H o r i a S i m a . c o m
" Cauza națională nu se servește cu întreruperi, cu absențe nemotivate, cu vacanțe, ci numai prin permanență în efort. "
Am despre Comandant o amintire care, de fapt, nu este a mea, ci a tatălui meu, Stefan Dobre. Această amintire mi s-a transmis prin povestire si descoperirea - de fiecare dată - a unor noi detalii, asemeni unui tablou pe care maestrul îl lucrează în timp, adăugând mereu câte ceva pentru a realiza perfectiunea imaginii pe care o are imprimată în suflet. Sunt momente în viata oricărui om, în care luciditatea si profunzimea întelegerii, alimentată de resurse nevăzute atinge culmi, la care după aceea nu mai ajunge niciodată. Străluminarea acelor clipe, cu intuitia lor de atunci, rămân ca un reper nestrămutat si intangibil.
Era la 6 octombrie 1940 când se organizase marea manifestatie legionară din Bucuresti, la care au participat si satele. Satele din judetul Ilfov aveau o traditie legionară, între care si satul nostru Ogrezeni. Organizatia de Ilfov fusese înfiintată de Vasile Marin în 1935 si forma un tot. Oamenii satelor îsi mai amintesc de tabăra legionară organizată în 1936 la Hotarele, sub conducerea lui Vasile Marin, în care se realizaseră 120.000 de cărămizi pentru biserica din sat.
În 1935-37 satele s-au împărtit în patru grupe, corespunzând celor patru sectoare ale Bucurestiului (verde, galben, albastru si negru). Ogrezenii, ca si celelalte sate din sectorul de verde, a fost preluat de inginerul Voicu Popescu de la Vasile Marin.
Eram concentrat în octombrie 1940 la regimentul 39 Infanterie Soroca si desi conducerea Miscării înaintase o listă către Marele Stat Major, cuprinzând pe legionarii de care era nevoie pentru organizarea Miscării , acesta nu a desconcentrat pe nimeni. Nu-mi rămăsese , pentru a putea participa la sărbătoare, decât solutia dezertării, care în orice conditii era dezonorantă pentru un legionar. Astfel a rămas ca participarea satului să fie asigurată prin tatăl meu. El a strâns din vechii săi camarazi de arme din războiul balcanic 1913 si cel de întregire din 1916-1918, vreo 40 de veterani si deasemeni un număr de tineri si s-a prezentat la defilare. Veteranii erau toti din regimentul 5 Vlasca al cărui comandant în campania din Bulgaria fusese Antonescu.
Toti îl stiau pe acesta ca pe un om foarte rău si aveau si acum în minte teama ce le-o inspira ofiterilor, care se ascundeau când apărea "câinele rosu" în unitate. Dar ei aveau nestrămutată încredere în Legiune si conducătorii ei. Cu aceste gânduri si sentimente grupul de legionari din Ogrezeni a ajuns la locul de întrunire care era Piata Natiunii, la picioarele dealului Mitropoliei, unde au intrat sub comanda lui Radu Mironovici, organizatorul manifestatiei.
Marea de oameni care tălăzuia venind mereu dinspre Gara de Nord, dinspre Gara de Est, dinspre barierele Bucurestiului, ajungând în piată se opreau pe locurile dinainte stabilite, unde erau condusi de legionarii de ordine. Toti admirau în soarele splendidei zile de toamnă impunătoarea tribună oficială în spatele căreia se înălta uriasul panou îmbrăcat în pânză verde cu figura nemuritoare a Căpitanului sub semnul Gărzii de Fier.
Ogrezenii mei priveau fascinati pe Comandant când a vorbit, sorbindu-i cu nesat fiecare cuvânt, arătând bucuria ce-o simtea că natiunea română poate să respire liber acum, rupându-si singură cătusele si prefigurând viitorul de lupte si biruinte al Legiunii. Spusele Generalului, după aceea, nu au mai avut mare ecou în sufletele lor.
Comandantul si Generalul au plecat spre Universitate, unde era amenajată a doua tribună în rând cu statuile din piată, urmând ca defilarea să se facă prin fata statuii lui Mihai Viteazu. Grupurile de legionari erau îndrumate într-o ordine perfectă, prin fata Spitalului Brâncovenesc, pe lângă Biserica Domnita Bălasa si pe lângă Tribunalul Mare spre capătul Căii Victoriei. De acolo, până la bulevardul Elisabeta si apoi la dreapta spre punctul de defilare din fata Universitătii. După studentii legionari si muncitorii legionari, a urmat un grup impresionant de preoti legionari. Noi tăranii am rămas asteptând la intrarea în piată până ne-a venit rândul la defilare. În capul grupului de săteni , norocul a fost să fie satul nostru Ogrezeni, sat de vechi mosneni de-ai lui Matei Basarab. În fruntea lor la câtiva pasi era tatăl meu cu un mare steag tricolor pe care era scris Traian - Horia Sima. Când s-a apropiat de punctul de defilare ostasul vechi bate pasul pe loc fluturând steagul ca să ia distantă de cei din fată. Grupul celor 40 de veterani, în costume nationale, cu o banderolă tricoloră pe piept legată în curmezis si prinsă apoi în brâul tot tricolor, cu fetele aspre de luptători arse de soare, contrastând cu albul imaculat al cămăsilor si itarilor, urmat de vlăstarele tinere în cămăsile lor verzi, a făcut o impresie de neînchipuit asupra miilor de spectatori de pe trotuare, care aplaudau si aruncau cu flori.
În sfârsit tatăl meu a intrat cu pas rar si mare în cadenta muzicii militare si după el tot grupul. În pas de defilare se apropiau de tribuna oficială unde Comandantul, contaminat de entuziasmul general al bucurestenilor, care îi ovationau, a salutat în picioare cu salutul legionar, privindu-i cu o dragoste nesfârsită. Acum îl vedeau de aproape ; fata lui strălucind în soare, fruntea îndrăzneată umbrită de o suvită de păr , privirea-i caldă, contrastau cu aceea întunecată si - si-au zis ei - plină de răutate a Generalului.
Toti au venit de la defilare cu o impresie de neuitat despre Comandant, care prin repovestirile lor si ale tatălui meu, cu noi amănunte adăugate de fiecare dată, au construit în sufletele lor si al meu o imagine apoteozică despre acest om. Comandantul, de la postul lui de comandă, a simtit efluviile sentimentelor pe care acesti legionari bătrâni i le trimiteau si după defilare a rugat pe preotul Tudor Popa să treacă pe la el grupul de legionari ogrezeni. Această întâlnire cerută de el nu s-a mai putut realiza din cauza succesiunii precipitate a evenimentelor.
Pe buzele tuturor - la întoarcere - era o întrebare nedeslusită : ce căuta Antonescu lângă Comandant ? El ne va trăda ! Căci este unealta aceleiasi camarile care l-a ucis pe Căpitan si care lucrează si acum din umbră .
Intuitia lor de atunci s-a adeverit odată cu lovitura de stat a lui Antonescu. După evenimentele din 21 ianuarie 1941 oamenii care îl stiau pe tatăl meu contra lui Antonescu îl necăjeau cu întrebarea : Ce-ai fi făcut dacă fiul tău era împuscat la rebeliune ? La aceasta el răspundea invariabil :
-"Dacă Titi al meu murea la rebeliune, eu nu l-as fi plâns, pentru că el murea pentru dreptatea si binele nostru al tuturor, luptând contra unui dusman al neamului nostru".
"Cultura este telul principal al existentei unui neam pe pământ , iar istoria îi netezeste calea, pentru a se putea desfăsura în toată plenitudinea. Istoria este viata unui neam, e lupta lui pentru existentă, pentru satisfacerea trebuintelor ei materilale, în timp ce cultura e <<rodul vietii lui>> (Corneliu Z. Codreanu)., e justificarea trăirii unei natiuni în lume".
H.S., Doctrina legionară.
"Valoarea unei culturi e în functie de gradul de exprimare al sufletului national. O cultură populară, expresie a unui stadiu patriarhal de viată, e mult mai de pret decât o cultură de mare rafirament artistic, dar înstrăinată de izvoarele vii ale creatiunii".
H.S., Doctrina legionară.
de Titi Dobre