• Biografie
• Publicistică
• Cărţi
• Foto
• Video
• Evocări
• Legături
• Contact

ÎN AMINTIREA UNUI CAMARAD.

La începutul lunii septembrie 1940 România trecea

prin toate umilintele la care fusese supusă o tară asa-zisă liberă, în timp de pace. Simtea nevoia de a-si scutura jugul străin de pe grumaji, de a-si recâstiga măcar o parte din libertatea ei.

Miscarea Legionară decisese sa-1 detroneze pe dictatorul Carol II.

În zilele de 3- 4 septembrie, pe străzile mari1or orase,

Bucuresti, Brasov, Constanta zburau foi volante care cereau demisia rege1ui si disparitia camarilei. Nu uitaseră uciderea Căpitanu1ui în 1938si a tuturor ostaticilor din închisori. Căpitanul făcuse cândva promisiunea că nu va încerca să obtină conducerea tării prin răzmerită. Întâmplări neobisnuite însă obligau pe cei care-si iubcau tara să încerce să o scoată din rusine si prăpăd.

Horia Sima se lupta cu toate mij1oacele pentru a-l

alunga pe Carol II, ce prin politica lui externă ducea tara la pieire.

După o trecere nereusită pestefrontieră spre România, Horia Sima este prins de Sigurantă si cu totii suntem îngrijorati de soarta lui. Era în mâini1e lui Moruzov. Dar iată-l condus î n fata lui Carol care îi propune să facă parte din noul guvern pentru a sa1va tara. Stie căeste în fata marelui dusman, nu al său personal, ci al tării, în fata celui care îl ucisese pe Căpitan si care putea oricând să-l ucidă si pe el. Si totusi siguranta pe care o arată, curajul său în fata lui Carol, îl dezarmează pe acesta. Horia rămâne demn, dar văzând că nimic din ceea ce aranjaseră pentru o guvernare cinstită nu se îndeplineste, îsi dă demisia din guvern. Horia încurajează si pe ceilalti legionari să facă acelasi lucru, deoarece regele voia să-i atragă într-o cursă în care să fie compromisi si ei si Miscarea.

Se apropia ziua abdicării regelui si plecarea din

România căreia îi adusese numai rusine si moarte. Între 3 si 6 septembrie, organizat de Horia Sima, orase mari din tără cer pe străzi plecarea regelui vinovat de trădare si chiar de furturi.

Regele acceptă demisia cu conditiasă i se garanteze viata.

Genera1ul Antonescu vroia sefia tării alături de

legionari, condusi de comandantul lor, Horia Sima. În ziua de 6 septembrie, când la palat se împacheta averea natională, pe străzile Bucurestiului defila tara. Legionari în cămăsi verzi, cu generalul Antonescu si el în cămasă verde, tărani si fete în costume nationale, o armată de tineret. Cea mai mare adunare pe care o văzusem eu în toată viata mea de fiică de militar. Cântece si lacrimi pe obraji. Era o veselie generală a tării.

Desi Generalul credea că i se va oferi conducerea Miscării Legionare, acest lucru nu s-a petrecut asa, căci Miscarea îsi avea legile ei.

Obiectivele principale ale Miscării erau organizarea

tării după dezastrul frontiere1or si pedepsirea ucigasilor Căpitanu1ui ( acestia fuseseră închisi la Jilava de unde, cu protectia pe care o aveau, puteau fi scăpati oricând ).

Întelegerea cu Antonescu fusese ca toti prefectii din tară

să fie legionari. Asa de frumos începeau cele patru luni de guvernare care s-au terminat cu asa-zisa "Rebeliune". Jocuri politice obscure si intrigi de palat. Singurii care se gândeau la tară si popor erau legionarii. Genera1ul era influentat de soapte1e discrete ale doamnei Goga pusă în slujba străinătătii. Iar arestatii din Jilava complotau cu amicii comuni din jurul lui Antonescu să iasă cât mai de grabă afară.

În această perioadă în care se vânau asasinii

Căpitanu1ui si atuturor românilor ucisi în păduri sau pe străzi, m-am gândit să fac o vizită Cornandantului Horia Sima. (Putea să nu mă primească si atunci asi fi fost obligată să îi scriu.) Era prima oară când îl vedeam asa de aproape. Omtânăr, cu părul negru, niste ochi pătrunzători care păreau a stie totul, chiar si scopu1 vizitei mele. Cred că această vizită i s-a părut inutilă.

"Vă rog", i-am spus eu, " ca în timpul acestei guvrernări să nu-mi dati, nici mie nici fratelui meu, nici o însărcinare."

Răspunsul lui a fost scurt :

" Doamnă, cred că nu mai trebuie nimic adăugat la un

lucru socotit de Vasi1e Marin ca bun".

A doua zi am primit un p1ic de la Comandant cu o adresă : strada Cobă1cescu, Dispensarul legionar pentru oameni nevoiasi, cu doctori benevoli, sub răspunderea lui si a mea. Dispensaru1 a avut succes . Oamenii cred în minuni. (Poate îsi adusese aminte că mai existase un a1t dispensar, în fată la Grivita Rosie. Multi doctori inimosi si surori au lucrat benevol acolo.)

Timpul trecea repede. A urmat dezgroparea Căpitanu1ui si a celor 13 ucisi odată cu el. Am fost de fata si i-am văzut asa cum îi îngropaseră sub pământ ucigasii. Căpitanu1 avea crucea si săcu1etul cu pământ la gât si moartea nu reusise să-i distrugă harisma. Deodată s-a auzit în închisoare zgomot de împuscături. ( Nu stiu încă dacă se poate ierta tot.)

A urmat furia Generalului. Apoi discursu1 lui Horia

dec1arând ce poate satisface România din cerintele Gernaniei. De aici a urmat divortul cu aceasta .

"Rebeliunea" a fost pusă la cale în continuare de\

Antonescu, de nemti, de dusmanii politici ai Miscării si de doamne1e cu influentă 1a Antonescu si spionită acută, gen Veturia Goga.

Scurta guvernare a tării împreună cu Antonescu îl arată pe Horia Sima ca om politic si conducător al unei tări care nu-sI găsise încă un echilibru după sfârtecarea granitelor, care trebuia să reorganizeze tara si să sestrecoare printre intrigi1e partidelor si ale străini1or.

X

După rebe1iune multi sefi legionari în frunte cu Horia Sima s-au refugiat în Germania. Comandantul era curajos. Românii aveau o situatie grea în Germania. 0 parte lucrau în lagăre de muncă, iar comandantii legionari erau închisi în 1agăre bine păzite. Pentru a încerca să-i arate lui Musso1ini politica gresită a războiului pe care o ducea Hitler, Horia a evadat din 1oca1itatea unde avea domiciliu fortat si a trecut muntii în Italia. Hit1er a făcut un mare scandal si i-a cerut lui Musso1ini să-1 trimită urgent înapoi. Putea să se astepte la mu1te. Chiar împuscarea. Dar a fost trimis într-un 1agăr în izolare completă. Mai târziu însă, după 23 August, germanii au înteles că existau cel putin două feluri de români : cei care au întors frontul si cei care vor forma Guvernul de la Viena pentru a sterge rusinea trădării.

X

În tară începe războiul . . . "Treceti Prutul !"

Legionarii care p1ecau pe front purtau cu ei o scrisoare adresată Comandantilor de regiment cu mentiunea : "acesta nu trebuie să se mai întoarcă !"

Războiul cu rusii era singura solutie de a ne recăpăta provinciile răpite.

Încă înainte de Pasti se publicase o carte, "Pe marginea prăpastiei", care nu cred că avea un singur cuvânt care să fi fost adevărat, publicatie injurioasă din care emana ura multor oameni contra Miscării.

Între timp Generalul făcuse o lege care spunea că oricine poseda arme sau numai o armă, să fie condamnat la moarte.

Frate1e meu fusese rănit la "rebeliune" de un g1onte rătăcit. Văzusem la el câteva revolvere ale tatălui meu. M-am gândit că ar fi mai bine să dispară. Am luat pistoalele ca să le arunc. Mi-a spus că pot să o fac deoarece tatăl nostru nu se va mai duce la război. Am plecat noaptea ca să le arunc într-un canal. Dar noaptea era clară si mirosea a salcâm. Si mai erau si o amintire de la tata. Am ajuns acasă unde le-am găsit un culcus în mozaicul băii. Cine m-ar fi putut denunta ? Dar cineva mă văzuse si am aflat apoi că primise 6000 de lei pentru informatie. A doua zi mă astepta la poartă po1itia. Credeam că executia se face pe loc când se descoperă delicventu1. Dar nu. Am avut dreptul la un proces. Arestarea se făcu în Vinerea Mare, procesul a patra zi de Pasti, cu avocati mari si executia după pronuntarea tribunalului mi1itar.

Eram la Malmaison cu sute, poate mii de arestati. Înflorise liliacul si parfumul lui îmbătător te făcea să te gândesti la tară si la frumusetile ei.

Excutia mea trebuia să aibă loc a doua zi după

condamnare.

Tocmai li se dăduse drumu1 din închisoare la o echipă de doctori 1egionari care fuseseră găsiti nevinovati. Ne-am bucurat că mai erau unii care se eliberau.

Multi preoti închisi 1a Malmaison au cerut să fie ei

executati în locul meu. Asta nu prevăzuse legea.

Mă păzea un verisor care îmbrătisase cariera militară si

care 1-a lăsat pe tata să mă vadă si să-mi spuie o vorbă de acasă.

În acest timp, unii care aveau umor si li se părea ridicol să omori o femeie medic care scăpase multi copi1asi de 1a moarte, alergau după indultul meu. Spre dimineată , după ce începuse ritualu1 executiei, a venit gratierea schimbată în 10 ani de temnită grea...am fost apoi strămutată laVăcăresti unde erau dusi cei judecati. Fratele meu îmi trimitea mâncare si o masină mică de gaz pe care fă ceam cartofi prăjiti.

X

Românii înaintau în Rusia. Ocupau Odesa, port la mare. Era

bine întărită si bine apărată. Asediu1 si apoi cucerirea fortului si orasului a durat câteva luni si multe pierderi. Armata s-a îndreptat spre interiorul Transnistriei unde se vorbea mult româneste. Se trecuse Nistrul. Se punea întrebarea : ce căuta acolo armata română ? Răspunsul unor tacticieni militari era că un război nu se încheie victorios decât când armata adversă este distrusă.

Dar veni dezastrul de la Stalingrad si retragerea din Rusia. Românii se întorceau acasă de-a lungul apelor fără poduri. Când au ajuns în Moldova s-au mai înfiripat putin, găsind de mâncare si doreau să lupte mai departe. Nu stiau că rezultatul acestei uriase înclestări nu era decisă de acesti necăjiti degerati, ci se decidea în cancelariile din Occident.

Pe la Târgu Frurnos se hotărâse ridicarea unui mal de

pământ care să nu permită înaintarea rusilor. Dar ce se lucra ziua se dărâma noaptea. Trădare. Generalul Dimitriu hotărâse să se predea. Din Bucuresti, oameni care se ziceau buni români plecau cu misive spre ambasade străine în care se cersea armistitiul. Un singur răspuns primeau : "Întelegeti-vă cu rusii"

Încă doi generali se hotărâseră să trădeze : Racovită si Steflea. Nu trebuia în nici un chip, să se reziste pe "Linia Nămoloasa-Galati" . Maresalul Antonescu fu arestat la Palat si predat rusilor. Ostea noastră din Moldova a fost făcută prizonieră si pornită spre Siberia. S-au mai întors putini din cei 150.000 de ostasi care formau apărarea noastră în răsărit . S-a hotărât întoarcerea frontului contra nemtilor.

N-am pretentia de a analiza acest nenorocit război . Stiu doar că românii si-au vândut fratii de arme si au pactizat cu bolsevicii. În 23 august 1944 s-a dat un comunicat mincinos la radio, că încheiasem un armistitiu si că vom păsi spre victorie alături de armatele învingătoare rusesti.. În Bucuresti se dansa pe străzi si cărutele conduse de rusoaice durdulii erau împodobite cu flori. Nemti si români laolaltă se retrăgeau spre Germania. Viluca Sima si d-na Iasinschi au prins ultima ariergardă germană. Lilica Codreanu a rămas ca să facă încă 20 de ani de puscărie în tară.

A doua zi câteva avioane nemtesti au bombardat Bucurestiul. Armistitiul, cu o parte din datoriile de război s-a semnat după două săptămâni. În timpul acesta tara era jefuită de tot ce avea, femei si fete violate, copii mici ucisi la sânul mamei lor, petrolul se scurgea în râuri si lua foc.

În timpul acesta, la Viena, Horia Sima cu un grup de legionari, eliberati din lagărele germane înjghebară un guvern liber care trebuia să spele trădarea . O ultimă încercare de luptă în tară e măcinată tot de trădare : Stoicănescu a fost interceptat în Transilvania când încerca să-l întâlnească pe generalul Avramescu pentru a întoarce armele contra rusilor din tară. Generalul, împreună cu fiica si sotia lui au fost ucisi de rusi.

X

Generalul Chirnoagă s-a atasat Guvernului de la Viena. El a înteles că nu ne putem căpăta libertatea si Basarabia decât învingând pe rusi în bătălie. S-a format sub conducerea lui Armata Natională, din legionari, refugiati si prizonieri care au continuat lupta contra bolsevicilor pe frontul german de Nord.

Dar războiul a fost pierdut. Germania învinsă si visuri românesti stinse. Guvernul de la Viena si toti românii s-au răspândit peste tot, în Germania. Au lucrat pe unde au putut, în special în zona de ocupatie franceză si americană. Au asistat cu durere si revoltă cum Aliatii predau rusilor pe cei ce luptaseră contra rusilor, chiar si pe unii Rusi Albi. Pe toti acesti antibolsevici îi astepta un glonte în ceafă. Uneori acesti barbari au ucis chiar oameni din propria lor armată, dar care văzuseră prea mult din civilizatia occidentală.

În curând Tribunalul de la Nurenberg judecă pe vinovati. Rusii lui Vlasov au fost trimisi în Rusia ca să plătească antibolsevismul lor. La fel si alte neamuri ce luptaseră contra lor. Românii nu au fost inculpati la Nurenberg, deci nu erau fascisti sau nazisti. Ei se apăraseră contra bolsevicilor.

X

Revenind la mine : un procuror militar care detinea dosarul meu vechi l-a distrus ca să mă scape de urmări . Mi-a devenit sot. În 10 aprilie 1945 Dumnezeu îmi dărui un băiat slăbut si frumutel care reprezenta pentru mine viata care o pierdusem si speranta pentru viitor.

Timpul trecea, băiatul crestea. Tara rezista cu chiu cu vai, pierzând toată asezarea dinainte. Pământul mergea la colhoz si omul devenea sluga statului. Femeile se luptau cu sapa pentru un petec de pământ si intrau în închisoare bocind pământul ca pe mort. Eu munceam ca de obicei, îngrijind copiii bolnavi si împărteam banii cu mama si cu sotul care avea domiciliu fortat. Băiatul avea de învătat . Am intrat din nou în închisoare si eu si fratele meu după Revolutia din Ungaria : eu trei ani, fratele meu patru. (Iar Imre Nagy se ridica direct la cer, desi bolsevicii promiseseră să-l crute). Atunci au rămas copiii nostri singuri si s-au apărat cum au putut, ajutati de cumnata mea.

În sfârsit m-au eliberat si mi-au dat de lucru. Tocmai când fiul meu trebuia să-si dea internatul m-am îmbolnăvit. La început am vrut să cred că era surmenaj. A fost însă o mononucleoză infectioasă complicată cu paralizie progresivă. Foarte grav. Totusi în momentul critic boala a dat înapoi ; deci, poate pentru păcatele mele, voi ajunge la 100 de ani.

Băiatul, doctor de acum, era vesnic blocat de superiori, poate fiindcă era băiatul meu. Sătul de comunism si de nedreptate reuseste să plece din România ajutat de o rudă din Olanda. S-a stabilit în Elvetia ca medic. După câtva timp ne-a scos si pe noi din tară. Ne-a plătit avionul si am descins cu cele 20 de kg reglementare într-un subsol al cabinetului său.

Într-o bună zi am plecat la Paris să-mi văd verisorii, muzeele si pe doctorul Claudian de la care învătasem medicina si omenia.

Verisoara mea era cultă, vorbea multe limbi si lucra la UNESCO. Am întrebat-o dacă cunoaste pe cineva care mi-ar edita amintirile din "Tara de dincolo" si mi-a recomandat un român care m-a trimis cu oarecare răutate la plimbare. Aproape că renuntasem. Dar doctorul Claudian m-a încurajat spunându-mi : "Să trimitem manuscrisul lui Horia Sima."

"Ce reprezintă Horia ?", l-am întrebat.

"Întâi un om zdrobit căruia i-a murit recent sotia si apoi, foarte important, legitimitatea."

I-am trimis manuscrisul si peste câteva zile am primit o scrisoare caldă si prietenoasă. Găsea calităti romanului - să-i zicem asa - care părea că l-a interesat. Acolo am scris mai mult despre Vasile Marin pe care îl cunostea si aprecia, căci pledase mai multe procese la Caransebes pentru legionarii închisi. De atunci, amintindu-mi si Dispensarul, am rămas prieteni. I-am povestit si de viata noastră din str. Olarului si de Viluca. Cartea a iesit frumos si el i-a întregit titlul, "Poveste de dincolo" si dedesubt, "Amintiri din tara cutropită ".

De atunci, cel putin o dată pe an, când se împlinea sorocul mortii lui Vasile Marin, ne întâlneam în Spania la slujba de pomenire. Veneau si multi spanioli care făceau parte din Falangă si chiar seful lor care vorbea frumos si îi iubea pe legionari. Cu Horia Sima stăteam mult de vorbă despre sperantele întoarcerii acasă, despre Monumentul de la Majadahonda pe care-l ridicaseră cu eforturile lor si care a devenit loc de întâlnire pentru legionarii din întreaga lume. Mi-a povestit despre "Casa Mota-Marin" de la Aravaca. M-a încurajat să mă duc să-l văd pe domnul Iasinschi si pe doamna, care locuiau acolo. Dl. Iasinschi era un bucovinean care fusese aprig, dar acum se stingea de o uremie.

Colaboram la "Tara si Exilul", eram membru între cei 1000 si cântam în ziua de 13 ianuarie împreună cu spaniolii cântecele pe care le fredonaseră camarazii nostri în 1936 - 37, care stiau că dacă Spania cade, Europa va cădea cu ea.

Horia era o persoană subtire si din această cauză părea foarte tânăr . La sedinte luau parte si femei, deci cunostea valoarea femeii ca ajutor în luptă.

Horia Sima a cutreierat multe tări până ce s-a stabilit în Spania. Spaniolii or fi împărtăsit ceva din duhul lor si Neamului românesc, mare prin strămosi si distrus din temelii de vecini si de doctrina marxistă.

Comandantul scria mereu. În "Tara si Exilul" (Curier informativ al Miscării Legionare) încerca să pună de acord oamenii rămasi acasă cu cei plecati. Avea o multime de izvoare din presa liberă si putea să spună occidentalilor cum se poartă bolsevicii victoriosi în tările cutropite. Vorbeste de ordinea spirituală a lumii. Vorbeste de natiuni sacrificate între cele două Metropole ale lumii, Moscova si New-York. Pe cele mai mici le devorează Teheranul si Helsinki. Nimeni nu îndrăzneste să mărturisească că România a devenit o marionetă în mâna unor forte oculte.

Nu e vina numai a comunismului. E si un caz de autodistrugere prin nimicirea Bisericii si deci a spiritului, printr-o neputintă de a concepe si vedea cu claritate viitorul. Fiecare natie există în virtutea unui mandat divin. Fiecare stat are o entitate proprie culturală si socială. Acest fel de a gândi nu înseamnă o renuntare la luptă, ci din contra o luptă corp la corp, o chemare a lui Iisus în ajutor. Ultima bătălie se desfăsoară în tainitele sufletului unde ne spunem : nu se poate, am fost sfârtecati, dar vom reînvia din propria noastră cenusă. Românii din exil participă la această luptă, întelegând cu mintea lor ageră, cum putem să învingem cu sufletul si inteligenta niste brute nedeprinse cu civilizatia.

Descompunearea sufletului nu există atâta timp cât mai este un petec de pământ care să amintească legendele noastre. Românii liberi n-au uitat, nu se poate să fi uitat, luptele provinciilor noastre până s-au unit. Asistăm astăzi la furtul organizat de oameni si tinuturi. Cine mai vorbeste de acest jaf ? Dar Horia vorbeste. El scrie o carte de doctrină, "Doctrina Legionară" recenzată în revista "Drum". Publică poezii de-ale exilatilor, vorbeste despre mortii nostri ( de neînteles cum atâtia români au putut fi ucisi de. . . români !). Vorbeste si deconspiră Yalta. Scrie despre dementa capitulare de la 23 august, făcută fără garantii. Recenzează cartea lui Revel, un întelept în politică, care vedea comunizarea planetei.

La 8 noiembrie, de ziua Sf. Arhangel Mihail, patronul Legiunii, în garnizoana Brazilia s-a dat citire unei rugăciuni , cerând Arhanghelului ca prin puterea lui cerească să ajute Neamului nostru să scape de robia antihristului :

"Acolo în Carpatii nostri eterni, păgânii ne ucid neamul, batjocoresc altarele crestine si tara noastră dragă. Nu ne lăsa , Sfinte ! Nădejdea noastră este în Tine, scapă-ne de a comunismului plagă. Ostasii Tăi credinciosi zac în temnite si anticristii râd de noi, nedreptatea strigă la ceruri, ne stingem în pribegii si nevoi. Nu cerem nimic pentru noi, ci numai pentru neamul nostru umilit si sărac . Neamul strâns sub steagul Legiunii Tale, neamul nostru de tărani. Rugămu-ne frânge cătusele robiei si fulgeră dusmanii. Numai Tu, cu sabia de foc, ne poti da libertatea pierdută. Mii si mii de frati au intrat în pământ de vii cu gândul la Tine. Plâng mamele noastre copiii ucisi, iar noi cersim dreptatea furată pe la usi străine. O lume de robi asteaptă de la Tine, Arhanghele Sfânt, să apari sfărâmând iadul rosu. Tu, simbol al Dreptătii Divine în cer si pe pământ, zguduie cu puterea Ta ascunzisurile diabolice din Moscova păgână si revarsă lumină si pace peste lumea robită si Tara română. Primeste-ne ruga, Ocrotitorul crestinilor, Trimisul lui Dumnezeu, acum când sângerează atâtea tări. Scapă-ne Arhanghele de urgia Satanei, de atâta umilintă si chin si apără Crestinătatea, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin !"

X

Veneam în fiecare an la Madrid. Îmi făcusem noi prieteni. Pe ziua de 13 ianuarie alergam după flori si apoi plecam la Majadahonda. Tot drumul îl făceam cu gândul la compania din Tercio în care au luptat legionarii nostri. Începea slujba în Biserica plină de spanioli. Horia ,slăbut si trist, mă astepta de obicei la usă si amândoi ne muiam degetele în apa sfântă care se găsea în recipientul de piatră de la intrare după obiceiul locului. Biserica ne primea bucuroasă si noi ne uitam unii la altii ca să vedem câti mai rămăseseră în viată. Horia îmbătrânea si el, dar orice greutăti îi veneau, le ducea în spate. Le ducea pe toate zâmbind.

Dar după câtiva ani a plecat si Horia. A plecat lângă Căpitan si camarazii lui. A plecat lângă Viluca lui si a fost înmormântat alături de ea.

Singuri de acum la Majadahonda, continuăm să spunem, asa cum ne-a învătat el, rugăciunea în fata Crucii. Sună clopotele prohodului deasupra dealurilor si în depărtare se văd muntii, Sierra de Guadarrama, plini de zăpadă.

Horia murise de inimă, iar "pace-makerul" pus cu câtiva ani în urmă, continua să facă tic-tac, tic-tac. . .

Horia murise poate nu de tot. Poate Duhul Sfânt va mai da oameni ca el, luptători neobositi pentru drepturile natiei noastre.

Spania si România rămân înfrătite prin sângele amestecat. Amin !

"Trăim într-o epocă în care Nationalismul se afirmă iarăsi ca o putere în lumea întreagă. S-a adeverit din plin : anii de teroare extremă folositi în Rusia si în alte tări nu au putut să smulgă din sufletele oamenilor iubirea de patrie.

Nationalismul a tâsnit ca o fortă esentială în toate aceste tări, provocând prăbusirea unui imperiu care părea consolidat definitiv.

Cum s-au păstrat aceste impulsuri nationaliste în sânul popoarelor, după atâtia ani de teroare si asuprire ? Explicatia e simplă. Nationalismul nu este un fenomen pasager . Nu este un produs al istoriei. Nu este o aparitie tranzistorie, legat de anumită perioadă. El este o constantă istorică"

H.S., L'ordre naturel du Monde.

"Atâta timp cât există o natiune, există deasemeni o stare de spirit specifică care se numeste Nationalism. Natiunile nu sunt conglomerate istorico-geografice, cum sustin anumiti autori. Ele sunt colectivităti înzestrate cu suflet propriu. Or, acest suflet national nu este creat de oameni. El nu se naste din gândirea acestora, nici din aspiratiile lor. Este o revelatie divină. Asa cum Dumnezeu a creat omul, tot El a creat si natiunile".

H.S., L'ordre naturel du Monde.