• Biografie
• Publicistică
• Cărţi
• Foto
• Video
• Evocări
• Legături
• Contact

HORIA SIMA , COMANDANTUL

Redăm câteva fragmente din brosura cu titlul de mai sus, a părintelui Brânzas, apărută în anul 1998, putin înainte de trecerea lui în viata cea vesnică. In această brosură părintele apără memoria Comandantului pe care încearcă să o terfelească unii si arată marile realizări ale urmasului Căpitanului.

. . .

1. Rămâne pe pelicula memoriei românesti imaginea acelei

multimi de oameni ce a umplut până la refuz marea Piată a Capitalei în ziua de 6 octombrie 1940. Acea imagine -ce nu poate fi stearsă din documentele clare ale istoriei de către nimeni si prin nici o substantă- rămâne dovada clară a adeziunii românilor la Legiune. Fără acea imagine, astăzi falsificatorii istoriei nationale ar putea sustine cu mai multă sansă că Miscarea Legionară a fost o grupare de agitatori, cu un număr restrâns de aderenti (desi rezultatul alegerilor din 1937 a arătat contrariul). Acele fotografii, luate din toate unghiurile, arată că la 6 octombrie 1940 era acolo toată tara. Cine a dus Legiunea la un asemenea moment de importantă istorică ? Evident că acel care stătea la tribună si saluta multimile entuziaste cu bratul ridicat, având în spatele si deasupra lui fotografia uriasă a Căpitanului (ce imagine simbolică !) , care plutea dominator de dincolo de moarte peste marea multime de români, nu numai cu chipul, ci si cu duhul.

2. Scoaterea Căpitanului de sub placa de beton de la

Jilava si reînhumarea lui în regim de doliu national. Străzile pe care cu doi ani în urmă Căpitanul fusese dus în duba politiei ca un infractor, se transformaseră într-un traseu apoteozic, în care primea omagiul pios al natiunii. Erou national si martir, reintra în drepturile si titlurile sale legitime de cel mai mare iubitor de neam si apărător al intereselor nationale. Sfâsierea hotarelor României Mari -care sângerase tara- l-a confirmat ca profet national, el prevăzând în 1936, tragedia natională. Când a fost asasinat Căpitanul, catapeteazma României Mari s-a crăpat spre toate punctele cardinale ale hotarelor.

Am insistat asupra dezgropării si reînhumării Căpitanului pentru că acest fapt este de o maximă importantă pentru triumful adevărului în cazul Comandantului Miscării Legionare. Dacă nu era detronat Carol II -ca efect al actiunii lui Horia Sima din 3-5 septembrie 1940- când ar fi văzut românii si când ar fi luat la cunostintă tribunalul moral al istoriei că cel mai mare român al veacului a murit cu funia de gât, printr-un omor miselesc si nu în mod >legal< , cum încercau asasinii să mintă ; acei asasini care făcuseră atâta caz în raporturile cu legionarii de >democratie< si de >Statul de drept< . El, Horia Sima, l-a ridicat pe Căpitanul din mormânt si l-a arătat lumii în chip de victimă nevinovată. Când zic >scoaterea de sub beton< nu mă refer la actul material al lucrării, care s-a făcut în prezenta familiei Căpitanului, ci la actul politic care a făcut posibil acest lucru. Am mai spus-o, si o repet, că este regretabil faptul că familia Căpitanului nu a înteles în lumina adevărului această faptă a lui Horia Sima, de nemăsurată importantă pentru imaginea morală a Căpitanului si a Miscării . Si trebuie să ne întrebăm : dacă regele asasin ar fi rămas pe tron, ar fi acceptat el, oare, vreodată ca să ridice uriasa placă de beton de la Jilava pentru a se vedea oribila crimă pe care a ordonat-o ? Iar odată cu sosirea tăvălugului comunist ar mai fi fost posibil asa ceva ? Când si cine ar mai fi prohodit, după rânduiala legii strămosesti, rămăsitele pământesti ale marelui martir, asezat pe catafalc si în prezenta întregului românism ? Rămâne gloria lui Horia Sima de a fi făcut pentru Căpitanul ceea ce a făcut Iosif din Arimateea pentru Mântuitorul lumii !

3. Prin biruinta legionară din 1940 -pe care detractorii

lui Horia Sima o minimalizează sau îi contestă orice valoare istorică- a fost posibil un alt mare act în favoarea memoriei Căpitanului : reabilitarea lui juridică. Fapt de cea mai mare importantă, căci asupra personalitătii lui morale plana suspiciunea că ar fi fost capabil de trădare de tară, asa cum un complet de judecată, la ordinul unui rege irodian, a dat verdictul. Atunci, în timpul biruintei temporare a Miscării , s-a restabilit dreptatea, prin decizia liberă si absolut legală a celor mai înalte foruri juridice din România. Pentru acele timpuri, acel act de reabilitare juridică era o necesitate absolută.

. . .

4. Crearea , în momentul instaurării comunismului în

România, a celui mai mare front de rezistentă românească anticomunistă prin reorganizarea Miscării Legionare ordonată de Guvernul de la Viena si coordonată apoi de la Madrid. Suprematia legionară în lupta anticomunistă e incomensurabilă ; dovada cea mai clară : faptul că pentru încarcerarea legionarilor a fost nevoie de cea mai mare închisoare din România, Aiudul. Numai conspiratia antilegionară talmudo-masono-bolsevică la care s-a asociat, din păcate, o parte dintre membrii partidelor istorice încearcă să oculteze la nesfârsit această glorie natională a legionarilor condusi de Horia Sima.

. . .

" Mondialismul dă o lovitură de gratie si Democratiilor, căci anulează vointa natională, care se exprimă prin Partide si prin Parlamente, înlocuindu-le cu o administratie centrală. În locul guvernelor ratificate prin alegeri vor apare cercuri anonime de functionari, care se substituie atât legislativului, cât si executivului popoarelor".

H.S., L'ordre naturel du Monde

Care e rolul culturii în formarea unei natiuni ? Cultura izvorăste , cum spune Cuza, din puterea creatoare a natiunii. Acest suflet colectiv, acest spirit national, începe să se afirme în creatii culturale, în diferite domenii : poezie, sculptură, arhitectură, filosofie, etc. Mai întâi în mod rudimentar si apoi progresiv, creatia culturală se slefuieste, ridicându-se tot mai sus pe scara valorilor. De la poezia populară română până la Eminescu există o continuitate, un lant neîntrerupt de eforturi creatoare.

Pe măsură ce cultura se îmbogăteste ,cu noi viziuni si stiluri, în aceeasi măsură contribuie la consolidarea natiunii, la cimentarea ei internă. Natiunea se recunoaste în creatiile culturale, produs al propriului geniu si, progresiv, se iluminează si constiinta ei istorică. Cu cât impulsul cultural e mai puternic, cu atât natiunea câstigă un rang mai înalt între celelalte popoare ale lumii. Se produce, cum spune Corneliu Codreanu, un fenomen de iluminare colectivă, care îi arată drumul de urmat în istorie. În acest sens trebuie înteles că "nationalitatea este puterea creatoare a culturii". Dar această cultură, trebuie bine precizat, nu e decât reflexul puterii creatoare a natiunii. Natiunea se descoperă pe sine, ca într-o oglindă, în actele creatoare, emanate din propria ei substantă.

H.S., Îndreptar de viată pentru români