• Biografie
• Publicistică
• Cărţi
• Foto
• Video
• Evocări
• Legături
• Contact

AMINTIRI DIN PRIGOANA 1938 - 1940 SI CONFIRMAREA ÎN LUPTĂ A COMANDANTULUI

Începutul prigoanei 1938 - 1940 m-a găsit ca membru al Frătiei de Cruce >Aurel Vlaicu < din Bucuresti. În cadrul acestei unităti F.D.C. , împreună cu ceilalti camarazi ai mei, ne-am continuat activitatea normală, în ciuda cruntei prigoane dezlăntuită contra Miscării.

În această perioadă au fost trei evenimente care ne-au impresionat pe noi tinerii :

1. Arestarea Căpitanului si procesul care i s-a intentat.

M-a impresionat rechizitoriul procurorului, pe care l-am

ascultat la radio, pentru multimea învinuirilor ce erau aduse Căpitanului, multe dintre ele fiind minciuni si calomnii. Cum putea fi învinuit un om că se născuse într-o familie de români din Bucovina, căreia, sub dominatia austriacă, i se schimbă numele de Zelea în Zelinschi ? Cum putea fi învinuit Căpitanul fiindcă mama sa avea printre ascendenti ceva sânge german ? Multi oameni politici români aveau origini străine (greci, bulgari, rusi, nemti, etc. . .). Acestia puteau fi ministri sau înalti functionari de stat fără ca cineva să se revolte sau să li se facă procese pentru aceasta. Iată că pentru Corneliu Zelea Codreanu era un delict ce trebuia pedepsit.

De asemenea ne-a indignat acuzatia de înaltă trădare, pentru că într-o circulară Căpitanul publicase niste ordine ale ministerului de interne către unitătile de jandarmi în care se cerea împiedecarea legionarilor de a face propagandă pentru alegerile din 1937. Aceste dispozitii si ordine puteau ele să fie considerate ca atentat contra sigurantei statului ? Oare ce secrete se dezvăluiau inamicilor statului român ? Absurd.

Când m-am întâlnit la prima sedintă cu camarazii mei am discutat consecintele ce vor urma acestui proces. Situatia devenea din ce în ce mai periculoasă. Peste tot se discuta de arestări ale legionarilor, de intrări în clandestinitate a celor vizati. Nu se mai putea vorbi de o activitate la lumina zilei. Orice carte legionară, ziar sau revistă au fost interzise ; îngrijorarea crestea cu trecerea timpului.

2. Suprimarea Căpitanului, a Nicadorilor si

Decemvirilor.

Am rămas stupefiat când am citit într-un ziar

(Universul) anuntul împuscării celor 14 sub pretextul că au vrut să fugă de sub excortă în momentul transferării de la închisoarea Râmnicu Sărat la închisoarea Jilava.

Nu puteam crede că este adevărat. De altfel, comentând cu ceilalti camarazi această veste, ne-am exprimat cu totii îndoiala că acest lucru putea fi adevărat.

Speram să fie o înscenare a autoritătilor pentru a vedea reactia legionarilor. De altfel vestile, zvonurile si anumite comentarii din presă ne îndreptăteau să credem acest lucru.

3. Pedepsirea lui Armand Călinescu din 21 septembrie

1939.

Întâmplător ascultam la radio când emisiunea

programată s-a întrerupt si a fost difuzat acest anunt : >O echipă de legionari a pedepsit pe Armand Călinescu, cel care l-a ucis pe Căpitan< .

După o pauză de câteva minute emisiunea a fost reluată fără nici o explicatie, cu transmiterea de muzică funebră si simfonică.

A doua zi s-a răspândit zvonul că au fost împuscati o parte din legionarii internati în lagăre si că au fost executati în fiecare capitală de judet alti legionari. Toate cadavrele au fost expuse pe străzi spre intimidarea populatiei.

În ziare au apărut comentarii despre aceste executii. Unele ziare reproduceau fotografii cu cadavrele celor din echipa lui Miti Dumitrescu vizitate de o multime de personalităti din conducerea statului în uniforma >Frontului Renasterii Nationale< , printre care l-am recunoscut si pe Nicolae Iorga. Evenimentele petrecute au produs o stare de neliniste în societatea românească. Erau primele asasinate în masă si expuse public

Se instalase o teroare generală. Numai cei care înfierau >>crima odioasă< asupra sefului de guvern (Armand Călinescu) puteau să scrie fără teamă. După câteva luni s-a zvonit că cei care mai rămăseseră în lagăre , scăpând de executia din acea noapte de 21-22 septembrie, au fost eliberati. Unii dintre ei au dat declaratii de desolidarizare de Miscarea Legionară. altii au asteptat să fie eliberati (sau executati) fără a se dezice de trecutul lor.

Odată cu începerea războiului, la 1 septembrie 1939, atmosfera în tară a devenit nesigură pentru români. Începuseră concentrările oamenilor apti de a fi utilizati în apărarea granitelor amenintate de dusmanii tării noastre.

Nu mă voi extinde asupra acelor evenimente cunoscute, căci s-a scris mult despre ele.

Vreau numai să comentez în lumina normelor si doctrinei legionare, când actiunea unei persoane este bună sau gresită, cu consecinte asupra Miscării Legionare.

Căpitanul dezbătând , în tabăra de la Carmen Silva, cum este bine să actioneze un legionar în cazul unei prigoane în care a rămas singur, a ajuns la concluzia că :

O initiativă este bună dacă serveste cu fidelitate linia legionară. În cazul când această initiativă nu serveste si neamul si nu este în concordantă cu linia crestină, nu este bună. A nu face nimic este si mai rău.

Asadar, trebuie analizată orice activitate legionară în lumina acestor adevăruri. Activitatea legionară după arestarea si condamnarea Căpitanului s-a desfăsurat în >>Frătiile de Cruce<< numai pe linia educativă, cultivându-se formarea caracterului si a unei trăiri cât mai autentice.

Legionarii din celelalte unităti erau preocupati mai mult de evolutia persecutiilor întreprinse de administratia statului ce devenise obedientă dictaturii lui Carol al II-lea. Desfiintarea partidelor politice si guvernarea printr-un partid unic nu a urmărit decât prigonirea legionarilor. Nu a fost arestat nici un alt sef de partid sau vreunul din membrii acestora. Din contra, în noul partid unic, >>Frontul Renasterii Nationale<<, au fost cooptati majoritatea membrilor marcanti ai acestor partide.

În această prigoană Legiunea a fost condusă de un comandament având ca sefi succesivi, recunoscuti de Căpitan, pe Radu Mironovici, Ion Belgea, Ion Antoniu, Iordache Nicoară, Constantin Papanace, Horia Sima si Vasile Cristescu. Unii dintre ei au fost arestati si ucisi în masacrul din 21-22 septembrie, altii au scăpat cu viată, iar Vasile Cristescu, opunându-se la arestarea sa, a fost împuscat.

După asasinarea Căpitanului, a Nicadorilor si a Decemvirilor, comandamentul a avut ca obiectiv principal pedepsirea celor ce comiseseră asasinatele. Toate încercările au fost zadarnice, căci cei care lucrau la pedepsirea criminalilor au fost descoperiti si ucisi. În cele din urmă comandamentul legionar din prigoană a fost nevoit să se refugieze în Germania, împreună cu alte personalităti legionare, ca să scape de arestări.

Grupul legionar refugiat în Germania se reuneste la Berlin si hotărăsc să continue lupta. Este desemnat ca sef al acestui grup preotul Dumitrescu-Borsa (cel ce luptase în Spania împreună cu ceilalti legionari). Printre refugiatii din Berlin se regăsesec : Constantin Papanace, Victor Vojen, Alexandru Constant, Gheorghe Ciorogaru, Horia Sima, Eugen Teodorescu, Nicolae Petrascu, Nicu Seitan, Ilie Smultea, Octavian Rosu, Traian Borobaru si altii. Atmosfera dintre legionari era destul de apăsătoare . Nu se întrezărea nici o sperantă că lucrurile în tară se vor calma si defetismul începea să-i cuprindă pe unii dintre ei. Primul care dezertează este preotul Dumitrescu Borsa, care face cunoscut celorlalti camarazi că el nu mai crede că Miscarea Legionară va mai avea de jucat vreun rol în viitor si pe acest motiv renuntă la sefia grupului. Vrea să fie lăsat să-si trăiască viata ca un simplu muritor. O atitudine asemănătoare o au -ceva mai târziu- Gheorghe Ciorogaru, Victor Vojen si Alexandru Constant. Acestia si-au căutat o iesire din acea situatie apăsătoare prin ocuparea de posturi ce le asigurau supravietuirea si o realizare profesională.

Cei care caută să mentină unitatea si să insufle o sperantă că lupta legionară nu este zadarnică sunt Papanace si Horia Sima. Horia Sima ia initiativa de a forma un grup de actiune directă. Acestia depun un legământ, angajându-se în continuarea luptei cu orice riscuri.

La 17 martie 1939, Horia Sima, Virgil Mihăilescu, Ilie Rotea, Nicolae Petrascu, Nicu Seitan, Ioan Boian, Petre Ponta, Ioan Popa, Valeriu Vintan, Alexandru Popovici, Tolcea Ioan, Traian Borobaru, Iosif Găvăgină, Ilie Smultea, Iosif Vasiu, Octavian Rosu, Eugen Teodorescu, depun acest legământ si încep o activitate în acest sens

În Germania soseste Miti Dumitrescu. El voia să verifice dacă zvonurile despre Căpitan (că ar fi în străinătate si s-ar ascunde pentru a nu fi reperat de agenti ai serviciului secret român) sunt adevărate sau false. În urma convorbirilor cu Constantin Papanace, Horia Sima si cu alti legionari din Berlin si-a dat seama că nu este nici un dubiu în privinta mortii Căpitanului. El se întoarce în tară decis să pedepsească pe călăul principal : Armand Călinescu. Are acceptul celor din refugiu pentru această actiune.

După pedepsirea lui Armand Călinescu urmează represiunile cunoscute asupra legionarilor. După scurt timp însă se fac eliberări din lagăre, întâi a celor ce dau declaratie de desolidarizare de Miscarea Legionară si apoi si a celor care au refuzat acest târg. Această destindere se făcea sub presiunea evenimentelor externe : războiul cu Polonia, care s-a încheiat cu capitularea acesteia si împărtirea ei între germani si sovietici.

La Berlin sosesc pe rând două delegatii de legionari trimisi de regim pentru ai convinge pe refugiatii din Germania să se întoarcă în tară, promitându-le (regele) că nu vor avea de suferit.

Dar acestia refuză oferta si decid continuarea luptei cu regele Carol al II-lea.

Horia Sima împreună cu alti câtiva legionari încearcă să vină clandestin în tară pentru a înlătura pe rege de la conducerea statului. Dar la granita dintre Serbia si România sunt depistati si în cele din urmă arestati. Horia Sima este dus la Bucuresti unde recunoatte că a venit în tară pentru a propune regelui schimbarea politică, pentru a obtine sprijinul Germaniei contra pericolului comunist. Dacă regele nu ar fi acceptat, el era hotărât să întrebuinteze toate mijloacele , chiar si forta, pentru înlăturarea dictaturii regale.

În timpul anchetei la care el a fost supus, războiul din Franta ia o întorsătură neasteptată. Nemtii ocupă Parisul si obtin capitularea francezilor. Englezii reusesc să-si salveze o parte din trupele ce actionau pe teritoriul francez.

Horia Sima este eliberat si chemat la Palat pentru a discuta o colaborare cu regele, în vederea preîntâmpinării ciuntirii granitelor. Regele nu are încredere în legionari si în noul guvern Horia Sima, împreună cu Noveanu si Bidianu primesc posturi neînsemnate. Horia Sima merge în audientă si cere regelui ca noul guvern să fie alcătuit din legionari în ministerele importante (externe, interne, economie, etc. . .). În urma refuzului regal, el îsi dă demisia. Odată demisionat, Horia Sima pregăteste răsturnarea regimului printr-o revoltă populară, singura care mai putea salva tara de dezmembrare sau chiar de ocupatie gen Polonia.

La 3 septembrie 1940 nu s-a dat nici o lovitură de stat, căci o lovitură de stat are următoarele caracteristici :

A. Un nucleu ce coordonează operatiunea armată.

B. Legătura cu persoane ce detin puterea si sunt în

posturi cheie.

C. Stabilirea unui plan de arestări a celor care

guvernează sau uciderea lor în caz că se opun.

D. Fixarea datei si declansarea simultană a ocupării

punctelor cheie în conducerea unui stat.

Ori între 3 sI 6 septembrie se produce o revoltă initiată de legionari ce creste pe zi ce trece. În urma presiunilor manifestate prin antrenarea populatiei la contestarea regimului carlist, regele acceptă abdicarea în fata generalului Antonescu, care promite că-l va proteja, lăsându-l să plece din tară cu anturajul său . Vine pe tron fiul său, Mihai I.

Personal am luat cunostintă de numele si functia pe care o avea Horia Sima când, în luna iunie 1940, o scurtă notită apărută în ziare anunta că : Horia Sima, comandant legionar, a fost numit în guvernul Tătărăscu ca ministru subsecretar de stat la Culte.

Împreună cu camarazii mei, începând cu 1 septembrie 1940, ne întâlneam si >>ne plimbam<< prin fata Palatului până noaptea târziu. La început eram câteva sute de persoane, apoi s-au adăugat si altii. S-a ajuns la zeci de mii. S-au cântat cântece legionare si s-a cerut abdicarea regelui. Revolta crettea pe zi ce trece si asa în 6 septembrie s-a comunicat la radio că regele a abdicat în favoarea fiului său si că generalul Antonescu a fost numit conducător al statului si însărcinat cu formarea unui nou guvern.

La câteva zile după aceste evenimente eram la >>Casa verde<< , ce fusese abandonată de politia care o sechestrase după arestarea Căpitanului în primăvara anului 1938. Împreună cu alti camarazi din F.D.C. căutam să punem ordine în jurul mausoleului ce adăpostea sicriele lui Mota si Marin.

O masină mică opreste în fata clădirii si din ea a coborât Horia Sima singur. Ne-a întrebat ce facem si după ce a privit prin curte si a făcut câtiva pasi si prin clădire a plecat. A fost prima dată când l-am văzut de aproape si am schimbat câteva vorbe cu el. La 13 septembrie a fost făcută o ceremonie la >>Casa verde<< în memoria Căpitanului la care a luat parte toată conducerea Miscării Legionare si o multime de legionari în cămăsi verzi.

Din tot ceea ce am spus se trag următoarele concluzii :

Actiunea întreprinsă de Horia Sima după arestarea Căpitanului a dus în final la alungarea de pe tron a lui Carol al II-lea, scoaterea din prigoană a Legiunii si salvarea tării de la o ocupatie germano-sovietică.

Simpatia de care se bucura Legiunea l-a determinat pe generalul Antonescu ca să solicite conducerii Miscării Legionare, prin Horia Sima, să formeze împreună noul guvern. Generalul Antonescu era sigur că prin acest act va fi proclamat ca sef al Legiunii si de aceea s-a grăbit să proclame, printr-un decret semnat si de noul rege Mihai I, că >>Statul Român<< devine >>Stat National Legionar<< . Dezamăgit că nu i se oferă această comandă a căutat apoi să se înconjoare cu persoane ostile Miscării Legionare. Pe de altă parte politica Germaniei fată de România avea ca scop aservirea tării la interesele germane în vederea începerii războiului cu U.R.S.S.-ul.

Aceasta a dus, în final, la eliminarea Miscării Legionare de la conducerea tării, prin lovitura de stat plănuită si executată de generalul Antonescu, cu sprijinul direct al lui Hitler.

Acest respiro dintre 6 septembrie 1940 sI 21 ianuarie 1941 a făcut ca să se formeze o serie de cadre noi si să se consolideze cele ce scăpaseră cu viată din prigoana carlistă.

În urma noii prigoane declansată de Antonescu, o serie de legionari se refugiază în tările vecine : Bulgaria, Yugoslavia, Ungaria. La presiunea nemtilor acestia sunt dirijati către Germania, unde sunt internati în două lagăre , unul la Rostock si altul la Berkenbruck.

Nemtii optaseră pentru sustinerea lui Antonescu la conducerea României, dar ei voiau să-i determine pe legionari să-si schimbe >> câte ceva << din doctrină după modelul >>National-socialist<< german si să ajungă o anexă a lor în România. Asa cum au procedat în tările ocupate : Franta, Belgia, Norvegia, Cehoslovacia, etc.

La rezistenta opusă, Horia Sima a fost sustinut de aproape toti legionarii refugiati în Germania. Dar ca peste tot în lume, în urma presiunilor neîntrerupte, s-au găsit si suflete mai slabe, mai orgolioase, care s-au gândit că e mai bine să accepti un compromis, decât să stai într-un lagăr nemtesc.

Aceasta este drama oricărei organizatii, căci în ele se găsesc oameni si nu fiinte perfecte.

Cei care au militat pentru aceste concesii au fost o minoritate.

Nemtii cer dezavuarea lui Horia Sima si pentru că aceasta nu s-a produs în măsură ca să-i satisfacă, îi internează pe toti în lagărele de la Buchenwald, iar pe cei considerati mai importanti în alte lagăre .

În această stare se produce 23 august 1944 si legionarii din Germania sunt eliberati si condusi spre Viena. Nemtii tratează cu Horia Sima si nu cu cei care îl dezavuează. Se pune astfel baza unui nucleu de rezistentă împotriva comunismului, ce se concretizează prin formarea guvernului de la Viena condus de Horia Sima.

Cei care în lagăre se arătau dispusi să colaboreze cu nemtii pentru a fi înscăunati la putere împreună cu Antonescu, acum refuzau să lupte împotriva comunismului, motivând că nu puteau să lupte împotriva statului român, reprezentat de cei ce predaseră România pe mâinile sovieticilor ( grozavă problemă de constiintă !).

După terminarea războiului si răspândirea în toată lumea a legionarilor aflati în refugiu, acesti nemultumiti au găsit de cuviintă să-l atace pe Horia Sima făcându-l vinovat pentru toate relele din lume. Si fiindcă nu se puteau răstălmăci unele fapte, au început calomniile.

Horia Sima rămâne ca un simbol al demnitătii de luptător pentru promovarea ideilor legionare, scriind sute de articole despre tot ce se întâmplă în lume, evidentiind punctul de vedere legionar. Adânceste doctrina legionară, pe care Căpitanul si ceilalti conducători legionari o schitaseră doar, prin numeroase volume publicate de-a lungul anilor.

Dar calomniile si miselia vor înceta si adevărata personalitate a Comandantului va străluci alături de Căpitan, Mota, Marin si de miile de legionari care s-au jertfit primind martirajul si nelepădându-se de el.

Dacă vrem să cântărim, să evaluăm valoarea unui legionar, trebuie să le facem în lumina celor trei puncte fixate de Căpitan :

1. A folosit Miscării Legionare.

2. A folosit neamului românesc.

3. A fost plăcut lui Dumnezeu.

Si vedem că Horia Sima le-a îndeplinit pe toate.

"Cauza natională nu se serveste cu întreruperi, cu absente nemotivate, cu vacante, ci numai prin permanentă în efort. Din fiecare cetătean să emane o energie constantă, un flux continuu de electroni spirituali care să alimenteze apoi nevoile natiei. Nu poti să-ti iei concediu de la natiune. Serviciul ce-l prestăm natiunii e o permanentă. Este o coordonată a propriei noastre persoane".

H.S., Îndreptar de viată pentru români.

"Ceea ce a lipsit poporului nostru în trecut, nu au fost faptele mari, nu momentele de înăltare natională, ci continuitatea acestor momente. După o înfrângere, după un declin, asa cum se întâmplă în viata oricărui popor, ne-am resemnat, căzând în toropeală, în apatie, în <<somnul cel de moarte>>, cum spune poetul. Si alte popoare, mai lucide si mai îndrăznete au sărit pe noi si ne-au robit".

H.S., Îndreptar de viată pentru români.

 

de Ing. Jenică Popescu