• Biografie
• Publicistică
• Cărţi
• Foto
• Video
• Evocări
• Legături
• Contact

O MISIUNE ÎMPLINITĂ

În drumul meu spre Timisoara după vacanta de Pasti 1933, m-am oprit în Bucuresti la sediul Miscării. Aici am primit de la Căpitan o nouă misiune pentru Centrul Studentesc Legionar Timisoara, să ajut cu marsuri de propagandă pe sefii de judet din Banat. Chemati fiind în judetul Severin, ne-a asteptat la Lugoj Horia Sima - seful judetului - pe care îl cunosteam numai din auzite. În lupta obligatorie cu politia si jandarmii, am admirat curajul lui Horia Sima care, desi plăpând la trup, se arunca neînfricat unde era încăierarea mai mare. Deasemeni, am admirat si talentul său de orator, când - ajunsi în fata a sute de spectatori curiosi si vorbind ultimul - el a fost singurul care a captat multimea numai cu o argumentatie de cea mai strânsă logică, dar cu atât mai convingătoare . Asa l-am cunoscut eu pe Horia Sima atunci, îndrăznet si convingător , si asa a rămas pe parcursul întregei sale vieti zbuciumate.

Biografia lui fiind suficient de cunoscută, voi atinge numai unele momente semnificative din viata sa. Născut la Bucuresti, urmează liceul la Făgăras, regiunea cea mai ferită de alte influente, unde a fost coleg de liceu cu Neculai Petrascu si Virgil Mateias, cu care a legat o prietenie care a rezistat timpurilor. Urmează Literele si Filozofia în Bucuresti, unde intră în M.L.(1927), profesor de liceu la Caransebes, numit sef de judet si apoi Comandant-legionar (1933), concomitent numit si sef al Regiunii Banat (1935), care s-a clasat printre primele la alegerile din 1937. La valul de arestări din aprilie 1936, Horia Sima se salvează printr-o fereastră si pleacă la Bucuresti, unde va face parte din Comandamentul de Prigoană, în care preia cea mai periculoasă însărcinare, aceea de reorganizare a legionarilor rămasi liberi si organizarea legăturilor cu centrul. Fiind cunoscut pe viu mai putin de către agentii Sigurantei si ai politiei Capitalei, posedând în plus talentul deghizării , el scapă - ca prin minune - de la arestări , până când, epuizând orice adăpost , se refugiază, ca si multi altii înaintea lui, la Berlin (februarie 1939). Aici înfiintează, împreună cu Papanace Comandamentul Legionar de la Berlin sub conducerea pr. Dumitrescu-Borsa, în care Vojen si Constant preiau contactele cu forurile germane de stat si de partid, iar Horia Sima este din nou însărcinat cu legăturile cu tara. (5 mai 1939). Trebuia refăcută o minimă organizare, consolidate filierele si scoaterea unor fruntasi ascunsi. Nimeni altul nu s-ar fi angajat. Abia întors dintr-o scurtă expeditie, destinată filierelor, Horia Sima pleacă din nou în tară (15 august 1939) unde, în plină activitate fiind, este surprins de noua teroare dezlăntuită după atentatul Călinescu. Vânat, considerat fiind - pe nedrept - ca organizator al atentatului, el reuseste cu mare greutate să părăsescă tara împreună cu un grup de legionari urmăriti , dar sunt arestati de nemti la frontiera Austriei si ajung la Berlin de abia la Crăciun. Aici o nouă surpriză . Sub impactul represaliilor lui Carol, pr. Dumitrescu-Borsa părăseste conducerea Comandamentului si împreună cu Vojen si Constant se retrag din grup, nemaidorind să audă de M.L.. Indignati, legionarii îi numesc pe Constantin Papanace si pe Horia Sima la conducerea Comandamentului si fată de succesele militare ale Germaniei, precum si de pactul germano-rus, se pronuntă pentru îndepărtarea prin fortă a regelui Carol care, tinând mai departe la aliantele cu inamicii Germaniei, a devenit un pericol pentru integritatea tării, fortând AXA să sustină revendicările teritoriale ale aliatilor ei, Ungaria si Bulgaria, precum si ale Sovietelor. Horia Sima si Constantin Papanace încep pregătirile pentru această actiune ; se strâng bani de la toti si este ales un >Grup de actiune< , care si pleacă în tară, trebuind să fie urmat de Horia Sima, conducătorul operatiei. Între timp Carol, fiind ferm convins (în urma unei actiuni de intoxicare) că M.L. are un puternic sprijin din partea lui Hitler, a initiat o destindere cu legionarii, scotând pe unii fruntasi din lagăre si oferindu-le o colaborare simbolică la guvernare, crezând că astfel va scăpa de o amenintare din partea Reichului. El trimite două delegatii legionare la Berlin pentru a obtine adeziunea Comandamentului, dar conditiile conditiile puse el nu le poate accepta. Horia Sima si Neculai Petrascu pleacă spre tară pe urma >Grupului de actiune< , aflat acum în tară. În urma unei defectiuni neasteptate a filierei, ei sunt arestati de grănicerii români, după o urmărire de două zile si nopti, începută în Serbia si sfârsită în România. Horia Sima este recunoscut cu ajutorul placat de urmărire cu o recompensă de 3 milioane de lei si, bătut si ferecat, este trimis la Timisoara, unde a rămas surprins de felul binevoitor si politicos cum a fost tratat. Totusi a fost trimis, iarăsi ferecat si păzit de 30 de jandarmi, la Bucuresti, unde a ajuns la 21 mai 1940. Din prizonier al regelui, în lanturi si păzit într-o celulă a Sigurantei de 4 călăi , Horia Sima a reusit extraordinara performantă să fie eliberat, să fie numit în două guverne si totusi să obtină încrederea massei legionare, iar când a constatat că regele nu se gândeste câtusi de putin la interesele tării si duplicitatea lui primejduieste însăsi existenta statului român, să îl izgonească de pe tron si din tara de care si-a bătut joc, în aplauzele masselor de Români. Acestea au descoperit că Miscarea Legionară - crezută lichidată de Carol - este prezentă în fortă si că după dezastrele din Basarabia, Ardealul de Nord si Cadrilater, destrămarea întregei tări nu mai poate fi oprită decât de ea. Antonescu însusi o recunoaste la proces (6 mai 1945) : >. . . Horia Sima reprezenta baza politică a tării în acele momente. Toată tara se manifesta pentru regimul legionar< . Era numai logica lucrurilor, ca în aceeasi zi de 6 septembrie 1940 - când Biserica serba Minunea Arhanghelului Mihail - după ce regele Carol semnează abdicarea la orele 6,00, >Forul Legionar< adunat la orele 18,00 să consacre pe autorul acestei performante, Horia Sima, ca >Sef al Miscării Legionare< si urmas al Căpitanului, confirmând numai ceea ce majoritatea legionarilor o făcuseră deja de mult.

În unele faze ale ei, această stupefiantă actiune, condusă într-un tempo halucinant, a produs - prin aparentele ei de flexibilitate si de inconsecventă - în afara cercului restrâns de actiune, stupoare, nedumerire sau derută, iar unii chiar dubii si reprosuri, care au rezistat timpului. În realitate, actiunile lui Horia Sima au fost de cea mai riguroasă consecventă. El a plecat de la Berlin în convingerea fermă că toate fortele politice din tară sunt compromise fată de o AXĂ în apogeul puterii ei si că numai Miscarea Legionară - cu optiunea ei politică pentru AXĂ - mai poate salva tara de la o catastrofă majoră. El a fost convins, după prima sa întâlnire cu Moruzov că, dintre toti, numai el singur ar putea eventual să aducă M.L., ale cărei forte enorm reduse le cunostea foarte bine, în situatia de a împiedeca destrămarea tării.

Amănuntele acestei complicate actiuni au fost repetat descrise, asa că au nevoie de clarificare numai acele >reprosuri< pe care unii i le aduc până si astăzi. Dacă >dubiile< s-au spulberat prin finalul actiunii, în schimb >reprosurile< au primit completări dintre cele mai fantastice, atât de la adversarii lui Horia Sima, cât si de la adversarii Miscării Legionare. Baza acestor >reprosuri< a fost >colaborarea< si apoi >angajarea< lui Horia Sima în serviciul condus de Moruzov. La prima sa audientă, Carol i-a numit lui Horia Sima, ca patron responsabil pentru crearea >Partidului Natiunii<, pe Moruzov, asa că colaborarea a fost impusă de situatie si la obiect. Mai mult, aducerea din provincie a peste 500 de legionari, în mici grupuri, precum si cazarea lor pentru câteva zile în Capitală era absolut necesară, pentru că acestia erau foarte reticenti după cele suferite de la Carol si trebuiau să fie convinsi cu explicatii si argumente ca să se înscrie în partidul regelui, ceea ce nu reusea totdeauna, deoarece unii fruntasi legionari erau ostili actiunii si cereau încetarea ei. Pentru Horia Sima însă această actiune pregăttită încă de la prima sa audientă la rege îi apărea singura posibilitate de a organiza noi >Grupuri de Actiune< în întreaga tară fără a trezi bănuielile Palatului. Devenise acum de o importantă capitală în planul de răsturnare a lui Carol, de a cărei necesitate fusese mai mult decât convins după a treia audientă la el. I s-a reprosat lui Horia Sima că a primit bani de la Moruzov ; dar cine poate sustine că el sau legionarii abia scosi din puscării sau lagăre si săraci lipiti pământului ar fi putut suporta transportul si cazarea sutelor de legionari adusi în Capitală, pentru ca să adere la partidul regelui ? Era normal ca Moruzov, numit de rege ca patron al acestei actiuni, să suporte cheltuielile necesare pentru realizarea ei, căci fusese aprobată de rege.

Desi este evident că regele Carol a fost fortat să abdice de Horia Sima, totusi Antonescu însusi, cât si admiratorii lui au sustinut că singur Antonescu l-a răsturnat si îndurându-se de Miscarea Legonară, a asociat-o la guvernare. Asa ar apare pentru cine nu cunoaste realitatea. La 3 septembrie 1940, într-un manifest care a fost răspândit în toată tara, Horia Sima cere abdicarea lui Carol, porneste o revolutie, ocupând în mai multe orase clădiri publice după lupte cu jandarmi si cu armată si provoacă pretutindeni demonstratii, care cereau abdicarea. În Capitală legionarii reusesc să ocupe Radio Băneasa si Palatul Telefoanelor si să antreneze populatia în manifestatii neîntrerupte zi si noapte, din 3 septembrie până în 6 septembrie, cerând abdicarea regelui corupt si criminal. Carol, care îi dăduse deja >puteri depline< lui Antonescu în schimbul angajamentului acestuia de a-i salva tronul cât si persoana sa si a Lupeascăi , speriat de explozia unei grende, de focuri de armă si un incendiu în curtea Palatului Regal, precum si de zecile de mii, care cereau tot mai amenintător ABDICAREA , îi cere generalului Coroamă, seful Gărzii Palatului, să tragă în manifestanti. La refuzul acestuia, urmat si de acel al lui Antonescu (care nu dispunea încă de trupe), Carol furios îi acuză de trădare, iar pe Antonescu si de sperjur. Antonescu care în tot acest timp nu a reusit să obtină sprijinul partidelor politice pentru a face un guvern national chiar si după primirea >puterilor depline< , a fost nevoit, contra vointei sale (>Cu Horia Sima nu duc medieri<) să apeleze la sprijinul M.L., care însă fiind conditionat de Horia Sima ca să abdice Carol, l-a pus pe Antonescu în încurcătură , din cauza angajamentului luat fată de acesta. Acuzatia de >trădător< si de >sperjur< adusă lui de Carol a atins însă coardele cele mai sensibile ale caracterului său paranoic si megaloman. Rosu de furie si uitând de protocol, Antonescu si-a descărcat în capul lui Carol uluit toată ranchiuna sa, încheind cu cererea ca până a doua zi la orele 4,00 să-i trimită actul de abdicare. Era după amiaza lui 5 septembrie 1940.

Carol, dezmeticit si după o convorbire cu Lupeasca, trece la atac. El cheamă urgent la palat pe toti generalii din Capitală ce îi erau credinciosi : Paul Teodorescu, David Popescu, Mihail, Baliff si Argeseanu si le dă ordin ca până la orele 3,00, să-i aresteze pe Antonescu, pe Coroamă, pe toti legionarii cunoscuti din Capitală, să evacueze cu forta piata Palatului si să aducă două regimente de la Ploiesti pentru a prelua Garda Palatului. Istoria s-ar fi scris cu totul altfel dacă acest complot ar fi reusit si este meritul M.L. de a-l fi împiedecat. Legionarii care conduceau revolutia în Capitală erau >Corpul Răzletilor< din care făceau parte Alecu Ghica, Radu Ghenea, Ilie Niculescu, Vasile Mailat si multi altii. Începând cu 2 septembrie, ei supravegheau zi si noapte toate căzărmile din Capitală si împrejurimi, precum si Prefectura de Politie. Acelasi lucru îl făceau si legionarii din judetele înconjurătoare. Începând cu orele 1,00, Centrul de Comandă Legionar primeste stiri de pretutindeni că trupa în tinută de luptă a fost scoasă din curtile căzărmilor, iar de la Prefectura de Politie, că se adună o multime de politisti. Ploiestii anuntă si ei că trupa din două căzărmi a fost scoasă în curte si se pregăteste de plecare. Alecu Ghica se urcă în masină, se descurcă de bine - de rău cu sentinelele de la Palatul Victoriei, unde dormea Antonescu, aleargă pe scări si dă buzna în dormitorul acestuia si îi spune ce se întâmplă. Antonescu la început nu crede, dar aflând amănuntele, telefonează la Statul Major al Armatei. I se confirmă că, în urma ordinului primit de la Palat, au fost luate măsuri ca Prefectura să mobilizeze toti politistii, iar trupele să fie gata de a pleca din cazărmi , după care să raporteze de executare, când vor primi noi ordine. Antonescu urlă la telefon : >Declar din acest moment Legea Martială si vă ordon să anulati imediat toate măsurile luate. Nici un soldat, jandarm sau politist nu se miscă fără ordinul meu< . Mai linistit si emotionat se întoarce apoi spre Alecu Ghica si îi spune : >Fără dumneavoastră, legionarii, asi fi fost arestat si poate chiar executat, iar demonstrantii de la Palat măcelăriti până la unul. Vă multumesc< . Somat de Antonescu, Carol semnează în dimineata de 6 septembrie, la ora 6,10, actul de abdicare, iar la ora 8,00, Mihai depune din nou jurământul ca rege al României. Rolul hotărâtor pe care Miscarea Legionară l-a avut la abdicarea lui Carol a fost mai mult decât evident.

După ianuarie 1941 si în continuare, unii legionari cât si unii >cercetători< i-au reprosat lui Horia Sima că nu trebuia să angajeze la guvernare o Miscare Legionară atât de slăbită de masacrele anterioare si cu un număr redus personal calificat. Ei fac eroarea de a considera numai un aspect singular, situatia M.L., fără a mai considera si situatia dramatică, atât internă dar mai ales externă în care se afla la acea dată tara. Situatie pe care acesti critici o ignoră voit, dar care după enormele cedări de teritorii, impuse atât de AXĂ cât si de Soviete, ameninta să evolueze până la pierderea suveranitătii statale. În interior populatia, revoltată de cedările fără nici o rezistentă, sătulă de coruptia guvernantilor si sensibilizată de tragedia milioanelor de refugiati (300.000 înregistrati) care cerseau si căutau un adăpost, ajunsese la convingerea unanimă că numai o fortă politică în care AXA să aibă încredere ar mai putea salva ceea ce mai rămăsese din România-Mare. După revolutia din 3 septembrie cu alungarea lui Carol si a Lupeascăi si cunoscându-i trecutul politic, populatia tării a constatat cu surpriză că o astfel de fortă politică există si că ea este Miscarea Legionară. Subit, întreaga tară îsi vede salvarea numai de la ea. Antonescu însusi o recunoaste la proces (>. . . toată tara se manifesta pentru regimul legionar . . .<). Fată de această situatie, cine poate pretinde că Horia Sima ar fi trebuit să refuze participarea M.L. la guvernare, când tocmai această participare le oferea Germanilor garantia că guvernul român nu unelteste împreună cu inamicii lor ca până atunci.

Consecintele unei neparticipări la guvernare ar fi fost catrastrofale, în primul rând pentru tară si în al doilea rând pentru Miscarea Legionară, al cărui destin - în lipsa altora - Horia Sima si l-a asumat. Refuzat de toate partidele, Antonescu, confirmat si de Mihai la 7 septembrie 1940 ca Dictator, nu ar fi renuntat si ar fi fost nevoit să facă un guvern militar cu ofiterii superiori credinciosi lui, sau ar fi preluat structura politică a lui Carol. În ambele cazuri, cunoscuta anglofilie a lui Antonescu, voluminosul său dosar cu declaratii anti-germane, adăugate la cunoscutele sentimente germanofobe atât a personalului politic carlist, cât si a ofiterilor superiori, promovati cu multă grijă de Carol, nu puteau linisti Berlinul, care ar fi reactivat operatia >misteriosului colonel D.< (pentru Dietrich), operatie întreruptă numai de revolutia legionară, si a cărei rezultat ar fi fost o interventie militară germană, cu perspectiva si a unei interventii sovietice. În primul caz, guvernul militar ar fi văzut în M.L. o >coloană a 5-a< a Germaniei si ar fi persecutat-o, fortând-o să intre iarăsi în subteran, de unde o completare a cadrelor - vitală pentru ea - ar fi fost aproape imposibilă. În al doilea caz, cine se poate îndoi că întreg aparatul represiv al lui Carol, preluat de Antonescu odată cu structura sa politică, nu s-ar fi aruncat asupra Miscării Legionare cu o furie îndoită, lichidând tot ce s-ar mai fi găsit în tară, salvat de la prigoana lui Carol si Călinescu.

În schimb, participarea Miscării Legionare la guvernare a avut un efect salvator pentru tară. Berlinul, care îl prefera pe Carol, căci îl putea santaja, a fost surprins de imensul suport popular pentru M.L. si de usurinta cu care ea l-a alungat pe Carol, iar după ce la 14 septembrie a fost proclamat Statul National-Legionar a fost nevoit, cel mai târziu la 27 septembrie când România a aderat la Pactul Tripartit, să-si schimbe radical politica sa fată de tara noastră acum aliată, fiind obligat printre altele să-i apere de-acum încolo integritatea teritorială. Iar Antonescu, privit initial cu suspiciune pentru anglofilia sa si a numeroaselor sale declaratii antigermane, a fost acceptat de Berlin numai pentru că era Seful Statului National-Legionar, din care pozitie a reusit apoi în desele sale vizite la Berlin să obtină chiar încrederea totală a lui Hitler. Astfel România a continuat să se bucure de ajutorul politic si militar al Germaniei chiar si după ce M.L. nu mai era la guvernare.

Pentru Miscarea Legionară participarea la guvernare, cerută insistent de Antonescu care, desi cu puteri depline era Seful unui guvern inexistent, refuzat fiind de toate partidele politice, în timp ce toată tara cerea guvern legionar, a avut si rezultate bune, dar si negative , dintre care însă unele au avut ulterior rezultate cu totul neasteptate. Mai întâi cu cele bune. După asasinarea Căpitanului, provizoratul conducerii Miscării trebuia să înceteze. Era firesc ca acela care a scăpat tara de Carol si a adus o M.L. - considerată de multi ca lichidată - în situatia de a avea un imens suport popular, să primească adeziunea entuziastă a tuturor legionarilor si să fie proclamat Seful Miscării Legionare. Iată cum este privit acel moment din perspectiva timpului : >Curajul, tenacitatea sI iscusinta de a actiona ale acestui tânăr legionar, în cele mai primejdioase împrejurări din istoria Legiunii, au contribuit nemijlocit la afirmarea lui Horia Sima ca luptător de autentică anvergură, impunându-se totodată ca cel mai autorizat succesor al Căpitanului< (V.Blănaru-Flamură). Miscarea Legionară avea acum un Sef. Totodată, au mai fost si alte rezultate pozitive de o importantă capitală :

1. Deshumarea si reînhumarea Căpitanului cu cei 13

camarazi strangulati odată cu el, precum si a tuturor legionarilor ce au putut fi găsiti, arestarea asasinilor cu dezvăluirea oficială a metodelor bestiale prin care s-a urmărit distrugerea M.L. Toate acestea au obligat Istoria - si deci opinia publică de totdeauna - să ia act si să înregistreze toate ororile pe care Statul criminal le-a săvârsit împotriva Miscării Legionare.

2. Pedepsirea autorilor acestor crime săvârsite în

afara oricărei legalităti care, dacă ar fi fost eliberati - cum se plănuia - ar fi contribuit cu tehnica lor criminală si de tortură la distrugerea si mai completă a Miscării.

3. În acst scurt timp, M.L. a reusit să-si completeze cadrele decimate de prigoana lui Carol, cu câteva sute de mii de elevi, studenti si tineri simpatizanti si cu toate că n-a mai avut timp să îndepărteze oportunistii, imensa majoritate a rămas în lungile si sângeroasele prigoane ce au urmat, devenind legionari si cu toate imensele pierderi, ei sunt acei care au asigurat continuitatea biologică a Miscării Legionare până în zilele noastre.

La capitolul negativ trebuie distins între ceea ce a rămas negativ, obligând Miscarea să le poarte deapururi răspunderea si cea ce a fost la acel timp văzut negativ, dar ulterior s-a dovedit a fi fost benefic pentru ea. Negative au rămas unele acte de indisciplină, câteva foarte grave, pe care legionari vechi si distinsi de Căpitan cu grade (si nu noii veniti), neîntelegând datele reale ale coguvernării care nu permiteau decât o >Revolutie în cadrul legalitătii< puterea executivă aflându-se în realitate în mâna partenerului de guvernare, si-au permis initiative contrare liniei prescrise de proaspătul Sef al Miscării Legionare, a cărui autoritate nu avusese timpul necesar să se consolideze. Astfel, un sef de unitate legionară îsi face - fără stirea conducerii - o politie proprie, care în mod abuziv s-a dedat la acte reprobabile împotriva populatiei evreiesti, pe care - când le-a aflat - Horia Sima a căutat să le repare, cerându-si scuze, iar politia a fost desfiintată. Un alt vechi legionar însărcinat cu respectarea legii, îsi încalcă obligatiile si din proprie initiativă arestează trei fosti demnitari tocmai în mijlocul unei crize de guvern. În acelasi timp - ca si cum n-ar fi fost deajuns - altor doi vechi legionari cu grade li se năzare că si ei sunt chemati să-l răzbune pe Căpitan. Îsi strâng subalternii si se duc la V. Madgearu, îl arestează si îl ucid, după care se duc si la N. Iorga si îl ucid si pe el, oferind dusmanilor M.L. cea mai eficace armă pentru a lovi Miscarea. În contul M.L. au mai fost puse pe nedrept si alte lucruri, toate fiind opera lui Eugen Cristescu, după spusele proprii dusman >de moarte< al M.L., care a executat toate cele 3 dizolvări ale ei. Tocmai pentru aceste >merite< , întors de la Iasi, Antonescu, convins că nu va putea obtine conducerea M.L., l-a numit pe Eugen Cristescu Sef al Serviciului Special de Informatii (15 noiembrie 1940) cu misiunea de a întoarce către el suportul popular pe care îl avea M.L., pentru a o putea elimina de la guvernare. Marele specialist se pune pe lucru si îl bombardează pe Antonescu cu cele mai fantastice gogorite : că M.L. vrea să omoare într-o noapte 22.000 de politicieni ; că vrea să-l împuste la sedinta de guvern ; etc. În acelasi timp, sute de agenti provocatori în cămasă verde se dedau la fel de fel de acte reprobabile, iar înscenările organizate de el iau formele cele mai macabre. Un militar împuscat pentru că a trecut la legionari în zilele de 21-23 ianuarie 1941 e transformat în faimosul soldat ars cu benzină de legionari, iar când borfasii mahalalelor îmbrăcati în cămăsi verzi primite de la agentii provocatori jefuiesc locuintele evreiesti si întâlnind rezistentă omoară (după Mateias Carp) 120 de evrei, faptul e aruncat în spatele legionarilor, care nu puteau iesi din cele câteva clădiri asediate de armată fără a fi împuscati. Dar cea mai fantastică poveste menită să îngroape definitiv M.L. prin oroarea ei, a fost aceea a evreilor omorâti de legionari si atârnati goi în cârligele abatorului - total inventată de mintea degenerată de ură a lui Eugen Cristescu< , poveste pe care mai târziu un tribunal comunist o declară falsă. Chiar si un admirator al lui E. Cristescu, istoricul Cristian Troncotă, este nevoit să constate : >Actiunile întreprinse de S.S.I. împotriva M.L. constituie cel mai important capitol din activitatea ontrainformativă a lui, prin proportiile si consecintele lor politice< . De o importantă deosebită pentru viitorul Miscării au fost acele rezultate considerate atunci ca un grav esec al ei. Pe fundalul indiferentei lui Hitler pentru M.L., devenită după asasinarea Căpitanului o antipatie, ea complicându-i planurile în spatiul dunărean, opozitia M.L. la acapararea firmelor evreiesti de către firmele germane sau de către minoritatea germană au asigurat un succes neasteptat intrigilor lui Antonescu împotriva M.L.. Refuzul lui Horia Sima de a veni împreună cu Antonescu la raport în Germania a provocat decizia lui Hitler de a-l sprijini militar pe Antonescu împotriva Miscării. Consecintele imediate ale acestei independente impuse M.L. de Horia Sima - ulterior criticată du unii legionari - au fost dureroase, mii de legionari pierzându-si viata sau înfundând puscăriile în prigoana care a urmat, dar această independentă, împreună cu lagărele de concentrare germane si decizia documentată a lui Hitler de a-l executa pe Horia Sima după aducerea lui din Italia, revocată însă din motive neclare, au constituit cauzele care i-au permis Miscării Legionare să supravietuiască măsurilor punitive ce au urmat celui de al doilea război mondial si să se poată prezenta astăzi Neamului, din punct de vedere doctrinar si politic, mai actuală ca niciodată.

Fără Horia Sima si fenomenalul său instinct, această >minune< a Istoriei nu ar fi fost posibilă. Miscarea Legionară ar fi rămas îngropată atât la propriu, cât si în analele Istoriei, cum de altfel apreciază si primul fost presedinte de fapt al adevăratului partid >Pentru Patrie< , Virgil Mateias : >Ce s-ar fi ales de Legiune, cine ar mai fi rămas în viată, dacă nu s-ar fi pus capăt lăcomiei de sânge si orgiei lui Armand Călinescu si Carol al 2-lea, după uciderea Căpitanului ? Ce s-ar fi întâmplat cu Miscarea Legionară, decimată si risipită, dacă Horia Sima nu ar fi strâns-o în guvernul din 1940, reînviindu-i constiinta existentei, prestigiul si continuitatea, redând-o istoriei ? S-ar fi stins prin dezintegrare si exterminare. Ce s-ar fi întâmplat dacă Horia Sima ar fi predat conducerea Miscării generalului Antonescu si invazia bolsevică ne-ar fi aflat la guvern în 1944 ? Criminali de război atât pentru Est cât si pentru Vest. Executii în masă si deportări în Siberia. Disparitia Miscării Legionare.< Această constatare a lui Virgil Mateias se sprijină pe adevăruri pertinente, pe care orice legionar cu mintea limpede le-a trăit si verificat el însusi. Iar acelor care caută alte răspunsuri la întrebările lui Virgil Mateias, le-ar sta bine să se întrebe de ce oare Vasile Posteucă, proeminentul adversar al lui Horia Sima care, prin pasionatele sale scrisori a determinat pe multi să-l urmeze, atunci când s-a găsit în fata mortii -si făcându-si bilantul prestatiei sale pentru Miscarea Legionară - , a constatat cu oroare că pe Horia Sima l-a judecat cu totul fals. În mare grabă - si dorind să-si descarce sufletul de o mare nedreptate - si-a adunat ultimele puteri si le-a dictat sotiei si prietenilor ce se aflau la patul său de suferintă cele ce urmează, certificate apoi notarial, ca si un testament : >El a fost cel ce a salvat Miscarea Legionară în momentele cele mai critice ale existentei ei si i-a asigurat continuitatea în istoria românească. El a păstrat cu tenacitate pecetea autoritătii legionare si de aceea el a fost cel mai lovit, mai calomniat,mai urmărit si mai denigrat ; pentru că reprezenta simbolul autenticitătii legionare, al unitătii legionare si al spiritului legionar. El a exprimat si exprimă cu cea mai deplină claritate liniile de orientare ale Miscării Legionare în lumea confuziilor de azi.<

Asa a fost Horia Sima si asa va rămâne în istoria Miscării Legionare : un om extraordinar care, intrând în rândurile ei scurt timp după ce a luat fiintă, i-a rămas credincios până la moarte (timp de 66 de ani), soldatul ei neînfricat si care riscându-si viata în nenumărate rânduri, a sacrificat totul pentru existenta ei.