• Biografie
• Publicistică
• Cărţi
• Foto
• Video
• Evocări
• Legături
• Contact

HORIA SIMA: LUPTĂ SI SEMNIFICATIE

Făcând parte dintre aceia care văd în scris exclusiv o problemă de credintă si implicit o mărturisire în slujba adevărului, acesta constituind un fapt valabil în toate domeniile, până si în cel stiintific, autonomia valorilor neputând iesi din domeniul adevărului, în afară de minciună care este o nonvaloare si nimeni nu recunoaste drept nonvaloare obiectul pentru care militează în viată, deci se încadrează într-o atitudine afirmativă fată de valori, să-mi fie primită mărturisirea ce o fac aici cu privire la un om în jurul căruia s-au colportat prea multe variante pozitive si negative, toate cu pretentie de adevăr. Si accentuez > cu pretentie< de adevăr , fiindcă negatia în sine nu este creatoare, nu este dătătoare de norme de gândire si conduită, deci nu poate avea rolul unei profesiuni de credintă, care prin definitie este afirmativă, pozitivă, în întelesul că dacă se neagă ceva, aceasta se produce pentru a afirma altceva, adică a înlocui ceea ce negi cu afirmarea a altceva integral valabil, afirmativ, constructiv. Proteismul unei personalităti , prin urmare, nu este si nu trebuie să fie un factor generator de neclarităti, ci un îndemn stimulativ de a întelege acea personalitate, de a-i cunoaste liniile pe care se miscă si a le urmări până la punctul lor de coordonare si unificare în eul ei unic si creator. Fiindcă într-adevăr o personalitate controversată este totodată o personalitate creatoare, pe undeva neînteleasă. De fapt, privind în istorie, vom putea intui si sesiza usor pădurea ( acea >selva oscura< dantescă fără un fir conducător prin ea) , hătisul sumbru de negatii cu care au fost întâmpinate de către contemporani marile personalităti revolutionare, ca si viziunea lor despre lume si viată. Cu atât mai mult atunci când respectivele personalităti păsesc efectiv la realizarea si aplicarea acelei viziuni. De cele mai multe ori ele plătesc cu propria viată această îndrăzneală , consfintind si adevărul că nimic adevărat si bun si frumos -valorile imuabile ale omenirii, înfăptuite original pe plan national- nu se poate realiza de către om decât prin dăruire dusă până la punerea în cauză a propriei existente, încununată cu jertfirea de sine.

Personalitatea lui Horia Sima în cadrul afirmării în lume si în fata lui Dumnezeu a ethosului românesc ne apare plină de har si lumină creatoare. Apărut în cosmosul legionar -modul românesc de realizare istorică a neamului pe căile credintei luptătoare pentru mântuirea lui- în umbra întemeietorului Legiunii, Corneliu Zelea Codreanu, ca si în a lui Ion Mota, întrupări ale spiritului de jertfă pentru realizarea pură a istoriei românesti, Horia Sima îsi asumă, împins de destin, perpetuarea în timp si în lume a telurilor Legiunii Arhanghelul Mihail. Ceea ce este identic cu a-si asuma calvarul izbăvitor de păcate al unui neam atât de încercat si de multe ori răpus de istorie, care totusi, prin cei alesi ai lui vrea să-si ducă până la Înviere crucea hărăzită lui spre mântuire, alături de alte neamuri, si ele având modul lor specific de a se realiza în istorie, toate în final armonizându-se în Dumnezeu.

Cea dintâi caracteristică a Comandantului Legiunii este intuirea corectă si reală a pozitiei sale fată de Căpitan si de Mota. este o pozitie de smerenie în fata lor, de ascultare si urmare a lor. Si cum, întotdeauna păstrând proportiile si distanta, firesti si necesare, dintre lumea divină cu manifestările ei printre noi si lumea noastră omenească, atrasă de cea divină, tinzând spre ea, dar lume omenească totusi, se poate face oricând o analogie între istoria crestinismului aici pe pământ si istoria Legiunii, rolul si locul lui Horia Sima în istoria Legiunii Arhanghelul Mihail -si implicit a românilor- este acela al apostolului Pavel în istoria Bisericii crestine, a crestinismului în ansamblu. Asa cum Pavel înăltându-se prin smerenie întru Hristos a primit învrednicirea de a răspândi si lămuri învătătura lui Hristos în toată lumea de atunci, lui Horia Sima i-a fost dat, prin însăsi forta lucrurilor să facă cunoscută în lumea întreagă spiritualitatea legionară, expresie transfigurată a sufletului românesc. Si desigur, tot ca o similitudine de fapt, să întâmpine cea mai obtuz-îndărătnică aversiune în propria tară din partea acelorasi înveterati dusmani, la care s-au adăugat si unii capitularzi, dezertori si chiar trădători din rândurile legionare, atât de izbite în lupta de durată ce le apărea acestora, poate pe drept cuvânt, fără de termen. Pentru că tot fără termen sau cu un termen cunoscut numai de Dumnezeu este si istoria neamului nostru, existenta lui pe pământ. De unde si necesitatea de a lupta necontenit si neobosit pentru mântuirea lui în vesnicie. Eroismul de durată este principiul de gândire, luptă si viată introdus în istoria legiunii de Horia Sima prin propria lui activitate, în longeviva lui existentă. Iar lupta se dă pe toate planurile, având un caracter integral, cuprinzând toate domeniile de activitate umană în neam si iradiind în universalitate si în eternitate. Numai astfel un neam îsi poate realiza mântuirea. Prin constiinta necesitătii luptei si sustinerea ei permanentă. Horia Sima este unic în istoria Legiunii prin această îngemănare până la identificare între gând si faptă, între cuvânt si spontaneitatea actiunii izvorâtă din el. Gândul, ideea la el este izvor de energie ce se transformă imediat în actiune, în faptă, în realizare. Asa se explică si modul în care a reusit să-si pună în conditie de inferioritate si să-si învingă adversarii atât de redutabili de care a avut încontinuu parte. Lupta permanentă a fost principala lui calitate. Cu ideea, cu cuvântul, cu fapta, trecând de la una la alta cu o mobilitate uimitoare si punându-si astfel adversarii într-o inevitabilă derută si intimidare. Bineînteles, cu aceeasi viteză le intuia intentiile si le prevenea reactiile. Calitatea aceasta i-a recunoscut-o Căpitanul atunci când prin singura scrisoare cu caracter de circulară, adresată lui, i-a confirmat în mod lapidar justetea felului lui de a actiona si i-a dat si îndrumările de atitudine fată de cei ce i se opuneau :

Horia Sima,

I. E bun sistemul întrebuintat la Timisoara. Cred

că va da roade bune.

II. N-ai nici o teamă. Sunt simple amenintări. În

fata lor însă cu atât mai aprig trebuie să apară legionarul.

Sfidează-i cu toate amenintările lor si plânge-le de milă pentru ce-i asteaptă.

Cu drag,

C. Z. C.

Însusirea aceasta fundamentală l-a salvat din nenumăratele pericole si riscuri de care a avut parte neprecupetită în viată si probabil că tot aceasta i-a îndreptătit judecata si hotărârea Căpitanului ascensiunea lui în Legiune până la functia supremă, după ce însusi Căpitanul si atâtia din elita Legiunii au fost răpusi. Însusirea aceasta l-a făcut să apară în lume ca un spirit neobosit, mereu prezent în toate problemele la zi ale tării si ale lumii, în care cuvântul lui să fie cel care dă solutia salutară. Din nenorocire fireste, caracterul ei salutar se recunoaste doar teoretic, după esuarea celor adoptate, când nu mai rămâne altceva de făcut decât să se constate mereu crescânda escaladă a iresponsabilitătilor politicianiste.

Aceasta însă reliefează în lumina adevărului , mai evident, momentele în care interventia lui în istoria neamului a fost de-a dreptul salvatoare si faptic si ideal. Astfel a devenit incontestabil faptul că pedepsirea lui Armand Călinescu pentru uciderea în ritual ocult, talmudic si masonic, ceea ce-i cam acelasi lucru, a Căpitanului si a celor treisprezece legionari a însemnat în acelasi timp si înlăturarea pericolului de ocupare a tării de către armata germană, aflată atunci în plină ascensiune si expansiune. Iar momentul de cea mai înaltă tensiune dintre Legiune si regele Carol II pe care Horia Sima l-a alungat în final de pe tron, pe lângă ascutimea de spirit i-au arătat si temeritatea exceptională de care dispunea cu calm si sânge rece, îndreptat fiind cu toată fiinta lui doar spre biruinta Legiunii. Aceasta l-a făcut pe unul dintre întemeietorii Legiunii, comandantul Bunei Vestiri Corneliu Georgescu, să exclame la un moment dat :

>Steagul Legiunii zăcea la pământ în vara anului 1940 sI Horia Sima l-a ridicat în strălucirea soarelui, fâlfâind în istorie< . Si Corneliu Georgescu l-a urmat, disciplinat, pe Horia Sima până la sfârsitul zilelor sale. Dar de fapt toate momentele însemnate din viata lui Horia Sima izvorăsc din acest spirit de simbioză a gândului cu fapta, care i-au dat forta reactiei spontane si corecte. Si nu sunt deloc putine aceste momente în viata lui de permanent luptător legionar pentru neamul său.

De abia scăpat din ghearele satanice ale regelui asasin si intrat, conducător al Legiunii, continuator al Căpitanului , în domeniul politicii efective, cu toate ademenirile si smârcurile ei, numai un spirit independent, constient si activ ca al lui putea să se mentină si să mentină si Legiunea nealterată pe linia ei înfăptuitoare de destin românesc. De retinut greutatea acestui destin. În vreme ce liota politicianistă nu gândea si nu întelegea să se manifeste decât pe linia oribilelor filii : franceză, engleză, italiană, germană, sau chiar rusă, Legiunea trebuia păstrată si dezvoltată pe singura filie ce i se potrivea, din care s-a născut si pentru care s-a născut, pe care a militat si militează : românofilia, adică autenticitatea sa românească. Si astfel, înarmat cu credintă, inteligentă si curaj a manevrat tot restul vietii sale pe această linie, expunându-si permanent viata pentru a feri Legiunea, deci sufletul neamului românesc, de înfrângeri, îngenuncheri, capitulări, compromisuri si compromitere, desi toate acestea i se prezentau ademenitoare la fiecare pas. Carol II le-a încercat cu Căpitanul si nu a reusit, dar l-a omorât pe Căpitan si pe cei alesi ai lui, punându-se astfel temelie trainică de nezdruncinat sufletului românesc în veacurile sale viitoare. Mormântul, acum necunoscut, al Căpitanului consfinteste temelia de har si jertfă a mormântului lui Constantin Brâncoveanu si a mormintelor lui Horea, Closca si Crisan, formate din tot pământul Ardealului, în care trupurile lor au fost fărâmitate si împrăstiate. Antonescu a încercat falsificarea legionarismului căutând si el, ca si Carol II, să ia în mână conducerea Legiunii si, nereusind, a înlocuit nationalismul autentic românesc cu unul cazon, ca si cum sufletul omului ar putea iubi la ordin, indiferent de obiectul iubirii. Comandantul Legiunii a trebuit apoi să facă fată ingerintelor si presiunilor externe, puternice ca fortă brută, dar subrede, pentru că erau false ca fond spiritual. Si astfel Horia Sima, constiintă românească legionară pură, a trebuit să aibă o confruntare de lungă durată cu aceste forte si să respingă imixtiunile lor în evolutia Legiunii, ajungând în situatia deloc de râvnit sau de invidiat de a-l înfrunta direct pe Hitler, o dată din pozitia lui oficială de vicepresedinte al Consiliului de Ministri nerăspunzând la invitatia de a-i face o vizită oficială si lăsându-l doar pe Antonescu, în a cărei loialitate -ce-i drept- s-a înselat, si a doua oară din însăsi situatia lui de prizonier politic în Germania, plecând în Italia, de unde slăbiciunea lui Mussolini i-a permis lui Hitler să-l recupereze. Furia lui Hitler putea în orice moment să-l coste viata si numai Providenta l-a apărat , dăruindu-i posibilitatea de a mai avea atâtia ani cârma Legiunii. Iar această posibilitate a fost binecuvântată pentru Legiune, în timp ajungându-se la lămuriri si purificări în cadrul ei.

Până la acestea însă, momentul plin de har din tragedia neamului nostru în care Legiunea, sub comanda lui Horia Sima, a reprezentat integral dorinta de viată în demnitate a acestui neam : actiunea Guvernului National Român de la Viena. Actiunea aceasta are o semnificatie dublă : pe plan intern românesc si pe plan extern. În amândouă ipostazele ea a însemnat biruinta spiritului asupra materiei, confirmând ceea ce a recunoscut si Napoleon în urma conflictului său cu Papa de la Roma, căpetenia lumească a Bisericii Catolice, adică a institutiei spiritului, în raport cu armata care mergea din victorie în victorie. >Nu există decât două forte -a spus Napoleon- arma si spiritul, dar întotdeauna biruitor este spiritul< . Adevărul acesta el l-a ilustrat în final cu propriul său destin, după cum l-a demonstrat si Hitler tot cu propriul său destin, fără a se cunoaste până acum dacă acesta a încetat din viată constient de suprematia spiritului. Cert este că fată de Horia Sima, constrâns de realitatea imediată, a încercat în scris, desigur pentru a se salva pe sine si neamul său în primul rând, să remedieze ceva din nedreptatea ce o crease neamului românesc, lovind din ratiuni meschine în raport cu idealul, în Legiune si în Comandantul ei. Din nenorocire însă si poate spre rusinea românilor în fata istoriei, din ratiuni si mai meschine a lovit necrutător si Antonescu în Legiune si Comandantul ei, lovind astfel în spiritualitatea neamului. Aceasta însă l-a învins si pe el în fata mortii, când, în decursul procesului, de care era constient cum se sfârseste, si-a pus cu voce tare întrebarea dacă nu ar fi fost mai bine să se fi împăcat cu legionarii.

Comandantul Legiunii a tratat crestineste memoria lor, urmându-si mai departe destinul. Guvernul National Român de la Viena si Armata Natională, amândouă cu adevărat >nationale< au însemnat tresărire constientă a demnitătii nationale românesti în fata dezastrului total în care niste conducători iresponsabili aruncaseră neamul si tara. Singura tresărire autentică si demnă pe linia destinului românesc, care a stimulat si alte multe reactii pe acest drum. Fiindcă de data aceasta telul nu mai era supus războiului , ale cărui obiective fuseseră de altfel deturnate si ele, ci viabilitătii si rezistentei spirituale a neamului în fata uriasei forte cotropitoare, căreia statul român i-a cedat în toate încheieturile sale . >Adunati sufletul răvăsit al neamului < a fost de atunci încoace cuvântul de ordine al Comandantului si pentru aceasta a militat pe toate căile, tot restul vietii sale, mentinând mereu treaz si activ duhul legionar al marilor rupturi, întruchipat de Mota, urmat fiind în acest veac ateu de oameni pentru care sacrificiul total pentru o idee, mai mult, pentru credintă, este o fortă care înfăptuieste vocatia eroică precum si acceptarea martiriului ( Golea, Samoilă, Spiru Blănaru . . . ) . Proteismul inepuizabil al Comandantului a continuat să rodească neîncetat în toti anii exilului până la sfârsitul firului vietii sale pământesti. Purtându-si absurda condamnare la moarte în contumacie, urmărit de potera invizibilă a securistilor PCR-isti, multi dintre acesti ani si i-a petrecut peregrinând prin tări si continente sub alt nume, cel real fiindu-i cunoscut doar de câtiva legionari, până când în cele din urmă Spania i-a acordat statut de refugiat politic, spiritul lui a activat continuu în serviciul Legiunii si al neamului românesc. Expus urmăririi agentilor secreti, atacat în presă fără posibilităti de replică, neînteles si atacat chiar de către unii ce-i fuseseră alături si care credeau că se salvează pe ei astfel de sub acuza de >nationalist< , notiune căreia i se atribuia un sens peiorativ, spiritul său s-a dovedit creator în destinul neamului si în această situatie. Iar când a putut iesi la lumină, din fapta si îndemnul lui au început să apară cărti si reviste în diferite capitale, care atrăgeau lumii atentia asupra calvarului neamului românesc sub cnutul comunist al sovietelor. A început apoi organizarea legionarilor din exil ale cărei roade s-au materializat incredibil de frumos în monumentul de la Majadahonda, pe locul unde au căzut Mota si Marin jertfă pentru crucea si credinta crestină. Ecouri ale acestei activităti au străbătut si între granitele de sârmă ghimpată ale statului comunist român, multi plătind cu ani grei de închisoare sau chiar cu viata speranta ce renăstea în ei. Acest reviriment legionar efervescent a făcut să se cunoască spititualitatea legionară nu numai în Europa, ci si în cele două Americi, ajungând până în Australia, adică pe aproape toate suprafetele lumii necomuniste. Revistele care au apărut ( >Tara si exilul< , >Drum<, etc. ) la care Comandantul a colaborat manifestându-si în timp prezenta românească si legionară în problemele de bază ale lumii, întrunirile legionare din diferite puncte de pe glob, dar mai ales cărtile Comandantului au reprezentat tot atâtea contributii la semnalarea si recunoasterea calvarului românesc în actualitatea nedreaptă cu el a secolului, tot atâtea lovituri date comunismului pe care-l demascau.

Dar despre acestea toate se impune de la sine aparitia unei monografii. Ele au avut ecoul lor între dusmanii Legiunii, respectiv în organizatia crimei securiste, institutia macabră mobilizându-si fortele si pe trădătorii din afara ei. Toate acestea, atât de slab sugerate aici, au reliefat si mai mult pe Horia Sima ca exponent al românismului. De aceea el a devenit tinta tuturor urzelilor si atacurilor, dar si mitul luptei de rezistentă românească împotriva comunismului si a tuturor încercărilor de subminare a României. Numele lui a devenit un simbol pe buzele si în inima celor ce sufereau pentru tară si neam. Rostirea lui stârnea gândul si dorul de salvare pe care-l căuta tara pretutindeni pe glob. Negăsindu-l, rămânea o puternică si mirifică aspiratie spre libertate si fericire.

Cărtile lui de istorie si doctrină legionară si românească au rămas documente de care istoricii acestui secol românesc ce-si trage ultima suflare nu pot să nu tină seama. Aceste cărti , tot scrisul lui, au format si formează noi forte spirituale, noi luptători pentru destinul crestin si constient românesc al acestui neam, pentru înflorirea lui în secolele si mileniile care vin. Pentru că ele sunt vii si cuceresc sufletele, le întăresc , din copilăria luptătorilor până la bătrânete. Mărturia unui luptător legionar, după ani grei de închisoare comunistă, care însă nu l-a zărit vreodată pe Comandantul Miscării Legionare, fiind prea tânăr pentru aceasta, confirmă si întăreste această afirmatie. Răspunzând unui trădător al Legiunii, mare si întărâtat denigrator al lui Horia Sima, preotul Liviu Brânzas îsi mărturiseste , de pe patul de suferintă, cu putin înainte de a trece între legionarii de dincolo de mormânt, bucuria de a-l fi citit pe Comandant :

>Mărturisesc, cu mâna pe inimă, si nu pentru prima oară, că nu am găsit în scrisul lui Horia Sima ( în toate cărtile si în Antologia în sapte volume ) nici măcar o singură frază care să fi contrazis gândirea si simtirea mea< .

Această mărturisire întăreste în timp rolul lui Horia Sima în istoria Legiunii, după confirmarea Căpitanului si întărirea lui Corneliu Georgescu. Ce si-ar putea dori mai mult un legionar ?

Luptător si Comandant al Legiunii, Horia Sima a ars toată viata lui, bogată în ani, pentru neamul românesc. Doctrina legionară este doctrina acestui neam pe care, după Căpitan si Mota, el a exprimat-o într-un mod genial de clar, cu tot zbuciumul inimii si mintii sale, având ca singure izvoare de inspiratie >Evanghelia si geniul neamului nostru< , mărturisite de el însusi.