cu victoria aliatilor, dar mai mult cu cea a lui Stalin. Nu voi insista asupra imensului câstig teritorial, cât si politic , al Rusiei - lucru prea bine cunoscut prin cedările aliatilor. Acestea au fost pregătite din timp de Churchill si Roosvelt, care n-au ezitat să vândă lui Stalin ceea ce nu le apartinea, adică jumătate din Europa, transformată într-un exercitiu de tragere pe fiinte vii, ca să completeze numărul de victime până la cel apocaliptic de 8o (opt zeci) de milioane.

Rusii, deveniti stăpânii unei imense părti din Europa, au început să-i vâneze pe dusmanii lor de moarte, legionarii, si atunci - sub această amenintare - unii dintre ei s-au refugiat în America de Sud, în special Brazilia si Argentina. Asa am ajuns si eu în Argentina, o tară săracă , cu toată bogătia imenselor întinderi devenite păsune pentru animale. Calmul revenit după un anumit timp, am părăsit Argentina cu ajutorul camarazilor din Canada, deja organizati după metoda cuiburilor. Si asa am ajuns în Canada după o sedere de trei ani în Argentina. Sef al legionarilor din această tară era comandantul-ajutor Vasile Posteucă, iar al garnizoanei Montreal, Dragomir Străinul .

Organizatia era puternică, având activităti culturale si politice, denuntând prin presă si conferinte, holocaustul perpetrat de URSS asupra poporului român, prin servitori străini de neamul nostru : evrei, unguri, sârbi si mai apoi prin români desprinsi de tragedia fratilor lor.

Dar era prea bine ca să dureze ! Ambitii personale cuprinseră pe unii legionari din jurul loctiitorului Comandantului, bucovineanul Vasile Iasinschi, care au provocat prima sciziune. Actiune nefastă la care au fost antrenati majoritatea dintre bucovineni. La propunerea lui Vasile Posteucă de a mă asocia si eu complotului, ca fiind eu însumi bucovinean, i-am replicat ferm : "eu am plecat odată cu Comandantul din tară si mă voi întoarce cu el".

S-au provocat, desigur, unele turburări care însă s-au calmat repede si organizatia si-a continuat existenta pe cuiburi, cu cotizatii care permiteau Miscării să fie prezentă în toate tările unde erau legionari.

Într-o zi, o persoană care aprecia activitatea noastră si mai ales lupta împotriva comunismului, a făcut un cadou Miscării pe care l-am trimis la Madrid Comandantului. Acesta se stabilise în Spania împreună cu un nucleu de personalităti legionare care coordonau toate activitătile, sub comanda Sefului Miscării : presa, literatura legionară, cât si organizarea ei, reînfiintând organismele institutionale ale Miscării. Astfel, în fiecare an se adunau la Madrid delegati din toate tările pentru a analiza situatia Miscării Legionare din tară si din exil si actiunile de întreprins pentru anul ce vine. Comandantul dirija aceste consfătuiri si punea semnătura lui pe probleme care au obtinut adeziunea majoritătii.

Asa am început si eu, în calitate de responsabil legionar pe Canada si Statele Unite, să particip la aceste convorbiri, aducând cu mine - de fiecare dată - sumele colectate din cotizatii pentru a garanta activitatea în toate domeniile, în primul rând asigurarea vietii Comandantului, el fiind coordonatorul întregei activităti legionare si a-i asigura posibilitătile de contact cu personalităti străine care se apropiau de Miscare atrasi de renumele ei si care voiau să o cunoască si chiar să adopte doctrina ei.

Posteucă, dându-si seama că a contribuit si el la dezbinare, cel mai grav pericol care amenintă unitatea Miscării, a revenit la matcă si împreună am continuat apoi lupta până ce a fost lovit de crunta boală, cancerul, si s-a stins la o vârstă încă plină de avânt.

Printre camarazii determinati de care m-am legat au fost Loghiade din Montreal si Mircea Banciu din Detroit, camarazi de mare fidelitate.

Una din activitătile demne de retinut a fost si ridicarea monumentului în memoria jetfei lui Mota si Marin. Comandantul a făcut apel la toate inimile bunilor români să contribuie la împlinirea acestei opere - omagiu celor doi legionari- , doi mari români care întruchipaeză primele jertfe în lupta împotriva comunismului. Am contribuit si noi, cei din Canada si Statele Unite, cu suma de 13.000 de dolari, sumă de început pentru initierea lucrărilor acestui impozant monument.

Bucuria Comandantului se exprima de fiecare dată când ne întâlneam, fie la Madrid, fie în călătoriile lui prin Europa sau America de Sud, unde uneori îl însoteam si eu, în special în tările Americii de Sud, cum a fost în Chile, unde Comandantul a fost primit în audientă de generalul Pinochet.

Una din activitătile importante ale exilului la care a participat si Miscarea Legionară, a fost Congresul Mondial Anticomunist, cu sediul în Elvetia, la care am participat ca membru activ - delegat al Miscării Legionare-. Am participat la multe congrese care s-au desfăsurat cu amploare, prin conferinte si dezbateri care durau aproape o săptămână , numărul participantilor se ridica uneori la sute de persoane.

Asa m-am deplasat până în Extremul Orient, în Japonia si Formosa, în America de Sud si Europa.

De câte ori veneam la Madrid, Comandantul se îngrijea ca să ne simtim ca într-o mare familie. Astfel, când congresul a avut loc în Elvetia, ne întâlneam zilnic cu Comandantul, care ne indica subiectele de dezbătut.

Iată si câtiva delegati : Georgel Dumitrescu reprezentând Spania, Onciu Pavel si Nini Pavel - Germania, Ion Simicin din Statele Unite, Franta fiind reprezentată de Cretu Dumitru ca sef al delegatilor.

Dar timpul trece, anii se gravează pe răbojul vietii. Într-o vară am petrecut o săptămână alături de Comandant în Spania.

Dimineata descideam usa să văd de s-a trezit. El adormise pe un fotoliu, prins de somn în timp ce se gândea la soarta tării, a Legiunii, în mijlocul atâtor adversităti.

O altă dată, amintirile mă poartă la munte, la Viladrau, unde sotia bolnavă avea nevoie de aer mai înviorător si unde am stat mai mult timp.

Putin mai târziu, Nae Rosca mi-a spus că profesorul - asa îl numeam noi câteodată - avea probleme cu inima.

Ultima dată l-am întâlnit la Madrid, în anul 1992. În anul fatal, când el ne-a părăsit, 1993, nu am putut veni la Madrid, asa că păstrez în memorie si inimă imaginea lui. Un om de o mare credintă - în fiecare zi mergea la Biserică, se ruga pentru Neamul său, pentru Legiune. De o bunătate rară însotită de o mare dragoste, împlinind cu sfintenie doctrina Căpitanului.

După Revolutia din Decembrie 1989, ia contact direct cu legionarii din tară, deplasându-se în Ungaria, unde veneau reprezentanti din tară, si împreună dezbăteau situatia si posibilitătile de a reorganiza Miscarea.

Ultima scrisoare mi-o timite Comandantul din Franta, prin care mă informează că se va duce la Madrid, unde nu va sta mult si apoi în Germania, unde avea întâlniri cu emisari din tară, cu doamna Stetzko, presedinta Congresului Mondial Anticomunist, în sfârsit, la mormântul lui Corneliu Georgescu la Mittersill.

Era de o activitate care-i depăsea puterile. El presimtea ceva si voia să-si închine ultimele zile Legiunii în refacere în tară. Pentru că autoritătile precum si Parlamentul, în unanimitate, refuzau să dea Miscării dreptul de a exista ca atare, el preconiza alegerea unor buni români iubitori de tară, să initieze un partid cu preocupări garantate de a salva tara din mâinile comunismului care a furat Revolutia si-si continua apucăturile bolsevice.

Moartea l-a surprins pe drum. Era în casa doctorului Păunescu de lângă Muenchen, cu Nae Rosca, unde au discutat până noaptea târziu. El rămăsese într-un fotoliu, unde se pare că atipise. După miezul noptii sotia doctorului nu putea să doarmă si observând lumină în salonul unde era Comandantul, s-a dus în salon si vede pe Comandant părând că doarme. Dar cum nu i se auzea respiratia, s-a apropiat de el si deodată a scos un tipăt . Comandantul dormea deja somnul de veci. A trezit pe ceilalti si au constatat cu adâncă durere că i-a părăsit pentru o lume mai bună.

Omul acesta, care si-a închinat toată viata Neamului său si Miscării, hulit de dusmani, lovit chiar de unii camarazi de luptă, cu sotia imobilizată în pat timp de 10 ani, ocupându-se singur de ea, să o întoarcă de pe o parte pe alta, să o poarte pe brate, să o îngrijească, a avut parte numai de lovituri.

S-a stins ca o lumânare care si-a topit toată ceara, asa, pe nesimtite, lăsând în urma sa o operă uriasă. Literatura lui se întinde pe mii de pagini, prin care invoca itinerariul spinos al Legiunii, de la data când a fost ales de Senatul Legiunii ca urmas al Căpitanului în fruntea Miscării Legionare si până a închis ochii.

Scrisoarea primită de la Nae Rosca anuntându-mi disparitia Comandantului, m-a lăsat într-o stare de prostatie. Am plâns, am simtit durerea ca un pumnal care mi s-a înfipt în inimă, dar în acelasi timp, mi-am întărit vointa de a continua, asa cum i-am promis, să nu am astâmpăr până nu-l voi regăsi, dincolo, unde atâtia camarazi plecati mai înainte, l-au primit pe Comandantul lor.

"Neamul este o energie colectivă de tip spiritual, desprinsă din împărătia lui Dumnezeu, care irupe în istorie si îsi caută loc si asezare pe pământ , după un plan prestabilit de Creator".

H.S., Doctrina legionară.

"Conceptia unui popor despre <<Dumnezeu, lume si viată>> reprezintă formula lui de trăire spirituală, specificul national al gândirii lui, care-l individualizează si-l distinge de alte neamuri. De aici trebuie să plecăm , de la această viziune interioară, de la această dată fundamentală, pentru a întelege dezvoltarea unui popor, istoria si cultura lui".

. . .

Conceptia unui neam despre Dumnezeu, lume si viată echivalează cu rostul vietii lui pe pământ".

H.S., Doctrina legionară.

"Muncitorul, înainte de a apartine unei clase sociale, apartine natiunii sale. Calitatea de national e peremptorie, calitatea de social, tranzitorie".

H.S., Doctrina legionară.

"De fapt rătăcirile politice ale păturii muncitoresti nu sunt decât rezultatul rătăcirilor ce bântuie în clasele posesoare. Atitudinea muncitorului ce se revoltă, la instigatia agentilor străini , contra patriei lui se explică prin mizerie si ignorantă. Dar cum se justifică reprezentantii claselor avute, care l-au împins în această stare de disperare ? Ei n-au suferit nici de foame nici de frig si nici nu le-au stat închise izvoarele culturii. Mai mult decât atâta. Membrii acestor clase nu s-au multumit cu existenta politică a cetăteanului de rând, ci au pretins întotdeauna să fie si la conducerea tării. Cum s-au achitat de acest rol? În loc de a se simti solidari în suferintă si bucurie cu toate păturile unei natiuni si a lucra pentru bunăstarea întregului popor, si-au clădit o existentă, bazată pe exploatarea muncii celor multi. Este de mirare dacă la mentalitatea lor de clasă s-a răspuns cu o altă mentalitate de clasă, în care agentii internationalei comuniste au găsit teren fertil de agitatie ? Dar cine a rupt întâia oară pactul national ? Acei care împinsi de mizerie au ascultat de lozincile agitatorilor fără patrie sau ceilalti care, în mod constient, au săvârsit păcatul exploatării ? Vai, spune Biblia, de cei prin care vine sminteala în lume !"

H.S., Doctrina legionară.

"Munca nu e o marfă, nu e un obiect de tranzactie la bursă. Ea se bucură de un statut spiritual. Muncitorului trebuie să i se ofere mai mult decât o justă compensatie a serviciilor lui : un ansamblu de conditii materiale care să favorizeze dezvoltarea capacitătii lui. Faptul decisiv care trebuie să ne călăuzească în problema retributiei muncitorului ce se cuvine este calitatea pe care el o detine pe plan national : element creator al natiunii".

H.S., Doctrina legionară.

de Chirilă Ciuntu